Legea fundamentală a politicii

Azi dimineață, la servici , un coleg și-a amintit o povestioară cu miez din vremurile studenției. Ideea de bază a cimiliturii mi-a revelat un mare adevăr. Și am sintetizat această snoavă într-o Lege, Legea Fundamentală a Politicii.
Conform Legii fundamentale a politicii, este practic imposibil ca politicienii să fie cinstiți. Știu, toți spun asta, dar...

DEMONSTRAȚIE

Pe o insulă erau trei băieți deștepți. Aveau averi, femei și bodyguarzi.Ziua, totul era minunat.Noaptea, însă, mînați de aceeași lăcomie naturală, fiecare dintre cei trei încerca să-i depășească pe ceilalți doi în contracte cu statul, sau altfel spus, averi moca. Așa că își trimiteau oamenii să fure de la ceilalți. Rezultatul era că în fiecare dimineață, se trezeau fiecare cu aceeași cantitate de avere.Doar că o parte din cașcaval era furat de la ceilalți doi.
Bănuiala mea e că și supușii erau mulțumiți .Iar noaptea, eu cred că ei colaborau.Se dădea șpagă pentru a se intra în tezaurul vecinului, se stabilea cît se va fura în seara respectivă.Dacă o echipă rămînea în urmă, o ajutau ceilalți.Se înlocuiau colegial pentru a putea pleca fiecare în concediu cînd dorea...aveau zile libere, sărbători, mișto.Problema e că doar furînd, nemuncind nimeni, resursele se împuținau.
  Oamenii începură să intre în panică. În curînd se va termina totul, la sfîrșitul anului ..12.Ce va urma?
Unul dintre cei trei băieți deștepți avu într-o dimineață un exercițiu de înviorare a creierului prea dur și făcu o întindere de logică .Decretă că el nu mai vrea să fure, ci să munceasca cinstit, astfel că averea lui va spori.Mai greu, dar va spori.
 Consecința a fost că a doua zi, ceilalți doi aveau averi mai mari decît el. După o săptămînă, ăsta era sărac lipit, iar ceilalți doi aproape își reveniseră. Cinstitul nu reușea să producă la viteza cu care ceilalți doi reușeau să fure.Îl părăsiră femeile.Îl părăsiră bodyguarzii.În final muri în condiții suspecte deoarece era prea sărac pentru a-și permite să moară în condiții normale, adică ucis de sistemul public de sănătate.
  Echilbrul se restabili pe insulă. Cei doi rămași se fură reciproc în fiecare noapte, lumea are de lucru și nimeni nu se gîndește la viitor. Cu atît mai puțin nimeni nu se mai gîndește la muncă și cinste, adică la sinucidere curată!
 
CEEA CE ERA DE DEMONSTRAT

Consecință: un politician cinstit e un politician mort.
Nu sunt sigur dacă și reciproca e valabilă.

Fair Play original

  Cred că termenul din titlu e asociat, ironic, cel mai des cu fotbalul. Ironic, pentru că fotbalul e sportul cu cel mai puțin fair-play.Atît pe teren, dar mai ales față de cei ce încă mai cred că golăneala asta pe bani extrem de mulți mai are ceva de a face cu sportul.
  Nu despre fotbal e vorba aici.Ci despre baschet.Nu profesionist, nimic spectaculos.Baschet la nivel de juniori. Copii, care după ore, în loc să frecventeze ”școala vieții” prin cartier, sfidînd aversiunea Statului Român pentru sport și sănătate, joacă baschet în cadru organizat, iaca, un clubuleț acolo.
  Dacă le-aș pomeni de fair-play juniorilor, ar crede că e o firmă din mall sau o funcție sofisticată pentru smart-phone.

  Adiță e unul dintre cei mai buni din grupa lui fiu-meu. Totodată e și unul dintre cei mai mici ca statură și pirpirii copii din respectiva grupă. Și mai e și ochelarist. Normal, la antrenamente își scoate ochelarii. E în clasa a 3-a, trece pe-a 4-a. Are un frate mai mare care la toamnă va fi în clasa a 8-a. Și o mamă simpatică, am cunoscut-o la baschet, o ardeleancă. Și cam atît. Tatăl lor lipsește. Nu e mort, e cît se poate de viu. Tot ce am reușit să aflu e că a plecat prima oară cînd era fratele lui Adiță mic, nu știu cît de mic, a revenit o dată și a plecat din nou.
  Și a mai fost un episod, acum vreo lună parcă. Trebuia să vină la un meci de baschet al lui Adiță. Deși era un meci obișnuit, săptămînal, între copii din grupă, Adiță s-a pregătit special pentru acel meci. Nu știu dacă și-a propus să cîștige, dar cred că și-a propus să se străduiască să fie cît mai bun. Chiar și hainele și le-a pregătit cu grijă cu o seară înainte. Oare a dormit bine? Oare ce a visat? A zîmbit în somn?
  Nu știu, însă a doua zi după meci nu mai zîmbea deloc. Viața nu prea a dat dovadă de fair-play la acel meci. Am înțeles că  fratele lui i-a spus mamei că nu vrea ca tatăl lor să mai vină vreodată pe la ei. Cînd ești copil folosești des cuvinte ca ”totdeauna”, ”niciodată” etc.
  Zilele trecute eram în vestiar cu fiu-meu, antrenamentul se terminase și băieții se schimbau. Făcuseră un exercițiu pe perechi, unul era atacantul, celălalt era apărătorul. Apărătorul trebuia să oprească atacantul. Adiță făcuse pereche cu Fabian. La un moment dat, în ușa vestiarului își face apariția statura ”masivă” a lui Adiță care îl striga pe Fabian. Atît de impunător era Adiță, încît abia după cîteva minute l-a auzit Fabian și s-a desprins din mijlocul băieților să vadă ce are de spus colegul. Foarte serios, Adiță i-a întins mîna. Fabian i-a strîns mîna grăbit, atenția sa rămăsese în mare parte în mijlocul grupului de băieți. Ba chiar s-a întors spre aceștia, a făcut un pas dar brusc și-a dat seama că nu se leagă ceva. În ultima secundă l-a prins pe Adiță care pleca. L-a întrebat pentru ce i-a întins mîna. Adiță i-a răspuns ceva, n-am auzit nici eu deși eram chiar lîngă ei. Fabian l-a întrebat din nou. Cu răbdare, Adiță i-a răspuns mai pe larg și mai sonor:
- Te-am felicitat pentru că te-ai străduit să fii cît mai bun.
  Legea gravitației a fost abolită o fracțiune de secundă pentru Fabian. Apoi totul a reintrat în normal. Fabian a plecat cu tatăl său, fiu-meu cu mine...