Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

vineri, 30 decembrie 2011

HAI,PA, 2011 !

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Pauză publicitară

Doamnelor şi domnilor, întrerupem blogul nostru pentru puţină publicitate.
De fapt pentru un mic spoof.Spooful, după mintea mea, pentru cine a reuşit să trăiască pînă azi fără să audă acest termen, e un fel de parodie după reclame cunoscute, după un gen de reclamă, sau reclame la un anumit gen de produs.Pentru detalii consultaţi wikipedia.
Am încercat în joacă să propun altceva, altfel de spot publicitar.Nu cred că serveşte prea mult interesul clientului, a celui care încearcă să-şi vîndă produsul, se adresează mai mult privitorului.
Hei, privitorule! Unde pleci?! Stai...revenim imediat!...


joi, 22 decembrie 2011

Blogule, dai şi tu ceva de băut?

Azi, acest blog împlineşte un an.Nu că ar conta
Şi revoluţia din 89 împlineşte 22 de ani.Nici asta nu mai contează.
În rest, e o zi obişnuită.
O zi în care am mari probleme în a simţi , cu sufletul, ce naiba mai contează.

miercuri, 21 decembrie 2011

Sunt verde de invidie! Ca un kiwi.

  Crăp de invidie! Am fost grav lovit în cinismul meu personal! Ce spun eu lovit, am fost pur şi simplu desfiinţat.Eu, cinic ?! Sunt mic copil.
  Dar ce se întîmplă.Părerea mea.
Mă uitam şi eu liniştit la o ştire online ProTv cu video, ştire ca toate ştirile care fac audienţă, cu un poliţist vietnamez tăiat în două de un camion.Aşa cum se spunea şi în titlu, da, era unul întins pe jos cu picioarele cam pe unde-i stătea capul, sînge,tot tacîmul, nimic ieşit din comun într-o situaţie ca asta.Mă întrebam de ce era băgată ştirea aceasta la "imagini şocante", avea la început şi un avertisment grav în sensul ăsta.Şi deodată, încep imaginile cu adevărat şocante! Cutremurătoare.Pe fondul tragediei descrise de camera video a unui dement (cine naiba stă minute în şir să filmeze maţe revărsate pe trotuar şi un om care-şi dă duhul?!), pe ecran apare o reclamă! Cică "Pentru rate fixe, ia-ţi asistentul financiar de la Kiwi Finance!".Şi cu semnul exclamării, aşa, cu voioşie, cu bucurie.


sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/international/extrem-de-socant-retezat-in-doua-de-camion-vorbeste-cu-cel-care-filmeaza.html
  Foarte tare! Într-adevăr, în viaţă sunt probleme mai mari decît să fii tăiat de un camion.Cum ar fi de exemplu, ratele variabile.Eu credeam că atunci cînd cineva spune "Bă, m-au rupt ratele astea!", e doar o expresie.Dar privind imaginea de mai sus, mă gîndesc să iau mai în serios lucrurile astea.Gata, m-aţi convins!Daţi-mi nr de telefon de la Portocala Finance, Grapefruitul sau Rodia...aşa, Kiwi Finance.Să-mi iau asistentul financiar.Cît mai sunt întreg.
Ca o ironie a vieţii, uite şi ăla din imagine e îmbrăcat în haine de culoare kiwilie.
  Declar faliment.Care e antonimul cuvîntului "cinic" ?

sâmbătă, 17 decembrie 2011

You can call me AL

  Un loc plin de viaţă,cu tot felul de oameni şi de ţigani, dar fără prea multe manele, mici şi bere, un loc unde se mai respectă cît de cît o etichetă, deci un loc bun de refugiu, plimbare şi relaxare e cimitirul.Cimitirul are viaţa lui, pînă va ajunge şi el într-un cimitir de cimitire, fiindcă nimic nu veşnic.
  Deci, mă plimb prin cimitir fără un scop anume, mă încarc cu energie. Aici,majoritatea celor prezenţi au un scop precis,majoritatea sunt satisfăcuţi şi bucuroşi.Ciorile şi cerşetorii pîndesc pomenile, groparii sapă şi se îmbată, oamenii plîng ca să-i vadă ceilalţi că-şi fac datoria faţă de răposat, sau întreţin morminte, popii fac bani, babele şi moşnegii se bucură că nu-s ei în rolurile principale,în general oamenii se bucură omeneşte deoarece, mai mult decît capra, a murit însuşi vecinul, iar morţii se bucură că scapă de o lume de tot căcatul.
  Si mai sunt meseriasii.Cei care fac cruci, pietre de mormînt.E în regulă să-i invidiaţi, crucea mamii lor, ei nu rămîn fără clienţi niciodată!
   Tocmai se descarcă o cruce masivă dint-un break obosit.Cîteva rude sau apropiaţi supraveghează operaţiunea.Ce nasol e să fii în postura de "apropiat" al unui decedat! Apropiat cum? Fizic? Ca destin?
  Din discuţii înţeleg că e vorba de o femeie în vîrstă, care tocmai a lăsat liber un loc la rînd în piaţă, un loc gol pe banca din faţa blocului, un loc liber la rînd la bancomatul CEC-ului, un loc la vizorul uşii şi care a permis şoferilor,în sfîrşit, să plece de la semafor exact atunci cînd apare culoarea verde la maşini, fără să mai trebuiască să aştepte tîrîitul sacoşei cu viteza gîndirii ei pe trecerea de pietoni, gîndire care a împins-o să traverseze pe ultimele 2 secunde de verde la pietoni.
  Colegele dumneaei de trupă, din momentul în care s-a pronunţat decesul, au readus la viaţă bîrfa începută acum cîţiva ani (mai exact, atunci cînd doctorul decedatei i-a pus primul diagnostic), remixînd-o mai ceva ca David Guetta.E vorba de acelaşi doctor care,ieri, după atîtea veşti proaste din ultima vreme, scumpiri, pensii recalculate, le-a dat în sfîrşit vestea decesului prietenei lor dragi.Acum doamnele stau cernite lîngă maşina inscripţionată "Monumente Funerare, Vile: marmură,granit,travertin, Tel.0752..." şi mor de grija moartei.Bîrfa remixată sună exact ca cea veche, doar că acum se foloseşte timpul trecut. La timpul viitor a rămas grija sinceră şi dezinteresată pentru văduv, soţul doamnei decedate, care ce se va face el de acum singur, că e şi grav bolnav...cît a iubit-o...uite, crucea asta el a comandat-o, el a scris textul pe ea...Unul dintre cei care montau crucea, scuturîndu-se de praful de marmură şi tuşind din greu,  le întreabă pe doamne de ce boală suferă proaspătul văduv."Al...cum? " se întoarce una dintre dudui spre grup. "Da, domnul AL, de ce suferă" insistă muncitorul. "Alzhaimăr !", dă din cap cu gravitate una dintre doamne.
  Mă uit la crucea acum fixată şi citesc inscripţia comandată de soţ:
"NU TE VOI UITA NICIODATĂ".
 

Pînă cînd viaţa ne va despărţi

     Au existat şi probabil încă mai există prin unele părţi ale globului apos (nu înţeleg de ce i se zice "glob pămîntesc" în condiţiile în care cea mai mare suprafaţă e acoperită de apă) oameni care nu cunosc formula matrimonială "pînă cînd moartea ne va despărţi".Această mică lacună are ca efect secundar incinerarea sau îngropăciunea de vii a soţiilor împreună cu răposaţii lor soţi, contractul nupţial devenind astfel unul pe viaţă şi pe moarte.Nu ştiu dacă există şi varianta "lady`s first", adică în cazul în care crapă doamna prima, să-l trimită pe ultimul drum la pachet "2 în 1" şi pe beţîvanul de bărbat`su.Probabil o fi existînd, mai bine să nu ştiu.Ideea ar fi următoarea : "Dacă mă mai f...mult la cap, mor.Şi dacă mor eu primul, te-ai ars! Acum, că ai prins ideea, taci naibii din gură, adu berea aia din fîntînă şi nu mă mai întreba unde lipsesc în nopţile cînd îţi spun că am avut o şedinţă".
  Mi se părea stupidă formula asta, "pînă cînd moartea ne va despărţi", dar constat că e o victorie a curentului feminist, ca dreptul la vot al femeilor.Adică şi-au cîştigat dreptul de a băga în mormînt mai mulţi bărbaţi pe timpul vieţii lor.Dragi faraoni, roata istoriei s-a învîrtit.Înainte, voi îngropaţi de vii mai multe femei atunci cînd parcaţi definitiv în piramidă, azi femeia îngroapă de vii mai mulţi bărbaţi datorită formulei magice "pînă cînd moartea ne va despărţi".Adică odată fraierul băgat la 2 m sub pămînt, e liberă să înceapă un nou proiect.
  Problema e că, logic, moartea n-are cum să despartă doi oameni.Pentru ca doi oameni să fie despărţiţi, ei trebuie să existe, să fie vii.N-ai cum să fii despărţit de cineva care nu există, indiferent dacă e mort sau nenăscut.Şi, aşa cum nu te poţi despărţi de cineva care nu s-a născut, nu te poţi despărţi nici de cineva care a murit.Despărţirea e o chestiune de opţiune personală, de alegere.Moartea nu-ţi dă de ales.Nu mai e alegerea ta.Nu poţi spune "Am hotărît să mă despart de el, era dezordonat, lăsa capacul ridicat la toaletă şi mai avea un mic defect, era mort".E ca şi cum ai spune "m-am hotărît ca Himalaya să aibă peste 8mii de metri".
  Se impune, în consecinţă, modificarea schimbării, prin adoptarea formulei "pînă cînd viaţa ne va despărţi".Aceasta e realitatea.Viaţa te aduce împreună cu cineva, viaţa te desparte.Gata cu divorţurile traumatizante, gata cu relaţiile artificiale.E vremea căsătoriilor bio, naturale.Astfel, nu se va mai ajunge în următoarea situaţie: mergeam înt-o zi oarecare, pe o stradă oarecare şi treceam pe lîngă un cuplu oarecine.Doi cetăţeni seniori, da seniori bine, adică o băbăciune şi un moşneag stafidiţi grav, mi-au captat atenţia. Mergeau aparent liniştiţi, de la distanţă ai fi spus uite încă un exemplu că dragostea adevărată rezistă timpului.Interesant era însă monologul moşneagului care înjura cu toată dicţia permisă de proteza din dotare.Era supărat că baba, se pare, îi propusese să meargă undeva, dar pe jos, cu titlul de plimbare, argumentînd că e bine să faci mişcare.Să-l fi auzit pe moşneag, "...toată viaţa m-am plimbat, s-o ia dracu de plimbare, nu merg naibii la nici o mişcare, de plimbare am eu nevoie?!..." şi multe altele.Baba tăcea.Respecta procedura.
I-am depăşit, lăsîndu-i în căsnicia lor.De fapt, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi, dar conform celor auzite, erau.
La un moment dat m-am oprit să-mi aprind o ţigară, prilej cu care cei doi au intrat din nou în raza mea auditivă.Tonul moşneagului era acelaşi, înjurăturile îşi păstraseră frecvenţa apariţiei în monolog, ceva însă se schimbase.Atunci am înţeles procedura şi de ce tăcea baba.Monologul moşneagului suna acum aşa:"La dracu, merg, la naiba, iaca am să merg!Am mai fost... toată viaţa mea m-am plimbat dracu să mă ia, am să merg şi acum la naiba...".Baba tăcea în continuare.Conform contract, moşneagul nu avea de ales.Fiind, oarecum viu, se supunea clauzei care reglementează despărţirea.
  Am auzit la o înmormîntare, un funcţionar al statului ( popă, cum i se mai spune) zicînd "Odată cu certificatul de naştere primim şi certificatul de deces".Ar fi corect ca la căsătorie, odată cu certificatul de rigoare să li se înfingă în cioc porumbeilor şi hotărîrea de divorţ, cu data în alb, ca rochia miresei.Să ţină minte că nimic nu e pentru totdeauna dacă nu faci permanent ceva pentru a menţine asta, sau dacă la un moment dat viaţa hotărăşte pur şi simplu altfel.

marți, 22 noiembrie 2011

Cultura de toamnă

" THE FALSTAFF SHOW"
Mi-a plăcut, ieşeni mergeţi să-l vedeţi.Nu sunt critic de teatru, nu sunt nici măcar autocritic, aşa că n-am să scriu aici năzbîtii despre spectacolul din titlu.
Pot să vă spun ce mi-a plăcut mie.În primul rînd dozajul umorului în cantitatea spectacolului.O cantitate bine dozată de umor, de tragic, de nebunie, de seriozitate, ca şi în gastronomie ingredientele, ca şi în viaţă la urma urmei, dă o calitate şi o savoare cu atît mai ridicată întregului.
Ceea ce lipseşte grav în mai toate domeniile vieţii noastre de zi cu zi.
În al doilea rînd, regia.
În al treilea rînd, improvizaţia actorilor.
Nu înseamnă că avem aici un podium de premiere, cu locul unu doi şi trei.Nu, aceste aspecte mi-au plăcut în mod egal, 1 , 2 şi al treilea rînd au fost ordinea în care vi le-am prezentat.
Dacă l-a văzut cineva, vă invit să comentăm!

vineri, 18 noiembrie 2011

Popoul Român

Iată un videodocument important despre formarea poporului român.Relaţia simbiotică dintre cei ce ne conduc şi noi, cei ce credem că putem să-i evităm,să fugim de ei pentru a ne vedea liniştiţi de drum.
Din cele mai vechi timpuri, pe conducătorii noştrii i-a durut la başcheţi, după cum arată şi clipul.
În România sunt 3 feluri de oameni: cei făcuţi să fugă, cei făcuţi să ne calce în picioare, iar în fundul clasamentului, cei ce stau aici pe chituci, votează disciplinat şi o iau la buci.

ASTA E SOARTA NOASTRĂ.
TILL THE END OF TIME!

joi, 17 noiembrie 2011

De astăzi, iese fum fără foc!

CityNews.ro Cluj ne informează:
"Țigările antiincendiu vor fi obligatorii din 17 noiembrie 2011
Producătorii și importatorii de țigări vor fi obligați din data de 17 noiembrie să pună în vânzare numai țigări cu tendința redusă de aprindere, a anunțat Autoritatea Națională pentru Protectia Consumatorului.(...)
Punerea pe piata romaneasca a tigaretelor care nu au tendinta redusa de aprindere va atrage dupa sine sanctionarea atat a producatorilor cat si a distribuitorilor cu amenzi intre 700 lei si 4.000 de lei.
                                                                                                    Adelina Burcea"
sursa: http://www.citynews.ro/cluj/eveniment-29/tigarile-antiincendiu-vor-fi-obligatorii-din-17-noiembrie-208056/

  Cele mai scumpe vor fi ţigările din porţelan chinezesc vechi, total ignifug, dinastia CI-FUM.
Cele mai ieftine vor fi tot ţigările moldoveneşti, din chirpici, care se vor găsi căcălău, sau mai exact, bălegău.
 Restul vor fi ţigări normale, Carpaţi,Snagov sau Golf, care oricum, nu ardeau.De fapt legea urmăreşte să relanseze producţia autohtonă de ţigări, pentru a mai arde criza, ca să zic aşa.
După cum spune ştirea, fumătorii conservatori vor putea achiziţiona în continuare ţigări normale, care ard, dar vor trebui să achite pe lîngă preţul pachetului şi amenda de 700-4000 lei.Mesajele-sperietoare de pe pachetele de ţigări referitoare la cancer, impotenţă,moarte, vor fi înlocuite cu un singur mesaj: "Fumatul poate provoca Garda Financiară!V-aţi ars!".
 Contrabandiştii au şi ei de suferit de pe urma acestei legi.Aceştia vor trebui să aibă de acum TIRurile dotate cu găletuşe de nisip, extinctoare, pelerine ignifuge, tîrnăcoape şi căşti de protecţie.Instructajul PSI va trebui să fie actualizat lunar şi afişat la vedere, în cabină.Altfel vor lua amendă-atenţie, vor lua, nu vor da- şi se poate merge pînă la avertisment.Adică vor fi avertizaţi unde sunt următoarele filtre de poliţie.De asemenea, atunci cînd sunt urmăriţi, contrabandiştilor le este interzis să fugă, aceştia trebuind să înlocuiască clasica fugă cu actuala ignifugă.
 Această lege a fost singura aprobată dintr-un pachet care mai prevedea:
- băuturile cu tendinţa redusă de îmbătare
- politicienii cu tendinţa redusă de corupţie
-funcţionarii cu tendinţa redusă de şpagă
-popii cu tendinţa redusă de a pune mîna pe păduri şi terenuri
-emisiuni TV cu tendinţa redusă de tîmpire
-ţigani cu tendinţa redusă de înmulţire
-Comuna Focuri se va rebranda, denumindu-se Comuna Fumuri.
Aceste legi au fost respinse pe motiv că nu pot fi controlate, fiind legi ale naturii.
Există, totuşi, o derogare de la lege, promulgată,bineînţeles, de Preşedinte, referitoare,bineînţeles, la beţivi.
Beţivii vor putea în continuare să fumeze fără restricţii, fără amenzi, ce ţigări vor ei, cu tendinţe sau fără tendinţe, la preţ normal, pe motiv că ei,atunci cînd fumează, oricum beau de sting.
Să fumaţi bine ! Arză-v-ar Bocul!Pardon...adică focul am vrut să zic...

IS-01-GOD

Viaţa e un accident minunat soldat întotdeauna cu victime omeneşti.
Problema e că, de cele mai multe ori, Dumnezeu părăseşte locul accidentului.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Teatrul Pudic

 Teatrul Pudic prezintă dacă nu o piesă de teatru, măcar o piesă de rezistenţă.
O piesă de rezistenţă a filozofiei universale concentrată într-un monolog de cîteva secunde.Un fel de produs chinezesc cu iz românesc.Tomuri întregi de filozofie,talk-shouri,discuţii la bere, sintetizate în două rînduri pe un bob de orez.Pornind de la un enunţ auzit de la un prieten, nu-i dau eu numele, asta a fost treaba părinţilor lui, noi cei de la Teatrul Pudic am versificat acest enunţ pentru a putea fi prezentat dumneavoastră, astfel

Fiind prea dură,
Viaţa nu trebuie luată în piept,
Ci luată în pulă.
Cortina.Aplauze.

marți, 15 noiembrie 2011

"Trage de mine caracterul meu de fier"

"...cercetari recente au aratat ca fierul si in special excesul lui in organism ar fi mai degraba asociat cu doua boli cu mare risc de mortalitate: cancer si boli cardio-vasculare."
sursa:


  Ştiţi piesulicea lui Moga cu Ghiciţi-voi-cine, în care nişte băieţi vor tot mai sus.Înainte, muzica românească ne asigura că la fetele toate le place pe la spate.Acum, studii recente arată că băieţii vor tot mai sus.Bun.
Ceea ce nu ştiţi este că această piesă poate fi lăudată ca rasistă.Pentru că îi exclude pe ţigani.Cum?Simplu, gîndiţi-vă, dacă vreun ţigan ar descoperi că posedă caracter de fier, care ar fi primul lucru pe care l-ar face?Corect, l-ar vinde la un centru de colectare!
Se zvoneşte că la centrele de colectare fier şi metale, s-au primit tot felul de lucruri ciudate, ţiganii fiind foarte creativi.Unul s-a prezentat cu o colecţie de CD-uri Heavy Metal, furată de prin Vama Veche.Altul,tovarăşul primului, a vrut să vîndă aceluiaşi centru de colectare pe însuşi posesorul colecţiei de CD-uri deoarece acesta era plin de piercinguri şi dormea beat-ţapăn.Non stop. 
  Oameni activi, întreprinzători, normal că au ajuns să reprezinte România în lume şi străinii să ne confunde cu ei.Chiar şi o mare parte din români, rămaşi fără identitate naţională din cauza securiştilor de la putere care ne fură de la revoluţie încoace, s-au altoit pe tulpina lor, în loc să-i altoiască pe ei.
  Dar să încheiem tot cu muzică.Să ascultăm refrenul micului furăcios de fier :

Ai mei,ai mei,ai mei
N-au avut habar
Cît de mult,cît de mult,cît de mult
Pot eu să car!
Acum,cînd pe poliţişti i-am uns,
Nu mă mai saltă nimeni pe suuuuuus!
Mînca-v-aşi!...

luni, 7 noiembrie 2011

Zic şi eu...

Dacă te rogi constant la Dumnezeu şi El nu te ascultă, stai liniştit.
 Înseamnă că deja eşti în iad.

duminică, 6 noiembrie 2011

RECLAMANGII

Printuri, reclame video.Neatent selectionate. Un buchet si o savoare placuta.
Poate nu o sa va doara capul.Dar daca totusi...incepem cu un print la Alka-Seltzer, niste pilule recomandate la mahmureala.

Sau poate o sauna e mai potrivita pentru o stare de bine.
Sau poate nu.

Pentru restul, nu mai comentez.Va las placerea sa descoperiti singuri produsul la care se face reclama, e si asta o parte importanta din savurarea acestor printuri.Priviti intai printul, apoi cititi sloganul si descoperiti produsul.












Si cu dedicatie pt d-na Udrea, uite doamna cum se promoveaza o tara care nu are relieful si resursele Romaniei.Ce-i drept, nici coruptia si nici cocalarii ei.



duminică, 23 octombrie 2011

DOTĂRI OPŢIONALE PENTRU MAŞINA PERSONALĂ

   Într-o zi oarecare din săptămînă, pe la prînz, sună interfonul.Stela răspunde, bănuind corect că sunătorul era Toma.Ceea ce nu avea cum să bănuiască era motivul pentru care Toma sunase la intrefon.De obicei vrea apă sau bicicleta, sau să vină sus.Nu şi de data asta.Stela apăsă butonul pentru ascultare şi auzi următorul mesaj: "Mama, în maşină la tata e o femeie!".Şi chiar aşa era.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar brokerul meu de asigurare este bun ca o emigrare în Canada.Ca un cîştig la loto.În fine, la categoria a 2-a, dar totuşi orişicît.Ca un accident de avion fără supravieţuitori, cu condiţia ca în avion să fie clasa politică românească, avionul să fie pilotat de Vîntu, Dan Diaconescu şi Gigi Becali iar stewardese să fie Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu, Monica-cum naiba o mai chema-o acum- şi încă vreo cîteva astfel de pungi cu silicoane cu femei în jurul lor.Aţi prins ideea.Am avut numai de cîştigat din parteneriatul cu firma ei, mulţumesc Carmen.E şi un om cu care se poate discuta, aşa că relaţiile noastre au depăşit un pic formalismul asigurator-client,înscriindu-se oarecum în sfera amiciţiei.Am acest obicei, să mă apropii de prestatorii de servicii.Încă mă mai salut cu băiatul de la Domo care m-a ajutat acum vreo 3 ani să car combina frigorifică 7 etaje, deşi trebuiau să mi-o aducă ei pînă în casă.Bun băiat.La mine mă refer, bineînţeles, dar cam fraier, i-am dat vreo 30 de lei.Oare de asta încă mă salută? Nuuu, cred că pur şi simplu e bine educat.Înafară de asta, între doi oameni care cară o combină frigorifică 7 etaje se creează o relaţie specială, pe viaţă, un fel de camaraderie."Dragă, ţi-l prezint pe X.Cu el am cărat pianul din 1977.Mai ştii ceva de băieţi, X? ".
Amintesc şi cazul instalatorului de la vechiul apartament. Costică parcă îl chema. Nu mai ştiu ce lucrare mi-a executat, pe la ce ţevi mi-a umblat, parcă apometre mi-a pus.Da, apometrele.Ba parcă mi-a instalat şi ghivetele.În fine, asta nu mai are foarte mare importanţă.Cert este că atunci cînd s-au terminat lucrările la apele mele, parcă nu prea eram în apele noastre.Deoarece s-a terminat şi tot vinul din casă.Lucra bine Costică, dar nici eu nu puteam sta fără să-l ajut.It was the begining of a drinkingful friendship.Costică era angajat la un punct termic din apropiere, aşa că m-a invitat la el la serviciu atunci, la 1 noaptea, ca să-mi dea nişte lapte pentru pisică din raţia lui gratuită, contra toxicităţii.Şi mi-a dat.Vreo 5 litri, pe bune, m-a şi ajutat să-l car acasă.Mă refer la cei 5 litri de lapte.Asta trebuie să fi fost interesant de văzut:la 2 dimineaţa, doi oameni beţi cu braţele pline cu pungi de lapte.Nu mai ţin minte ce reacţie emoţională a dezvoltat Stela vizavi de acea seară, dar pisica a fost foarte mulţumită.
 Fiind aşa de apropiat de prestatorii mei de servicii, normal că brokerul meu de asigurare m-a însoţit prin tot labirintul birocratic cînd am avut nevoie de poliţa Casco, după un accident minor cu auto personal.Aşa a ajuns Toma să se strîmbe la ea prin geamul de la portieră,la ea, femeia din maşina lui tata, cel mai ciudat accesoriu auto văzut de el pînă astăzi.
 După ce va mai creşte şi va împrumuta maşina lui tata, va fi rîndul meu să găsesc cine ştie ce accesorii prin maşină.Pînă atunci, să nu uit să mă duc să cumpăr nişte lapte pentru pisică.
 Şi ce dacă de 10 ani nu mai am pisică?

duminică, 4 septembrie 2011

Aşa ceva nu se face

  Ba se face.
Mai pe larg, nu se face să scrii fără să ai un subiect.Şi totuşi scriu, că bani de altă distracţie nu am.
  Iar e duminică, ziua aia despre care ştiţi că îmi place cel mai mult.Pe vremuri duminica chiar era o zi plăcută, cînd cînta fanfara în parc, soldaţii aveau bilet de voie şi făceau schimb de lichide bucale cu servitoarele, care aveau liber la rîndul lor.Cine nu presta cu brunetele prin colţurile umbrite ale parcurilor publice, presta cu blondele aburinde la terasă.Terasele alea caragialeşti, cu feţe de masă în pătrăţele albe şi roşii şi garduri de lemn cu scîndurile dispuse în carouri.Plus mititei, muştar, pîine.
  Doar că nu erau role şi skateboarduri.Biciclete erau şi atunci, nu atît de extreme ca BMX-urile de azi,dar erau.
Azi, e tot ca pe vremuri, cel puţin în Iaşi.Lumea se adună în Copou, ca să facă mişcare.Ca să facă mişcare, cetăţenii vin cu maşinile.Dar cu ce ai vrea sa vină, mă veţi întreba, cu şareta?Corect.Drumul pînă la Parcul Expoziţiei durează 3 ore.Un sfert de oră pînă ajungi la Parcul Expoziţiei şi două ore şi-un sfert pînă găseşti un loc de parcare, dacă ai noroc să renunţe cineva la plimbarea de duminică, adică la făcut curu lat pe o bancă din parc.
  Apropo, oare termenul "a parca" vine de la "parc"? Mi-am lăsat maşina la parc, am parcat.Dacă o las la mall, am mallat.Dacă o las la măcelărie, am măcelărit-o.Dacă o las la amantă, am belit-o.Pe amantă o cheamă Bela.Ce nume de cîine!Gata, am delirat destul.
  Odată ce-ai parcat şi intri în parc, începi să te întîlneşti cu diverşi cunoscuţi.Pe aceştia, îi vei întîlni în ordinea descrescătoare a gradului de antipatie pe care ţi-o provoacă.Astfel, abia la sfîrşit, cînd te pregăteşti să pleci, vezi un prieten agreabil care tocmai se urcă în maşină cu aceeaşi intenţie de a părăsi, răsuflînd uşurat, acest loc consacrat promenadei de stat în cur pe bancă, socializării forţate şi plină de falsitate, cheltuielilor inutile cu apă,dulciuri, tiribombe, într-un cuvînt,consacrat duminicalizării.
  Terasa Vînătorul e plină, deşi e imensă.Toate terasele din oraş sînt pline, iar toate mesele acestor terase sînt pline de bere, pizza, îngheţată.Criză, frate! Dar din puţinul pe care-l au, toti cetăţenii se respectă, cum să nu fie văzuţi la terase, duminica, cînd toată lumea iese din casă? Dacă te plimbi aşa, teleleu, de dragul peisajului eşti un nimeni, trebuie să consumi ca să exişti.Şi să-ţi faci poze cu tot ce-ai comandat, în eventualitatea că nu te vede suficientă lume, să postezi pozele pe reţeaua de îndoctrinare.
  Oricum, un lucru e clar: duminica se iese în oraş.Dacă e soare, nu e voie de stat în casă.
Aşa ceva nu se face.Deşi, să ieşi din casă doar ca să nu stai, e ca şi cum ai scrie fără să ai un subiect.

duminică, 28 august 2011

Churchland

   Îmi plăcea mînăstirea Hadîmbu.Mă duceam acolo oarecum îngreunat şi mă întorceam mai uşurat.Credeam că sufleteşte, dar de fapt eram mai uşurat de bani.Lucrurile au devenit mai clare cu ultima vizită la acest mall spiritualicesc.Ultima şi cred că cea din urmă.
  Sfătuit de cineva să mai trec pe la cele sfinte, să-mi cetească un popă pentru liniştea gărgăunilor din capul meu, am optat pentru Hadîmbu, o mănăstire ce mi s-a părut mie că are oareşce legături undeva , mai sus.
  Bun, pun benzină, plătesc rovinieta ca să pot ieşi din oraş şi să-mi cotonogesc maşina nevinovată prin nişte cratere cît Marele Canion, am adunat praf pe capotă cît să-mi fac o mică plajă privată şi iată-mă la mănăstire, gata să-mi scot sufletul murdar, să-l mototolesc şi să-l arunc în maşina de spălat Spovedanje 2011,cu o viteză de 2000 de enoriaşi pe minut, stoarcere şi uscare completă de bani plus călcare în picioare la rînd la popă.
  Aglomeraţie.Slujba nu se terminase încă.Caut un preot să-mi cetească, aşa se spune.Nimic disponibil.Ok, hai să aştept să se termine slujba, poate mă rezolvă slujbaşul de serviciu.Se termină slujba.Ne repezim spre popă un grup de păcătoşi -de remarcat că eu eram singurul bărbat, deci femeile sunt mai păcătoase decît bărbaţii -, solicitîndu-i serviciile duhovniceşti.Popa, un preafericit prearotunjit la trup de atîta post şi închinăciune şi preastacojiu la faţă de atîta împărtăşanie, ne informează sec despre faptul că prestare servicii personalizate se efectuează în biserica mică, de către un alt preot special desemnat.De asemenea, ne îndrumă cuvios dar ferm spre magazinul mănăstirii, oprire obligatorie în calea mîntuirii sufletului.
  Ies un pic din cuvîntul lui şi ocolesc magazinul, dar mă duc spre The Reader, popa care ceteşte.Stau la un rînd ca la pîinea caldă de revelion pe vremea lui Necredinciosu şi ajung în sfîrşit, cu sufletul pe braţe şi braţele întinse către tămăduire.Tămăduitorul, un rockeraş uscat stil Vama Veche, bărbuţă şi pletuţă, aruncă o privire ascuţită sufletului meu, ascultă 10 secunde cam ce bolmojeam eu, după care, cu o iritare plină de har, mi-o taie scurt:"Mai la subiect, mai la subiect, că aşteaptă atîta lume".Şi am trecut mai la subiect.Am scos 10 lei.M-a tras pe dreapta.Să aştept acolo, că mai are lume de rezolvat şi o să se ocupe şi de mine.Cît am stat în dreapta lui, am înţeles de ce m-a pus la Sfîntu-aşteaptă, iar pe ceilalţi degrabă îi curăţa de Necuratul.Căci nu e banul ochiul Dracului? Eu nu eram păcătos, cu cei 10 lei ai mei, ce fel de păcate îs astea? Pe cînd ceilalţi erau cazuri urgente şi disperate, care trebuiau rezolvate cît mai repede, ăia avea păcate de la 100 de lei în sus, vă daţi seama?Aşa că am aşteptat bucuros că nu-s chiar aşa grav rătăcit de turmă.Totuşi, după ce am aşteptat ca vamaiotul să discute 20 de minute cu o dreptcredincioasă despre nişte turişti care vor veni din Spania -discutia şi amănuntele se puteau stabili şi după ce se ocupa de toţi nefericiţii ăia care aşteptau cu orele în căldură- şi după ce a mai trimis un confrate în parcare la sfinţit maşini, în loc să se ocupe şi Batmanul ăla de oameni cu probleme reale, mi-am dat seama că ăsta nu e păstorul turmei ci măgarul ei şi am plecat.M-am săturat să-l vad numărănd bani şi neprivind oamenii care-i dădeau.Cum să mă spovedească pe mine un casier?La fel de bine mă puteam duce la o casă de schimb valutar, să-mi pună poalele în cap casiera, era şi mai plăcut, şi să-mi citească din regulamentul de funcţionare al caselor de schimb.
  După tot ce-am văzut, am ajuns la concluzia că acest centru de profit nu e departe de a deveni un parc de distracţii unde turiştii,pardon pelerinii -din Spania, eventual- să-şi lase banii la o mănăstire de 5 cruci cu activităţi religioase all-inclusive, păcatele mele: Aquapark cu apă sfinţită, mese de white-jack, altare cu manivelă unde să bagi 30 de monede pentru a cîştiga un Christos aurit, învîrtitoare cu scaune în formă de îngeraşi care te ridică şi te coboară.Iar dacă iei pachetul complet, beneficiezi gratuit şi de o sfinţire a maşinii interior-exterior şi un crucifix fosforescent cu aromă de tămîie pentru atîrnat de oglinda retrovizoare.
  Doamne, Iartă-mă!

duminică, 21 august 2011

Un tobogan numit DUMINICĂ

  Ziua de duminică e un tobogan.
Începi de sus,ai aşteptări legate de senzaţiile plăcute pe care le vei avea alunecînd precum Luceafărul, pe-o bucă, te duci la vale, părul - dacă îl ai - îţi flutură în spate, ridici mîinile, faci "Iuhuuuu!", te distrezi, te destinzi.
Totul durează cîteva secunde, ca tot ceea ce e bun.Apoi ajungi la capătul toboganului.Gata.S-a terminat clipa ta de relaxare.A fost.Nu mai e.Aşa repede?Da, aşa repede.Dar mai vroiam...nu e suficient...nu sunt încă pregătit...
  Taci.Nu există suficient.Oricît de frumos şi bine ar fi, trece într-o clipă şi totul se sfîrşeşte într-o zi de luni.
Iar ziua de luni e un monstru care stă cu gura căscată la capătul acestui tobogan.Un monstru care te pîndeşte chiar de cînd te urci în vîrful toboganului, de cînd te pregăteşti să te distrezi, să aluneci.
  Duminică frumoasă vă urez!

sâmbătă, 20 august 2011

Dacă la noi e aşa de bine şi la ei aşa de rău,de ce la noi e aşa de rău şi la ei e aşa de bine?!

  Lung titlu.Mai are rost să scriu textul?Nu ştiu, dar dacă tot veni vorba...
  M-am blocat un pic.Am văzut astăzi dimineaţă o ştire conform căreia românii sunt cei mai nefericiţi angajaţi din Europa, că nu au zile libere şi concedii mai lungi.Eu personal aş adăuga că mult mai trişti sînt cei ce nu au slujbe cu toate că au foarte multe zile libere, dar ştirea se referea strict la minoritatea celor care sunt jăcmăniţi legal prin impozite, contribuabilii la bunăstarea guşaţilor.Ştiţi voi care guşaţi.Şi-o blondă. Apropo, nu cred că acea ştire se referea la toţi românii, nu-i văd eu pe guvernanţi foarte deprimaţi dimineaţa, înainte de a merge la serviciu.Mi-ar place să-l văd pe Boc: "-Lasă-mă femeie, nu mă mai bate la cap, beau şi eu un pahar că-s trist, uite e duminică seara, week-endul a trecut şi mîine mă duc iar la servici şi am şedinţă de guvern unde trebuie să prezint ce realizări am avut săptămîna trecută şi cum să le recuperez săptămîna viitoare, românii aşteaptă să le fie mai bine şi eu nu ştiu cum să fac, nu dorm noaptea de grija nivelului de trai, de grija împrumutului extern, a autostrăzilor...of, băga-mi-aş demisia! Dar ştii ce greu se găseşte un job în ţara asta?!".
  Sunt multe ştiri de genul "la ei chestia asta e mai bună decît la noi".De fapt, pînă şi monstrul din Norvegia,criminalul ăla one-man-blow!,  parcă e mai profesionist, mai frumos, mai inteligent, mai bine pregătit, mai occidental cum ar veni, decît interlopii noştri, nişte ţigănoi borîţi, cu bîte,săbii şi chistoale artizanale.
Dar ştirea asta a fost picătura care a făcut să dea pe-afară următoarea întrebare: ce avem noi mai bun decît ei? Chiar, ce?
  Sistemul de sănătate? nu.Educaţia? sigur nu.Autostrăzi? nu aruncaţi cu legume putrezite în mine! Industrie? nu.Agricultură? deloc.Flotă? s-a vîndut.Fotbal? maimuţăreli.Vinuri? ne-au întrecut detaşat şi moldovenii.Turism? o...frunză.Muzică? manele.Filme? un pic, mai mult excepţii de la regula generală a corupţiei în CNC.Gimnastică? a fost.Sau Nadia, Hagi şi Dracula? au îmbătrînit ca p...ersonaje.
  Şi mai e dispreţul celor care se întorc de la diverse munci din Italia şi Spania de două ori pe ani.Tot felul de muncitori, ştergătoare la cur, hoţi de buzunare, cerşetori, curve, oameni care în canalele de scurgere ale oraşelor europene fac mai mulţi bani decît profesorul român la catedra lui veche, scrijelită de etnobotanişti picaţi la bac cu nume de fotbalişti şi manelişti.Vin cu maşini închiriate, cu accent închiriat, păcat că nu se poate închiria şi bunul-simţ, şi tot ce auzi de la ei e "doar în România e posibil aşa ceva!", în sensul negativ bineînţeles.Asta nu înseamnă că ce spun ei nu e adevărat.Da, lucrurile sunt mult mai bine puse la punct "afară".Chiar şi acest AFARĂ, împarte lumea în care trăim în două, România şi non-România.
Non-România,bun.România, caca.
  Şi revin obsesiv la întrebarea mea, la care vă rog să-mi răspundă cineva, poate cineva care trăieşte afară: ce avem noi mai bun ca ei? Aici m-am blocat.Nu găsesc măcar un singur lucru.Trebuie să fie ceva.
  Ceea ce mă duce logic, la următoarea întrebare: care e cel mai bun site de joburi în străinătate?

luni, 15 august 2011

Prin bube, mucegaiuri si noroi

  Argheziană duminică am petrecut!Dacă marele poet a experimentat estetica urîtului, noi am experimentat urîtul esteticii, de fapt inestetica prostiei şi a nesimţirii.
  Am luat tramvaiul de la Gară spre Tătăraşi.Cînd ne-am aşezat pe scaune, am auzit uşoare pocnituri.Erau microbii bine-crescuţi în jegul gros sub care se aflau adînc îngropate, scaunele.La urcarea în tramvai nu ni s-au dat măşti de gaze, deşi mi s-ar fi părut un gest dacă nu omenesc, măcar creştinesc,era duminică doar. Mai intra aer din cînd în cînd, mai exact în momentele în care această cameră de gazare ambulantă oprea în staţie.
  Hai să ne bucurăm de călătorie.Prin geamurile îngălate priveam la clădirile istorice ale Iaşului care,printr-o grijă deosebită a edililor -grija de a se îmbogăţi domniile lor -  păreau clădiri preistorice în halul în care arătau.Lăsate pradă ţiganilor, au ajuns la categoria grote, ceea ce e normal avînd în vedere că ocupanţii lor abia au descoperit focul şi au inventat roata.De fapt nu au inventat-o, ci au furat-o.De remarcat şi merţurile şi gipanele parcate lîngă aceste vizuini.
  În fine, se termină proba de rezistenţă cu tramvaiul şi ajungem în Tătăraşi, cumpărăm o bere caldă de la frigider şi mergem la Ciric.Românii sunt un popor înfumurat.Mai ales în weekend şi de sărbători.Dacă te uiţi din avion, crezi că zonele verzi de pe lîngă sau din oraşe au luat foc din cauza fumului gros al grătarelor.Conduşi de fumul cu arome de ceafă,cotlet şi mititei , ne-am croit şi noi drumul spre lacul artificial Ciric.Tot mai artificial lacul ăsta, sincer să fiu.
 Ţinîndu-ne de nas şi gură, am mers pe poteca de centură.Iaca, am făcut şi versuri , dacă tot l-am pomenit pe Arghezi în deschidere.Pe poteca de centură a lacului, nu ştiu dacă asta a fost inaugurată de Boc sau nu,era plin de cetăţeni iubitori de natură, gunoaie, grătare şi bere.
  Românii iubesc gunoaiele.E singurul lucru pe care îl produc constant fără să facă rabat de la calitate sau de la termenele de livrare.Curăţenia să dispară! Curăţenia nu are nici o şansă!!!Spunem NU curăţeniei!Dacă mîine, ţara asta ar fi curată, dacă o superfirmă ar reuşi să facă lună domeniul public peste noapte, în momentul în care ar ridica de pe ultima uliţă din ultimul sat al ţării ultimul muc de ţigară, şi s-ar ridica cu el în mînă, victorioasă dar cu dureri de spate, şi ar privi în urmă, ar înnebuni: în urma lor, peste tot pe unde au trecut, gunoaiele vor fi la loc, ba chiar mai multe!!!
  În fine, găsim şi noi un loc pe malul apei -apă e cam exagerat spus- printre gunoaie, maşini cu numere de Italia, tatuaţi şi pescari.Vreo 40 de broaşte ne priveau cu aceeaşi desconsiderare cu care un clan interlop priveşte o patrulă de poliţie.Am încercat să alung o broască cu un băţ.A sărit să muşte băţul, pe cuvîntul meu.
 Pînă la urmă, am aplicat românescul "merge şi aşa" şi ne-am consumat ceaiul de bere cu cîteva discuţii.Totul era să-ţi priveşti interlocutorul în ochi, pentru a evita priveliştea înconjurătoare şi mai ales pentru a evita să vomiţi în natură.Pentru asta sunt tramvaiele.
  În concluzie, locurile de recreaţie ale Iaşului, în special cele din natură, sunt nişte adevărate fîntîni argheziene.

duminică, 7 august 2011

Oamenii de dimineaţă

 Dimineaţa, mă trezesc pe la 6-6.30 şi mă duc direct la geam la bucătărie.Îl deschid larg şi îmi înec în fumul a două ţigări gîndurile negre pentru a le da o nuanţă ceva mai gri, aşa, ca fumul de ţigară.
  Privesc cei doi-trei oameni mărunţi care deja au ieşit din casă şi se îndreaptă grăbiţi spre cine ştie ce destinaţii.Îi privesc cu invidie.De la geamul meu de la etajul 7, problemele lor par la fel de mici ca dînşii.Îi invidiez pentru că îi simt protejaţi de egoismul specific oricărei fiinţe umane normale.Protejaţi de prostia lor.Ei au întotdeauna dreptate.Fac tot felul de prostii şi dau vina pe oricine altcineva sau altceva decît ei.Acum se duc probabil, la muncă.O muncă pe care o vor face prost, pentru că nu sunt motivaţi în nici un fel să o facă bine, Îşi fac cruce cînd le iese în drum vreo biserică, apoi mint, înşeală, fură.Dacă îi întrebi, se pricep la orice.Doar la nivel de discuţie, bineînţeles.Cu acţiunea e mai greu.Fiecare român vrea să fie tratat de compatrioţii lui corect, ca-n Germania, dar el îi tratează româneşte.
  Aşa începe ziua, cu doi trei oameni grăbiţi.Grăbiţi să facă rău celor din jur.Iar zilele de vară care ar trebui să fie frumoase, se umplu de această prostie agresivă a lor, lumina soarelui se infectează şi timpul acelei zile devine o reptilă respingătoare, un şarpe ucigaş care mă muşcă de suflet paralizîndu-mă cu veninul lui.
  Zilele de vară au sîngele rece ca gheaţa şi ochii albaştri, nemiloşi, fără nimic omenesc în ei.Şi invariabil, îşi trimit după mine oamenii de dimineaţă.Apoi oamenii zilei, ai serii, pînă cînd vine noaptea şi ochii albaştri, neomeneşti, se închid.

vineri, 5 august 2011

ZBOARĂ,ZMEULE,ZBOARĂ!

Într-adevăr, zmeul este un personaj negativ.Nu ştiu în poveşti, dar în realitate e cu adevărat malefic.Ptiu!
Zmeul îţi fură comoara, adică banii din portofel.Care valorează, oricum, mai puţin decît portofelul în sine.Cum să dai 25 de RON pe 2 beţe şi-o hîrtie colorată?Care, de cele mai multe ori, e de unică folosinţă, îl înalţi o dată -după o sută de încercări şi sute de km de alergat, mai bine te înscrii la maraton- şi rămîne agăţat în cine ştie ce cabluri de curent, de laşi în beznă vreo două cartiere, mai ceva ca Dorel cel cu tîrnăcopul.Şi atunci să vezi cît te costă!Sau te bagă în divorţ.Degeaba încerci să explici soţiei că sutienul din mîna ta sau perechea de chiloţi de damă cu dantelă de pe capul tău au fost agăţate de zmeul cel nărăvaş de la un balcon al hotelului.Ca să nu mai vorbim de blonda de pe bancheta din spatele maşinii.Tot agăţată cu zmeul.
Toată lumea umblă cu zmeul.
Politicienii agaţă cu zmeul şpăgi şi afaceri cu statul.Liceenii nu înalţă zmee, le rulează şi le fumează.Şi li se rupe.Aţa.Studenţii agaţă cu zmeul studente.Popii n-au voie să umble cu zmee, că e de la concurenţă.Aşa că ei înalţă îngeraşi, care aterizează gingaş prin conturile preafericiţilor, încărcaţi cu ochiul-dracului, banii de la prostălanii de enoriaşi care încă mai pun botul la poala dumnealor.Restul populaţiei agaţă ce poate, altfel nu se explică cum se mai poate trăi în România.  
  Zmeul are chef de luptă în cele mai nepotrivite momente.Făt-Frumosul tău, juniorul adică, îi aude chemarea la luptă, pe frecvenţa lui specială.De fapt Zmeul ştie cînd eşti obosit, cînd n-ai chef, cînd stai tihnit la o bere, cînd abia te mişti, ars de soare.Mai ales cînd nu bate deloc vîntul.Şi atunci, pe frecvenţa privată a copiilor îi trimite Prîsleanului tău o ofertă pe care acesta nu o poate refuza.Iar tu nu îl poţi refuza pe el.



   Asta am păţit şi eu la mare anul ăsta.Am terorizat împrejurimile pensiunii cu această distracţie aeriană.Ştiţi cum trece lumea pe sub băţul ăla la limbo dance? Aşa treceau turiştii pe sub firul meu de la zmeu pe aleea ce ducea la mare.Zmeul se prinsese cu ghearele lui diabolice într-un copac şi nu voia să se mişte de acolo iar firul său devenise o barieră invizibilă.Firul era de plastic, de pescuit.Parcă eram la camera ascunsă.Împiedicări, fuste ridicate, danturi curăţate cu aţă zmeiară, peruci trîntite în colbul drumului şi multe, multe complimente din partea tonetarilor de pe marginile drumului cărora le furasem toţi clienţii, înlocuisem shoppingul cu circul.
O seară, de altfel, reuşită.

duminică, 31 iulie 2011

Am fost la mare

     Ei, şi?Toată lumea merge la mare.Nici măcar n-am fost "afară", am fost în ţară, la 2 Mai.Mergem acolo de cîţiva ani.În principal, din raţiuni financiare, în secundar pentru că staţiunile de pe litoralul românesc n-au fost încă spălate de gunoiul manelisto-OTVist care le populează de către un tsunami, aşa cum ar fi normal. Anul trecut am descoperit o pensiune chiar pe malul mării cu o terasă imensă ce domină plaja de sus.Îmbină perfect lenea de a merge la plajă cu mai multe lucruri.
În primul rînd cu necesitatea de a oferi copilului cît mai mulţi metri cubi din aerul plin de binefaceri al mării.Locuind la acea pensiune, copilul e expus practic 24h din 24 la mare, la soare.Din punctul lui de vedere, mai mult la mare.Mai bine zis, în mare.
În al doilea rînd, această expunere permanentă la plajă, răspunde perfect şi obsesiei de neînţeles a soţiei care ţine să-şi albească tot mai mult pielea de sub costumul de baie.
Şi nu în ultimul rînd, cu menirea sacră a bărbatului de a înfrunta această imensă cantitate de apă încercînd s-o egaleze cu bere.Aţi observat că vrea, nu vrea, cînd ajunge pe plajă, radarul interior al bărbatului scanează imediat locul cartografiind terasele cu bere.Veţi spune că nu, prima dată se uită după ţîţe.Greşit.Prima dată se uită la slipurile celorlalţi masculi să nu fie mai umflate ca ale lor (în faţă,bineînţeles), apoi după toplessiste, dar astea în timp ce adulmecă după bere.Cred că şi în timpul debarcării din Normandia, dacă ar fi fost o terasă pe plajă, ar fi existat un acord de încetare a focului o dată la o juma de oră.
     În concluzie, foarte tare terasa aferentă pensiunii respective.De fapt nu foarte tare, se cam zguduia dacă păşeai mai apăsat.De asta dar şi din cauza soarelui, preferam să mîncăm la parter, iar peturile de bere le aduceam unul cîte unul, nu cu baxul.Un pic dificil să faci drumuri la frigider o dată la zece minute, dar asta e, sportul la malul mării e sănătate curată. 
Asta nu e terasa noastră, e o subterasă a terasei noastre.Un fel de terasă de serviciu.

   Un alt dar al acestei terase sunt poveştile.În ritmul liniştitor,relaxant şi constant al valurilor mării şi al paharelor de bere, oamenii îşi amintesc tot felul de lucruri şi după ce îşi descarcă oful pe guvern şi mizeriile de zi cu zi, povestesc.Am aflat astfel, chiar de la proprietara pensiunii că, într-o noapte de ianuarie, în largul mării a avut loc o confruntare extraterestă.Ne-a descris nişte cilindri lungi , de foc, care ieşeau din mare şi se izbeau într-o explozie de scîntei.Pe cuvîntul meu că femeia nu băuse nimic, avea nişte probleme cu stomacul.Nici nu părea genul mitoman.Cred că văzuse nişte aplicaţii militare, pe vremea aceea era acolo o bază militară.Oricum, spusă noaptea, la malul mării, cu convingere, povestea a creat un moment interesant.Mai ales că era punctată din cînd în cînd de un dat din cap cu subînţelesuri, însoţit de fraza:" Multe ciudăţenii am văzut în marea asta..."





miercuri, 20 iulie 2011

Oferte în culorile verii

Viaţa mea se împarte în două: înainte de a se naşte Toma şi după.Asta vrea să zică ce important e el în viaţa mea.Asta e partea bună.Partea dezastruoasă e că serviciul mi-a otrăvit viaţa, izolîndu-mă de el şi de mine şi de tot.
Trăiesc într-o ţară vîndută străinilor, străini care ne biciuiesc zi-lumină şi ne pun să plătim şi sîngele care ne ţîşneşte din rănile infectate prin biciuire, pentru că aşa e în capitalism.Bun.
E seară.E vară.E frumos afară.Deşi e caniculă, acum, pe la zece seara se screme să o pună de o furtună.Perdelele se umflă, deranjîndu-mă la scris.În depărtare, fulgeră.E bine.Sunt singur acasă.De cîteva zile soţia a plecat la mama ei, la munte, unde de o săptămînă şi jumătate creşte şi se răcoreşte la umbra brazilor rămaşi netăiaţi de hoţi, Toma.Eu - între ziua de servici de azi şi ziua de servici de mîine, unde şefii ar face o treabă excelentă dacă jobul lor ar fi să împingă oamenii la sinucidere. Remarcabilă!
Dăm timpul cîteva ore înapoi.
Am senzaţia că sunt un şarpe extrem de veninos care se îneacă cu propriul său venin.Sunt la servici.Mă uit la un munte de dosare care mă apasă pe ficat.Încăperea se roteşte cu mine ca într-un carustressel , adică un carusel de stress, fantomele treburilor neterminate îşi întind ghearele spre jugulara mea într'o tînguire morbidă "RĂMÎI...RĂMÎI...MUNCEŞTE...", dar glasul oarecum viu al colegei mele hotărăşte :"Hai să plecăm şi venim mîine mai de dimineaţă! "Gata, plecăm.Fie ce o fi.Străbat jumătate de drum spre casă în cămaşa cu mîneci lungi, pe caniculă.Pe la jumătatea drumului, boala mea, depresia severă cu compulsie obsesivă are chef de plimbare.Aşa că mă întorc la agenţie să verific dacă am închis geamurile deşi ştiam că le-am închis.Nu-i nimic, plimbarea alungă stressul, nu-i aşa?Le închisesem.
Pornesc spre casă mirîndu-mă sincer cum de mai sunt viu la stilul de viaţă pe care îl prestez.Cred că există o regulă:nu ai voie să mori sau să iei o pauză onorabilă cauzată de cancer atunci cînd ai probleme.Astea intervin doar atunci cînd problemele s-au rezolvat.Ideea e că trebuie tot timpul să fii nefericit şi să ai mari probleme. Altfel trăieşti degeaba.Aia cu viaţa fericită e varianta promo.De exemplu cu banii concediul, revizia la maşină, noul contract CASCO, impozite la stat, toate vin deodată, la pachet fără reducere, doar cu majorări.
Mă tîrăsc prin căldură, ţip un pic la nevastă-mea la telefon descărcîndu-mi nervii de la servici, trec pe la supermarket, îmi iau berea survivor, rupt în şaişpe ajung acasă.
De clanţa uşii atîrnă o broşură publicitară:" Oferte în culorile verii".De la Carrefour Felicia.Eu, ca să fac o glumă nereuşită, îi zic Felaţia.Căfur Felaţia.Ha.Ha.Bună glumă.N-a rîs nimeni.

Ăştia vor să vîndă.Şi vor vinde.Sunt destule neveste urîte şi nefutute de sales manageri, patroni de butic, corporatiste fără suflet, sugative din asigurări şi fata lui tata care populează aceste centre comerciale şi care au pus Şo! în "shopping" aşa cum a pus robotul MO "mie" în "alcoolemie".
Mă uit la broşură.Stilul anilor 50 în America,familia perfectă cu o viaţă perfectă.Citesc:" cumpărături în valoare de 500 de lei"...salariul minim pe economie e 600 de lei.
Şi îndrăznesc să visez...bărbatul de pe copertă e sculer matriţer la o fabrică românească...ea lucrează la Moldova Tricotaje...abia au venit din concediu de la Mamaia şi cu banii rămaşi pe concediu merg la o Felaţie de cel puţin 500 ron la Căfur.
Dar ce aş fi vrut?O broşură cu o balabustă în scaun cu rotile de cît a abuzat'o bărbat'su pe post de sac de box, cu un sac de slănină alături pe post de soţ , buhăit de băutură şi doi copii etnobotanici?Ok.Deşi ăştia ar fi dat 500 ron pe băutură.Poate chiar şi dau.Şi se cred ăştia de pe copertă.Acum serios, ştiţi ce titlu mergea?
OFERTE ÎN CULORILE BERII.

Am vazut un Film

The Shit.
The Sunset Limited.
No f***comment.

vineri, 24 iunie 2011

DIALOG

Gata, m-am săturat să vorbesc singur.Vreau să am un dialog cu voi.Vom proceda în felul următor: voi îmi propuneţi o temă care vă interesează, iar eu am s-o dezvolt aici, pe blog.Apoi comentăm.
De fapt, prima temă, aşa, mai mică, am s-o propun chiar acum.
Ce părere aveţi de românii stabiliţi în străinătate care epatează atunci cînd vin în ţară, folosindu-se de statutul lor, de "plecaţi"? Am văzut următoarea secvenţă: o domnişoară vorbea în engleză cu un cetăţean străin la ghişeul unei bănci.Ca să fie complet tabloul, domnişoara vorbea despre cît sunt de tîmpiţi românii care lucrează în bănci, şi cît sunt de tîmpiţi românii în general.La un moment dat, discuţia devine mai tehnică, legată de schimbul valutar.Casiera intervine, considerînd că e cazul să aducă oleacă de realitate în fanteziile supraromâncei.Domnişoara se ofuschează la dovada faptului că mai este cineva din România care rupe oleacă de engleză, şi se răsteşte la casieră:- Da te-am întrebat eu ceva? Surprinsă, casiera, încearcă să-i explice că voia doar să ajute, dar domnişoara, de undeva, de foarte de sus, s-a mai răstit o dată:- Repet, te-am întrebat eu ceva?
Aştept comentariile voastre şi pe ale mele.

duminică, 29 mai 2011

În jur de aproximativ circa şi ceva



În România, infinitul se măsoară în înjurături.Românul s-a născut poet şi de aceea se referă foarte des la origini, a rămas cu nostalgia momentului naşterii.Înjur, deci exist.
Dacă am pierdut titlul de grînar al Europei, l-am păstrat pe cel de sudălmitor al Planetei.În subconştientul nostru, ne lăsăm călcaţi în picioare ca să putem înjura şi înjurăm ca să putem respira.Dacă guvernanţii nu ne-ar fura, dacă nu am fi fost cotropiţi de toţi aventurierii lumii, dacă am cîştiga din cînd în cînd vreun meci de fotbal, dacă am accesa 100% fondurile europene, ne-am sufoca! Păcat că înjurăturile nu ţin şi de foame.Dacă ar putea fi folosite ca asfalt înjurăturile, am avea autostrăzi cu opt benzi şi-n cur...ţile ţăranilor, de la casă pînă la veceul din fundu grădinii.Luminate şi cu camere de supraveghere.Dacă am putea exporta înjurături, am munci doar o oră pe săptămînă, nemţii ne-ar da exemplu de productivitate, iar chinezii ar invada Rusia de ciudă că nu mai au de lucru.Am pune vize pentru Statele Unite şi abia am face faţă valului de emigranţi din Canada.Am fi atît de bogaţi încît becalii din România ar trebui să emigreze în ţări mai sărace, cum ar fi Arabia Saudită pentru a se lăuda cu averile lor.
Însă nu suntem apreciaţi la injurioasa noastră valoare.Asta e, mama ei de treabă!
Dar cum se nasc ele, aceste perle ale înţelepciunii populare, acest lubrefiant al conversaţiilor de zi cu zi, acest liant al naţiei noastre, de unde vine acest “şirag de piatră rară pe moşie revărsată”?O explicaţie trebuie să existe.Nu o putem găsi în saloanele literare, pe holurile Academiei-sau da, un pic?-, trebuie să coborîm adînc în fiinţa naţională,în ADN-ul compatrioţilor noştri, la scara blocului, la rînd la lapte,în staţiile de taxiuri, pe la talkşouri,pe holurile Parlamentului,la sate şi oraşe, în cîrciumi, la terase.Trebuie să analizăm, să demontăm, să vedem mecanismele interioare ale înjurăturilor.Ca pe Discovery, la emisiunea Hau-hau iţ meid.
Pentru acest demers pur ştiinţific vom analiza un eşantion reprezentativ de creaţii populare, culese cu greu din mlaştinile de gen de pe net.Aşadar, citez:

- Sa-mi storc tampoanele in ciorba mati.
Observaţi tendinţa vampirică a acestei înjurături, dimesiunea ei culinar-sangvină.Cred că e de prin zona Bran.
- sa ma spal la cur cu periuta ta de dinti.
Aici, autorul a dat-o-n bară.Dacă respectivul are carii?Această creaţie reflectă sărăcia noastră.Deşi e relativ ieftină, periuţa nu poate fi înlocuită, stăpînul ei fiind constrîns să o folosească chiar şi după actul de igienă dureroasă performat de co-polemistul său.
-Sa-ti umplu casa de tigani
Antagonismul dintre cel mai bine şi cel mai rău.Aici casa simbolizează echilibrul nostru interior, sacralitatea noastră, puritatea, esenţa sufletului nostru.La polul opus, noţiunea de ţigan reprezintă tot ceea ce e "fără casă", fără rădăcini, nomad, murdar, fără reguli.Înjurătură de prin părţile comunei Moţca.
- mata e atat de curva incat daca scuipa o alta pi*da in pi*da, o lasa gravida
Premiem excelenţa.Salutăm performanţa.Deşi linia ei de activitate nu e chiar una onorabilă, doamna de mai sus realizează sperformanţă, ceea ce defineşte societatea capitalistă.Înjurătură din Capitală.
- uscami-as chilotii pe crucea matii
Înjurătură a la Pepe. Sau declaraţie de dragoste a la Pepe.Nu mi-e clar.
- cand ai p*la.n gat ca paru poti canta ca dan spataru?
Nostalgicii melomani ai comunismului. O provocare aruncată artiştilor de azi de către iubitorii muzicii live de altădată.
- fuck the dead people of your mother
Avem printre noi şi trădători de limbi româneşti !
- Nu fii trist nimeni nu moare virgin viata ne f*te pe toti
Spiritul tragic, mioritic, resemnat.Haz de necaz.Un cancer al filosofiei de viaţă româneşti ce trebuie extirpat.
- faca-ti trenu pantaloni scurti.
O înjurătură strict românească.Numai noi înţelegem că în această urare e vorba de combinaţia nefericită dintre alcool şi trecerile pietonale la nivel cu calea ferată, o raritate în ţările din Europa.
-          În puii mei.
Delimitîndu-se de homo sapiens, homo tabloidus sau homo vulgus distractivus, ne avertizează prin această expresie că avem în faţa noastră un animal, nu un om, deoarece oamenii au copii, nu pui.Înjurătură din zona showbizului.

Nu ne referim aici la expresiile cele mai uzuale, cum ar fi “p*la mea” sau “p*da mă-tii”, care au părăsit de mult sfera expresiilor injurioase intrînd în categoria semnelor de punctuaţie mai degrabă, prima fiind virgula românească, a doua fiind punctul românesc.
 Să nu fim absurzi.Apocalipsa noastră ca entitate naţională va fi prevestită tot de înjurături.Cînd românii vor spune „punemi-aş creierul la treabă”, „pe cinstea mea”,sau  „zimbrule” în loc de „boule şi „căprioaroîn loc de “vaco”, vom şti că ne-am dus.
Nu ştiu ce mi-a venit să scriu articolul ăsta. Poate pentru faptul că fiul meu, din clipa cînd iese din casă şi pînă ajunge la şcoală, care este aproape de casă, la circa zece minute, face cunoştinţă din auzite cu vreo 5-6 organe genitale bărbăteşti şi cîteva de mame iubitoare.
Sper să nu mă înjuraţi prea tare.

sâmbătă, 28 mai 2011

Programul NonSense

Mi-a fost dezactivat contul de AdSense.
Pentru cine nu e familiarizat cu bloggingul sau cu goagălul,adică şi pentru mine, Adsense ăsta e un program de doi bani la care te înscrii şi prin care goagăl postează pe blogul tău reclame iar tu primeşti punguţa cu doi bani pentru clicurile pe care le prestează cetăţenii cititori de blog pe acele reclame.Cu respectarea unor termeni şi condiţii, bineînţeles.Unul dintre aceşti termeni e că pot să te deconecteze fără explicaţii.E dreptul lor.Şi o fac.Pentru mine, ca plătitor de net şi implicit de Google,AdSense a funcţionat astfel:
1.M-am înscris.Am respectat Termenii şi Condiţiile
2.Au apărut reclamele.Am respectat Termenii şi Condiţiile.
3.Am fost dezactivat fără nici o explicaţie.Termenii şi Condiţiile nu m-au respectat.
4.Au dispărut reclamele.Aceste Condiţii contextuale pot fi descrise în următorii Termeni esenţialişti: de căcat.
Un fel de foaie verde în pădure este un urs şi are o labă,fă-ţi AdSense dacă n-ai treabă.Cine-i ursu, care-i treaba, ce-i AdSensu, unde-i laba?Răspuns: ursu-i Goagăl, treaba-i treabă, iar AdSensu e o la...laudă,normal.

miercuri, 25 mai 2011

Romanian Splendor


Cei ce scriu.Remarcaţi, nu am spus "scriitorii".Cei ce scriu, sau mai exact, cei ce simt nevoia să scrie, sunt o specie aparte.Fac distincţia dintre "scriitori" şi cei ce evadează scriind, în favoarea primilor, lăsîndu-le acestora statutul de artişti, de aleşi ai sorţii. Cei ce scriu sau îi mănîncă palmele s-o facă, nu sunt nişte scriitori amatori,nu scriu aşa, pentru ei înşişi, inspiraţi de vreun autor citit un pic mai devreme, aşa cum unii cîntă sub duş vreo manea la modă.Cei ce scriu, artişti sau nu, vor să fie citiţi, vor să comunice, vor "să treacă dincolo", sunt nişte sculptori ai sufletului, înlătură surplusul de viaţă informă şi ne dăruiesc esenţele vieţii în toată splendoarea lor.Mă rog, după priceperea fiecăruia, dar toţi tind către acest ţel.
 Dorinţa de a scrie e prezentă în cei dependenţi de litere chiar şi atunci cînd nu au nimic a spune.Ba chiar, atunci e şi mai puternică.O foaie albă devine un zid care trebuie dărîmat.Literofilul, gol de subiecte, rabdă cît rabdă, dar la un moment dat se repede pur şi simplu cu capul înainte şi maculează acel alb cu sîngele său, dacă alt subiect nu are.Eu am scăpat şi azi.Lin, s-a aşezat pe umărul meu drept, un subiect: Harvey Pekar.
 Un american, scriitor de benzi desenate, s-a ales pe el însuşi ca erou al comicsurilor sale, iar acţiunea a constituit-o însăşi viaţa lui.Nu este idolul meu, este doar un alt tip care a facut ceea ce fac eu,şi-a dezvăluit lumii propria viaţă, dar cu mult mai mult succes decît mine.Nu vreau să analizez de ce, iaca de ce, pentru că a trăit în America nu în România, pentru că benzile desenate au un succes aproape garantat în America, pentru că a avut mai mult talent decît mine şi din alte motive care îmi scapă şi nu mă interesează.Ca să vă faceţi o idee , vă dau cîteva citate dintr-un sinopsis de pe site-ul Cinemagia(http://www.cinemagia.ro/filme/american-splendor-splendoare-americana-6469/):

"Nascut la Cleveland, in timpul zilei este functionar la spital. In rest este un observator colturos al straniilor si neprevazutelor curbe ale vietii. Un scriitor de benzi desenate care scrie despre viata lui de zi cu zi ca un cititor omnivor, un mare iubitor de jazz, un colectioneur compulsiv, si un gospodar foarte lenes… Un poet bizar care crede ca marea intelepciune in viata este de a alege coada justa intr-un supermarket."

"Este o saga adevarata a unui exponent oarecare al clasei muncitoare care urmareste sa se exprime pe sine fara nici-un fel de autocenzura. Rezultatul e ca gaseste un public recunoscator, admiratie critica, si, ca o incununare a celor mai fericite happy-endinguri, o familie iubitoare."

 Filmul se numeşte American Splendor şi îmi dă curajul şi motivaţia ca fără abţinere, să mă scriu pe mine în continuare, în public.

marți, 24 mai 2011

A apus luna la Brăila.Luna, ca o tigvă de ceară...

"Scriu pentru că iubesc viaţa."
*
                               
"Când eşti tânăr eşti dincolo de moarte şi în adevăruri care nu se mai repetă. "
*

"Elaborez greu, căci viaţa nu merge în fiecare moment în picioare, cade, merge şi de-a buşilea, e rea, arţăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie... Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atît de fragedă şi duioasă, ca un ied ieşit dintr-un rîu. Şi-atunci te-ntrebi sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau au fost ele? Cînd viaţa e frumoasă e cu mult mai năpraznică decît în clipele ei murdare. Mergi, suspini, respiri, rupi o frunză − şi eşti mai puternic decît Dumnezeu!"
*
A murit Fănuş Neagu.De azi înainte, Dunărea curge prin Rai.
 

Cîteva poze