Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 31 iulie 2011

Am fost la mare

     Ei, şi?Toată lumea merge la mare.Nici măcar n-am fost "afară", am fost în ţară, la 2 Mai.Mergem acolo de cîţiva ani.În principal, din raţiuni financiare, în secundar pentru că staţiunile de pe litoralul românesc n-au fost încă spălate de gunoiul manelisto-OTVist care le populează de către un tsunami, aşa cum ar fi normal. Anul trecut am descoperit o pensiune chiar pe malul mării cu o terasă imensă ce domină plaja de sus.Îmbină perfect lenea de a merge la plajă cu mai multe lucruri.
În primul rînd cu necesitatea de a oferi copilului cît mai mulţi metri cubi din aerul plin de binefaceri al mării.Locuind la acea pensiune, copilul e expus practic 24h din 24 la mare, la soare.Din punctul lui de vedere, mai mult la mare.Mai bine zis, în mare.
În al doilea rînd, această expunere permanentă la plajă, răspunde perfect şi obsesiei de neînţeles a soţiei care ţine să-şi albească tot mai mult pielea de sub costumul de baie.
Şi nu în ultimul rînd, cu menirea sacră a bărbatului de a înfrunta această imensă cantitate de apă încercînd s-o egaleze cu bere.Aţi observat că vrea, nu vrea, cînd ajunge pe plajă, radarul interior al bărbatului scanează imediat locul cartografiind terasele cu bere.Veţi spune că nu, prima dată se uită după ţîţe.Greşit.Prima dată se uită la slipurile celorlalţi masculi să nu fie mai umflate ca ale lor (în faţă,bineînţeles), apoi după toplessiste, dar astea în timp ce adulmecă după bere.Cred că şi în timpul debarcării din Normandia, dacă ar fi fost o terasă pe plajă, ar fi existat un acord de încetare a focului o dată la o juma de oră.
     În concluzie, foarte tare terasa aferentă pensiunii respective.De fapt nu foarte tare, se cam zguduia dacă păşeai mai apăsat.De asta dar şi din cauza soarelui, preferam să mîncăm la parter, iar peturile de bere le aduceam unul cîte unul, nu cu baxul.Un pic dificil să faci drumuri la frigider o dată la zece minute, dar asta e, sportul la malul mării e sănătate curată. 
Asta nu e terasa noastră, e o subterasă a terasei noastre.Un fel de terasă de serviciu.

   Un alt dar al acestei terase sunt poveştile.În ritmul liniştitor,relaxant şi constant al valurilor mării şi al paharelor de bere, oamenii îşi amintesc tot felul de lucruri şi după ce îşi descarcă oful pe guvern şi mizeriile de zi cu zi, povestesc.Am aflat astfel, chiar de la proprietara pensiunii că, într-o noapte de ianuarie, în largul mării a avut loc o confruntare extraterestă.Ne-a descris nişte cilindri lungi , de foc, care ieşeau din mare şi se izbeau într-o explozie de scîntei.Pe cuvîntul meu că femeia nu băuse nimic, avea nişte probleme cu stomacul.Nici nu părea genul mitoman.Cred că văzuse nişte aplicaţii militare, pe vremea aceea era acolo o bază militară.Oricum, spusă noaptea, la malul mării, cu convingere, povestea a creat un moment interesant.Mai ales că era punctată din cînd în cînd de un dat din cap cu subînţelesuri, însoţit de fraza:" Multe ciudăţenii am văzut în marea asta..."





miercuri, 20 iulie 2011

Oferte în culorile verii

Viaţa mea se împarte în două: înainte de a se naşte Toma şi după.Asta vrea să zică ce important e el în viaţa mea.Asta e partea bună.Partea dezastruoasă e că serviciul mi-a otrăvit viaţa, izolîndu-mă de el şi de mine şi de tot.
Trăiesc într-o ţară vîndută străinilor, străini care ne biciuiesc zi-lumină şi ne pun să plătim şi sîngele care ne ţîşneşte din rănile infectate prin biciuire, pentru că aşa e în capitalism.Bun.
E seară.E vară.E frumos afară.Deşi e caniculă, acum, pe la zece seara se screme să o pună de o furtună.Perdelele se umflă, deranjîndu-mă la scris.În depărtare, fulgeră.E bine.Sunt singur acasă.De cîteva zile soţia a plecat la mama ei, la munte, unde de o săptămînă şi jumătate creşte şi se răcoreşte la umbra brazilor rămaşi netăiaţi de hoţi, Toma.Eu - între ziua de servici de azi şi ziua de servici de mîine, unde şefii ar face o treabă excelentă dacă jobul lor ar fi să împingă oamenii la sinucidere. Remarcabilă!
Dăm timpul cîteva ore înapoi.
Am senzaţia că sunt un şarpe extrem de veninos care se îneacă cu propriul său venin.Sunt la servici.Mă uit la un munte de dosare care mă apasă pe ficat.Încăperea se roteşte cu mine ca într-un carustressel , adică un carusel de stress, fantomele treburilor neterminate îşi întind ghearele spre jugulara mea într'o tînguire morbidă "RĂMÎI...RĂMÎI...MUNCEŞTE...", dar glasul oarecum viu al colegei mele hotărăşte :"Hai să plecăm şi venim mîine mai de dimineaţă! "Gata, plecăm.Fie ce o fi.Străbat jumătate de drum spre casă în cămaşa cu mîneci lungi, pe caniculă.Pe la jumătatea drumului, boala mea, depresia severă cu compulsie obsesivă are chef de plimbare.Aşa că mă întorc la agenţie să verific dacă am închis geamurile deşi ştiam că le-am închis.Nu-i nimic, plimbarea alungă stressul, nu-i aşa?Le închisesem.
Pornesc spre casă mirîndu-mă sincer cum de mai sunt viu la stilul de viaţă pe care îl prestez.Cred că există o regulă:nu ai voie să mori sau să iei o pauză onorabilă cauzată de cancer atunci cînd ai probleme.Astea intervin doar atunci cînd problemele s-au rezolvat.Ideea e că trebuie tot timpul să fii nefericit şi să ai mari probleme. Altfel trăieşti degeaba.Aia cu viaţa fericită e varianta promo.De exemplu cu banii concediul, revizia la maşină, noul contract CASCO, impozite la stat, toate vin deodată, la pachet fără reducere, doar cu majorări.
Mă tîrăsc prin căldură, ţip un pic la nevastă-mea la telefon descărcîndu-mi nervii de la servici, trec pe la supermarket, îmi iau berea survivor, rupt în şaişpe ajung acasă.
De clanţa uşii atîrnă o broşură publicitară:" Oferte în culorile verii".De la Carrefour Felicia.Eu, ca să fac o glumă nereuşită, îi zic Felaţia.Căfur Felaţia.Ha.Ha.Bună glumă.N-a rîs nimeni.

Ăştia vor să vîndă.Şi vor vinde.Sunt destule neveste urîte şi nefutute de sales manageri, patroni de butic, corporatiste fără suflet, sugative din asigurări şi fata lui tata care populează aceste centre comerciale şi care au pus Şo! în "shopping" aşa cum a pus robotul MO "mie" în "alcoolemie".
Mă uit la broşură.Stilul anilor 50 în America,familia perfectă cu o viaţă perfectă.Citesc:" cumpărături în valoare de 500 de lei"...salariul minim pe economie e 600 de lei.
Şi îndrăznesc să visez...bărbatul de pe copertă e sculer matriţer la o fabrică românească...ea lucrează la Moldova Tricotaje...abia au venit din concediu de la Mamaia şi cu banii rămaşi pe concediu merg la o Felaţie de cel puţin 500 ron la Căfur.
Dar ce aş fi vrut?O broşură cu o balabustă în scaun cu rotile de cît a abuzat'o bărbat'su pe post de sac de box, cu un sac de slănină alături pe post de soţ , buhăit de băutură şi doi copii etnobotanici?Ok.Deşi ăştia ar fi dat 500 ron pe băutură.Poate chiar şi dau.Şi se cred ăştia de pe copertă.Acum serios, ştiţi ce titlu mergea?
OFERTE ÎN CULORILE BERII.

Am vazut un Film

The Shit.
The Sunset Limited.
No f***comment.