Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

luni, 31 ianuarie 2011

Scurtă meditaţie transcedentală


Foaie verde de pîrloagă

Munca nu ne mai e dragă.
 Badea stă şi scrie-un blog.
Mîndra stă şi scrie-o bloagă.
Boul stă şi le citeşte.

Consecventă-n ignoranţă,
Vaca rumegă,fireşte.

duminică, 30 ianuarie 2011

Statul Degeaba


Acum cîteva zile, sindicatele au anunţat o grevă spontană în faţa Casei Statului.
S-au pregătit, au închiriat la suprapreţ autobuze de la firmele liderilor de sindicat asociaţi cu statul şi de la firmele diverşilor parlamentari pentru a se aduna în Piaţă şi a-i da jos pe aceşti parlamentari.Au manufacturat pancarte, au cumpărat apă minerală de la aceleaşi firme, într-un cuvînt, s-au organizat.
Vine şi ziua în care programaseră greva spontană.
Piaţa: plină.Sindicalişti, reporteri, jandarmi, lume,gură-cască.Scuzaţi repetiţia, jandarmii  e incluşi în categoria „gură-cască”.
Se dă drumul la treabă.Se agită pancartele, se încing vuvuzelele, se bîlbîie reporterii, se îmbată beţivii, se înmulţesc maidanezii, plouă puţin, cotele apelor Dunării cresc un pic la Zimnicea.
Se scandează din mii de piepturi de sindicalişti – 0,82 mii de piepturi – la unison, o singură dorinţă, un crez, o biruinţă: “DEMISIA ! DEMISIA ! DEMISIA !”.
Stoluri de păsări speriate părasesc copacii de pe lîngă Casa Statului, lăsînd găinaţuri de adio pe pancartele sindicaliştilor, făcînd epoleţi jandarmilor şi adăugînd decoraţii în piept veteranilor.
Statul, nimic.
Sindicaliştii, şi mai tare:”DEMISIA !DEMISIA!DEMISIA!”.O ţin aşa cîteva ore bune.
Toată lumea ştie că nu se va întîmpla nimic.Doar lucrătorii de la salubritate înjură, doar ei ştiu ce murdare sunt mitingurile astea.Doar ei?...
“DEMISIA !DEMISIA!DEMISIA!”
Şi totuşi...ceva se întîmplă.Stupoare.Spărgînd tradiţia de 20 de ani a revoltelor care nu schimbă nimic, uşa balconului Casei Statului se deschide larg!
Înconjurat de sepepişti, Statul iese în balcon şi salută sobru poporul mitingar.
După o clipă de linişte stupefiată, poporul răcneşte cu glasuri unite într-o singură portavoce: “DEMISIA!DEMISIA!DEMISIA!”
Statul face un gest cu mîna.Nu gestul ăla.Nu, cere o clipă de linişte.Poporul, curios, i-o acordă, murmurînd „DEMISIA”.Statul se apleacă spre microfon:
-         De acord.Lăsaţi-o la mine pe birou şi am să v-o semnez mîine dimineaţă.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Adunarea Zombilor Anonimi



Salut, sunt un zombie .Pînă aici, nimic neobişnuit.Serios, în lumea de azi, ce altceva aş putea fi?!
Observaţi că m-am conformat şi scriu cu „î” din „u”, „sunt”.
Sunt , prin urmare, un zombie conformist.Dar nu voi scrie cu î din a.Nici chiar aşa.Au şi zombii limitele lor de cruzime.Suntem în secolul 21, nu mai muşcăm din creiere în stînga şi-n dreapta.Nici nu prea mai avem din ce muşca, asta-i altă poveste.
Numele meu din acte e Constantin, Costică,  şi sunt complet zombie de aproximativ trei ani. Adevărul e că de la o vreme nu mă mai simţeam deloc Costică.Am obosit să tot ascund asta, să mă controlez, să mă strădui de dragul convenienţelor să fiu un adevărat Costică.Ştiam că în mine suferă, oprimat pe nedrept, un alt nume, un pseudonim.Dar care? Am citit în revista Descompunerea pentru toţi “ că atunci cînd procesul de zombificare se termină, proaspătul (dacă-mi permiteţi) zombie suferă de o cumplită criză de personalitate, simte nevoia de o schimbare, are o ultimă zvîcnire de viaţă.
Mi-am căutat mult Pseudonimul de zombie.”Costică” nu e destul de zombilistic, nu e credibil.”Fugiţi, ne mănîncă Costică! “ a strigat odată cineva.A ieşit atunci, în capot o mamaie de aia arţăgoasă şi a zis ceva de genul “Costică nu mănîncă niciodată pe stomacul gol, el doar bea!Normal că e zombi! Tot timpul e beat-mort! ”.Drăguţă ca toate babele de bloc.Am s-o ajut într-o zi să treacă strada.Vizavi e cimitirul.
Un pseudonim de zombie e ceva destul de rar, să ştiţi.Ceva care să îmbine nefiinţa cu fiinţa, ceva antagonic, ceva total.Pe scurt, ceva supertareee frateee! Aşa cum se întîmplă marile întîmplări în viaţa asta,ba chiar şi după,cînd aproape renunţasem, pierdusem speranţa si vreo două ore de căutare pe Google negăsind pseudonimul potrivit, pseudonimul de zombie m-a găsit pe mine:Liviu Rebreanu.Nu, nu ăsta e pseudonimul!Maestrul Liviu Rebreanu mi-a dăruit pseudonimul de zombie: ION.Eram un Ion prizonier într-un corp de Costică! Se şi potriveşte, dacă te gîndeşti şi la Pădurea Spînzuraţilor”…e p’acolo. Acum trebuie să îndur doar intoleranţa oamenilor, dar nu disper, cred că oamenii sunt în general buni.Aţoşi, dar buni.Vă rog frumos să nu-mi mai spuneţi Costică.Gata.Costică e mort, trăiască Ion! „Trăiască” e un fel de-a spune...
De aproximativ trei ani nu mai gîndesc aproape de loc,nu mai simt gustul mîncării, nu mai simt bucuria primului fulg de nea.Privesc în gol. Am privirea aceea, de zombie.Cînd mă uit la TV, privesc în gol.Cînd merg la cinematograf, privesc în gol.Cînd mă uit în buzunar, privesc în gol,dar asta n-are mare legătură cu zombileala.Pe stradă, în parc, la teatru…staţi aşa, la teatru n-am fost că am privit în buzunar, de ce să mint, oi fi eu zombie, dar mincinos nu-s.Oamenii au această prejudecată, dacă cineva are un mic defect evident, apăi are toate defectele din lume! Dacă eşti urît, sigur eşti şi prost.
Excepţie fac maneliştii.
De ce vă spun toate astea ? simplu. Dacă ne uităm la ceea ce ne oferă lumea astăzi – alimentaţie cancerigenă,lideri corupţi, presă tabloidă, muncă pînă la moarte sau moarte pînă găseşti de muncă – cu siguranţă veţi deveni zombie.Nu trebuie să vă ruşinaţi.Dacă vreţi, facem terapie de grup, un grup mare cît toată ţara.Adunarea Zombilor Anonimi.Dintr-o ţară anonimă. Anonimia, ca să parafrazez tîmpenia aia cu Maximia.
Aşa că dacă simţiţi că vă transformaţi în zombie şi trebuie schimbat ceva, nu căutaţi prea mult răspunsul.Ce credeţi? Că puteţi fi mai buni ?Că puteţi fi mai cinstiţi ?Mai toleranţi ?Mai credincioşi ?Mai ecologişti? Mai oameni? Întradevăr, viaţa de zombie nu e viaţă.Dar nici viaţa asta nu e viaţă.
Schimbaţi-vă numele.Doar aşa veţi ieşi din anonimat.
Oricum, asta e tot ceea ce sunteţi în stare să schimbaţi la voi cu adevărat. Mînca-v-aş !!!