În jur de aproximativ circa şi ceva

În România, infinitul se măsoară în înjurături. Românul s-a născut poet şi de aceea se referă foarte des la origini, a rămas cu nostalgia momentului naşterii. Înjur, deci exist.
Dacă am pierdut titlul de grînar al Europei, l-am păstrat pe cel de sudălmitor al Planetei. În subconştientul nostru, ne lăsăm călcaţi în picioare ca să putem înjura şi înjurăm ca să putem respira. Dacă guvernanţii nu ne-ar fura, dacă nu am fi fost cotropiţi de toţi aventurierii lumii, dacă am cîştiga din cînd în cînd vreun meci de fotbal, dacă am accesa 100% fondurile europene, ne-am sufoca! Păcat că înjurăturile nu ţin şi de foame. Dacă ar putea fi folosite ca asfalt înjurăturile, am avea autostrăzi cu opt benzi şi-n cur...ţile ţăranilor, de la casă pînă la veceul din fundu grădinii. Luminate, cu camere de supraveghere. Dacă am putea exporta înjurături, am munci doar o oră pe săptămînă, nemţii ne-ar da de exemplu, ca productivitate, iar chinezii ar invada Rusia, de ciudă că nu mai au de lucru. Am pune vize pentru Statele Unite şi abia am face faţă valului de emigranţi din Canada. Am fi atît de bogaţi încît becalii din România ar trebui să emigreze în ţări mai sărace, cum ar fi Arabia Saudită pentru a se lăuda cu averile lor.
Încă nu suntem apreciaţi la injurioasa noastră valoare. Asta e, mama ei de treabă!
Dar cum se nasc ele, aceste perle ale înţelepciunii populare, acest lubrefiant al conversaţiilor de zi cu zi, acest liant al naţiei noastre, de unde vine acest “şirag de piatră rară pe moşie revărsată”? O explicaţie trebuie să existe. Nu o putem găsi în saloanele literare, pe holurile Academiei-sau da, un pic?-, trebuie să coborîm adînc în fiinţa naţională, în ADN-ul compatrioţilor noştri, la scara blocului, la rînd la lapte, în staţiile de taxiuri, pe la talkşouri, pe holurile Parlamentului, la sate şi oraşe, în cîrciumi, la terase.Trebuie să analizăm, să demontăm, să vedem mecanismele interioare ale înjurăturilor. Ca pe Discovery, la emisiunea Hau-hau iţ meid.
Pentru acest demers pur ştiinţific vom analiza un eşantion reprezentativ de creaţii populare, culese cu greu din mlaştinile de gen de pe net. Aşadar, citez:

- Sa-mi storc tampoanele in ciorba mati.
Observaţi tendinţa vampirică a acestei înjurături, dimesiunea ei culinar-sangvină.Cred că e de prin zona Bran.
- sa ma spal la cur cu periuta ta de dinti.
Aici, autorul a dat-o-n bară.Dacă respectivul are carii?Această creaţie reflectă sărăcia noastră.Deşi e relativ ieftină, periuţa nu poate fi înlocuită, stăpînul ei fiind constrîns să o folosească chiar şi după actul de igienă dureroasă performat de co-polemistul său.
-Sa-ti umplu casa de tigani
Antagonismul dintre cel mai bine şi cel mai rău.Aici casa simbolizează echilibrul nostru interior, sacralitatea noastră, puritatea, esenţa sufletului nostru.La polul opus, noţiunea de ţigan reprezintă tot ceea ce e "fără casă", fără rădăcini, nomad, murdar, fără reguli.Înjurătură de prin părţile comunei Moţca.
- mata e atat de curva incat daca scuipa o alta pi*da in pi*da, o lasa gravida
Premiem excelenţa.Salutăm performanţa.Deşi linia ei de activitate nu e chiar una onorabilă, doamna de mai sus realizează sperformanţă, ceea ce defineşte societatea capitalistă.Înjurătură din Capitală.
- uscami-as chilotii pe crucea matii
Înjurătură a la Pepe. Sau declaraţie de dragoste a la Pepe.Nu mi-e clar.
- cand ai p*la.n gat ca paru poti canta ca dan spataru?
Nostalgicii melomani ai comunismului. O provocare aruncată artiştilor de azi de către iubitorii muzicii live de altădată.
- fuck the dead people of your mother
Avem printre noi şi trădători de limbi româneşti !
- Nu fii trist nimeni nu moare virgin viata ne f*te pe toti
Spiritul tragic, mioritic, resemnat.Haz de necaz.Un cancer al filosofiei de viaţă româneşti ce trebuie extirpat.
- faca-ti trenu pantaloni scurti.
O înjurătură strict românească.Numai noi înţelegem că în această urare e vorba de combinaţia nefericită dintre alcool şi trecerile pietonale la nivel cu calea ferată, o raritate în ţările din Europa.

-          În puii mei.

Delimitîndu-se de homo sapiens, homo tabloidus sau homo vulgus distractivus, ne avertizează prin această expresie că avem în faţa noastră un animal, nu un om, deoarece oamenii au copii, nu pui.Înjurătură din zona showbizului.

Nu ne referim aici la expresiile cele mai uzuale, cum ar fi “p*la mea” sau “p*da mă-tii”, care au părăsit de mult sfera expresiilor injurioase intrînd în categoria semnelor de punctuaţie mai degrabă, prima fiind virgula românească, a doua fiind punctul românesc.
 Să nu fim absurzi.Apocalipsa noastră ca entitate naţională va fi prevestită tot de înjurături.Cînd românii vor spune „punemi-aş creierul la treabă”, „pe cinstea mea”,sau  „zimbrule” în loc de „boule” şi „căprioaro” în loc de “vaco”, vom şti că ne-am dus.
Nu ştiu ce mi-a venit să scriu articolul ăsta. Poate pentru faptul că fiul meu, din clipa cînd iese din casă şi pînă ajunge la şcoală, care este aproape de casă, la circa zece minute, face cunoştinţă din auzite cu vreo 5-6 organe genitale bărbăteşti şi cîteva de mame iubitoare.
Sper să nu mă înjuraţi prea tare.