Statul Degeaba

Acum cîteva zile, sindicatele au anunţat o grevă spontană în faţa Casei Statului.

S-au pregătit, au închiriat la suprapreţ autobuze de la firmele liderilor de sindicat asociaţi cu statul şi de la firmele diverşilor parlamentari pentru a se aduna în Piaţă şi a-i da jos pe aceşti parlamentari.Au manufacturat pancarte, au cumpărat apă minerală de la aceleaşi firme, într-un cuvînt, s-au organizat.

Vine şi ziua în care programaseră greva spontană.

Piaţa: plină.Sindicalişti, reporteri, jandarmi, lume,gură-cască.Scuzaţi repetiţia, jandarmii  e incluşi în categoria „gură-cască”.

Se dă drumul la treabă.Se agită pancartele, se încing vuvuzelele, se bîlbîie reporterii, se îmbată beţivii, se înmulţesc maidanezii, plouă puţin, cotele apelor Dunării cresc un pic la Zimnicea.

Se scandează din mii de piepturi de sindicalişti – 0,82 mii de piepturi – la unison, o singură dorinţă, un crez, o biruinţă: “DEMISIA ! DEMISIA ! DEMISIA !”.

Stoluri de păsări speriate părasesc copacii de pe lîngă Casa Statului, lăsînd găinaţuri de adio pe pancartele sindicaliştilor, făcînd epoleţi jandarmilor şi adăugînd decoraţii în piept veteranilor.

Statul, nimic.

Sindicaliştii, şi mai tare:”DEMISIA !DEMISIA!DEMISIA!”.O ţin aşa cîteva ore bune.

Toată lumea ştie că nu se va întîmpla nimic.Doar lucrătorii de la salubritate înjură, doar ei ştiu ce murdare sunt mitingurile astea.Doar ei?...

“DEMISIA !DEMISIA!DEMISIA!”

Şi totuşi...ceva se întîmplă.Stupoare.Spărgînd tradiţia de 20 de ani a revoltelor care nu schimbă nimic, uşa balconului Casei Statului se deschide larg!

Înconjurat de sepepişti, Statul iese în balcon şi salută sobru poporul mitingar.

După o clipă de linişte stupefiată, poporul răcneşte cu glasuri unite într-o singură portavoce: “DEMISIA!DEMISIA!DEMISIA!”

Statul face un gest cu mîna.Nu gestul ăla.Nu, cere o clipă de linişte.Poporul, curios, i-o acordă, murmurînd „DEMISIA”.Statul se apleacă spre microfon:

-         De acord.Lăsaţi-o la mine pe birou şi am să v-o semnez mîine dimineaţă.