Unele voci au însă, o oarecare dreptate.Cineva, nu spui cine, un important văr al meu, mi-a atras atenţia că, în textul de prezentare mulţumesc străbunicului meu.Crede el, văru, că mulţumesc străbunicului pentru că a contribuit la apariţia bunicului meu şi astfel, pe căi mai ocolite, la apariţia acestui interviu.
Intenţia mea nu a fost aceasta, dacă aş fi mers pe ideea asta, ar fi trebuit la un moment dat să-i multumesc lui Scorilo, lui Decebal cel puţin.Nu, eu m-am adresat bunicului meu cu întreg titlul său nobiliar, conform statutului său actual complet.
O prietenă m-a întrebat:" bun, îl ai pe Toma care simbolizează începutul, îl ai pe bunicul care reprezintă sfîrşitul, dar pe noi, cei de la mijloc, cine ne reprezintă"?
Noi, cei de la mijloc, aflaţi în vîltoarea luptei suntem prea implicaţi pentru a mai contempla viaţa.Nu ne putem desprinde din tabloul pe care îl compunem, de aceea avem nevoie uneori de oameni aflaţi la extreme pentru a ne povesti despre acest tablou, pentru a ne întoarce la viaţă, pentru a ne aminti de ea.
La vremurile pe care le trăim nu ne mai vine să ne naştem, iar dacă totuşi ni se întîmplă acest accident, nu concepem să ajungem la 85 de ani.Lucrurile astea totuşi se întîmplă destul de frecvent.Aţi văzut interviul.La început viaţa e mişto, copilul n-ar schimba nimic.La fel, la 85 de ani, cel trecut prin viaţă tot n-ar schimba nimic, deşi undeva, pe parcurs ar fi optat pentru o schimbare.
Lucrurile se aranjează cumva.Nu mai luaţi viaţa chiar aşa în serios.S-ar putea să ajungem la 85 de ani şi să constatăm că n-a fost aşa de rău.Dar de ce să aşteptăm atît?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!