Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

vineri, 30 decembrie 2011

HAI,PA, 2011 !

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Pauză publicitară

Doamnelor şi domnilor, întrerupem blogul nostru pentru puţină publicitate.
De fapt pentru un mic spoof.Spooful, după mintea mea, pentru cine a reuşit să trăiască pînă azi fără să audă acest termen, e un fel de parodie după reclame cunoscute, după un gen de reclamă, sau reclame la un anumit gen de produs.Pentru detalii consultaţi wikipedia.
Am încercat în joacă să propun altceva, altfel de spot publicitar.Nu cred că serveşte prea mult interesul clientului, a celui care încearcă să-şi vîndă produsul, se adresează mai mult privitorului.
Hei, privitorule! Unde pleci?! Stai...revenim imediat!...


joi, 22 decembrie 2011

Blogule, dai şi tu ceva de băut?

Azi, acest blog împlineşte un an.Nu că ar conta
Şi revoluţia din 89 împlineşte 22 de ani.Nici asta nu mai contează.
În rest, e o zi obişnuită.
O zi în care am mari probleme în a simţi , cu sufletul, ce naiba mai contează.

miercuri, 21 decembrie 2011

Sunt verde de invidie! Ca un kiwi.

  Crăp de invidie! Am fost grav lovit în cinismul meu personal! Ce spun eu lovit, am fost pur şi simplu desfiinţat.Eu, cinic ?! Sunt mic copil.
  Dar ce se întîmplă.Părerea mea.
Mă uitam şi eu liniştit la o ştire online ProTv cu video, ştire ca toate ştirile care fac audienţă, cu un poliţist vietnamez tăiat în două de un camion.Aşa cum se spunea şi în titlu, da, era unul întins pe jos cu picioarele cam pe unde-i stătea capul, sînge,tot tacîmul, nimic ieşit din comun într-o situaţie ca asta.Mă întrebam de ce era băgată ştirea aceasta la "imagini şocante", avea la început şi un avertisment grav în sensul ăsta.Şi deodată, încep imaginile cu adevărat şocante! Cutremurătoare.Pe fondul tragediei descrise de camera video a unui dement (cine naiba stă minute în şir să filmeze maţe revărsate pe trotuar şi un om care-şi dă duhul?!), pe ecran apare o reclamă! Cică "Pentru rate fixe, ia-ţi asistentul financiar de la Kiwi Finance!".Şi cu semnul exclamării, aşa, cu voioşie, cu bucurie.


sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/international/extrem-de-socant-retezat-in-doua-de-camion-vorbeste-cu-cel-care-filmeaza.html
  Foarte tare! Într-adevăr, în viaţă sunt probleme mai mari decît să fii tăiat de un camion.Cum ar fi de exemplu, ratele variabile.Eu credeam că atunci cînd cineva spune "Bă, m-au rupt ratele astea!", e doar o expresie.Dar privind imaginea de mai sus, mă gîndesc să iau mai în serios lucrurile astea.Gata, m-aţi convins!Daţi-mi nr de telefon de la Portocala Finance, Grapefruitul sau Rodia...aşa, Kiwi Finance.Să-mi iau asistentul financiar.Cît mai sunt întreg.
Ca o ironie a vieţii, uite şi ăla din imagine e îmbrăcat în haine de culoare kiwilie.
  Declar faliment.Care e antonimul cuvîntului "cinic" ?

sâmbătă, 17 decembrie 2011

You can call me AL

  Un loc plin de viaţă,cu tot felul de oameni şi de ţigani, dar fără prea multe manele, mici şi bere, un loc unde se mai respectă cît de cît o etichetă, deci un loc bun de refugiu, plimbare şi relaxare e cimitirul.Cimitirul are viaţa lui, pînă va ajunge şi el într-un cimitir de cimitire, fiindcă nimic nu veşnic.
  Deci, mă plimb prin cimitir fără un scop anume, mă încarc cu energie. Aici,majoritatea celor prezenţi au un scop precis,majoritatea sunt satisfăcuţi şi bucuroşi.Ciorile şi cerşetorii pîndesc pomenile, groparii sapă şi se îmbată, oamenii plîng ca să-i vadă ceilalţi că-şi fac datoria faţă de răposat, sau întreţin morminte, popii fac bani, babele şi moşnegii se bucură că nu-s ei în rolurile principale,în general oamenii se bucură omeneşte deoarece, mai mult decît capra, a murit însuşi vecinul, iar morţii se bucură că scapă de o lume de tot căcatul.
  Si mai sunt meseriasii.Cei care fac cruci, pietre de mormînt.E în regulă să-i invidiaţi, crucea mamii lor, ei nu rămîn fără clienţi niciodată!
   Tocmai se descarcă o cruce masivă dint-un break obosit.Cîteva rude sau apropiaţi supraveghează operaţiunea.Ce nasol e să fii în postura de "apropiat" al unui decedat! Apropiat cum? Fizic? Ca destin?
  Din discuţii înţeleg că e vorba de o femeie în vîrstă, care tocmai a lăsat liber un loc la rînd în piaţă, un loc gol pe banca din faţa blocului, un loc liber la rînd la bancomatul CEC-ului, un loc la vizorul uşii şi care a permis şoferilor,în sfîrşit, să plece de la semafor exact atunci cînd apare culoarea verde la maşini, fără să mai trebuiască să aştepte tîrîitul sacoşei cu viteza gîndirii ei pe trecerea de pietoni, gîndire care a împins-o să traverseze pe ultimele 2 secunde de verde la pietoni.
  Colegele dumneaei de trupă, din momentul în care s-a pronunţat decesul, au readus la viaţă bîrfa începută acum cîţiva ani (mai exact, atunci cînd doctorul decedatei i-a pus primul diagnostic), remixînd-o mai ceva ca David Guetta.E vorba de acelaşi doctor care,ieri, după atîtea veşti proaste din ultima vreme, scumpiri, pensii recalculate, le-a dat în sfîrşit vestea decesului prietenei lor dragi.Acum doamnele stau cernite lîngă maşina inscripţionată "Monumente Funerare, Vile: marmură,granit,travertin, Tel.0752..." şi mor de grija moartei.Bîrfa remixată sună exact ca cea veche, doar că acum se foloseşte timpul trecut. La timpul viitor a rămas grija sinceră şi dezinteresată pentru văduv, soţul doamnei decedate, care ce se va face el de acum singur, că e şi grav bolnav...cît a iubit-o...uite, crucea asta el a comandat-o, el a scris textul pe ea...Unul dintre cei care montau crucea, scuturîndu-se de praful de marmură şi tuşind din greu,  le întreabă pe doamne de ce boală suferă proaspătul văduv."Al...cum? " se întoarce una dintre dudui spre grup. "Da, domnul AL, de ce suferă" insistă muncitorul. "Alzhaimăr !", dă din cap cu gravitate una dintre doamne.
  Mă uit la crucea acum fixată şi citesc inscripţia comandată de soţ:
"NU TE VOI UITA NICIODATĂ".
 

Pînă cînd viaţa ne va despărţi

     Au existat şi probabil încă mai există prin unele părţi ale globului apos (nu înţeleg de ce i se zice "glob pămîntesc" în condiţiile în care cea mai mare suprafaţă e acoperită de apă) oameni care nu cunosc formula matrimonială "pînă cînd moartea ne va despărţi".Această mică lacună are ca efect secundar incinerarea sau îngropăciunea de vii a soţiilor împreună cu răposaţii lor soţi, contractul nupţial devenind astfel unul pe viaţă şi pe moarte.Nu ştiu dacă există şi varianta "lady`s first", adică în cazul în care crapă doamna prima, să-l trimită pe ultimul drum la pachet "2 în 1" şi pe beţîvanul de bărbat`su.Probabil o fi existînd, mai bine să nu ştiu.Ideea ar fi următoarea : "Dacă mă mai f...mult la cap, mor.Şi dacă mor eu primul, te-ai ars! Acum, că ai prins ideea, taci naibii din gură, adu berea aia din fîntînă şi nu mă mai întreba unde lipsesc în nopţile cînd îţi spun că am avut o şedinţă".
  Mi se părea stupidă formula asta, "pînă cînd moartea ne va despărţi", dar constat că e o victorie a curentului feminist, ca dreptul la vot al femeilor.Adică şi-au cîştigat dreptul de a băga în mormînt mai mulţi bărbaţi pe timpul vieţii lor.Dragi faraoni, roata istoriei s-a învîrtit.Înainte, voi îngropaţi de vii mai multe femei atunci cînd parcaţi definitiv în piramidă, azi femeia îngroapă de vii mai mulţi bărbaţi datorită formulei magice "pînă cînd moartea ne va despărţi".Adică odată fraierul băgat la 2 m sub pămînt, e liberă să înceapă un nou proiect.
  Problema e că, logic, moartea n-are cum să despartă doi oameni.Pentru ca doi oameni să fie despărţiţi, ei trebuie să existe, să fie vii.N-ai cum să fii despărţit de cineva care nu există, indiferent dacă e mort sau nenăscut.Şi, aşa cum nu te poţi despărţi de cineva care nu s-a născut, nu te poţi despărţi nici de cineva care a murit.Despărţirea e o chestiune de opţiune personală, de alegere.Moartea nu-ţi dă de ales.Nu mai e alegerea ta.Nu poţi spune "Am hotărît să mă despart de el, era dezordonat, lăsa capacul ridicat la toaletă şi mai avea un mic defect, era mort".E ca şi cum ai spune "m-am hotărît ca Himalaya să aibă peste 8mii de metri".
  Se impune, în consecinţă, modificarea schimbării, prin adoptarea formulei "pînă cînd viaţa ne va despărţi".Aceasta e realitatea.Viaţa te aduce împreună cu cineva, viaţa te desparte.Gata cu divorţurile traumatizante, gata cu relaţiile artificiale.E vremea căsătoriilor bio, naturale.Astfel, nu se va mai ajunge în următoarea situaţie: mergeam înt-o zi oarecare, pe o stradă oarecare şi treceam pe lîngă un cuplu oarecine.Doi cetăţeni seniori, da seniori bine, adică o băbăciune şi un moşneag stafidiţi grav, mi-au captat atenţia. Mergeau aparent liniştiţi, de la distanţă ai fi spus uite încă un exemplu că dragostea adevărată rezistă timpului.Interesant era însă monologul moşneagului care înjura cu toată dicţia permisă de proteza din dotare.Era supărat că baba, se pare, îi propusese să meargă undeva, dar pe jos, cu titlul de plimbare, argumentînd că e bine să faci mişcare.Să-l fi auzit pe moşneag, "...toată viaţa m-am plimbat, s-o ia dracu de plimbare, nu merg naibii la nici o mişcare, de plimbare am eu nevoie?!..." şi multe altele.Baba tăcea.Respecta procedura.
I-am depăşit, lăsîndu-i în căsnicia lor.De fapt, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi, dar conform celor auzite, erau.
La un moment dat m-am oprit să-mi aprind o ţigară, prilej cu care cei doi au intrat din nou în raza mea auditivă.Tonul moşneagului era acelaşi, înjurăturile îşi păstraseră frecvenţa apariţiei în monolog, ceva însă se schimbase.Atunci am înţeles procedura şi de ce tăcea baba.Monologul moşneagului suna acum aşa:"La dracu, merg, la naiba, iaca am să merg!Am mai fost... toată viaţa mea m-am plimbat dracu să mă ia, am să merg şi acum la naiba...".Baba tăcea în continuare.Conform contract, moşneagul nu avea de ales.Fiind, oarecum viu, se supunea clauzei care reglementează despărţirea.
  Am auzit la o înmormîntare, un funcţionar al statului ( popă, cum i se mai spune) zicînd "Odată cu certificatul de naştere primim şi certificatul de deces".Ar fi corect ca la căsătorie, odată cu certificatul de rigoare să li se înfingă în cioc porumbeilor şi hotărîrea de divorţ, cu data în alb, ca rochia miresei.Să ţină minte că nimic nu e pentru totdeauna dacă nu faci permanent ceva pentru a menţine asta, sau dacă la un moment dat viaţa hotărăşte pur şi simplu altfel.