Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

marți, 22 mai 2012

Legea fundamentală a politicii

Azi dimineață, la servici , un coleg și-a amintit o povestioară cu miez din vremurile studenției. Ideea de bază a cimiliturii mi-a revelat un mare adevăr. Și am sintetizat această snoavă într-o Lege, Legea Fundamentală a Politicii.
Conform Legii fundamentale a politicii, este practic imposibil ca politicienii să fie cinstiți. Știu, toți spun asta, dar...

DEMONSTRAȚIE

Pe o insulă erau trei băieți deștepți. Aveau averi, femei și bodyguarzi.Ziua, totul era minunat.Noaptea, însă, mînați de aceeași lăcomie naturală, fiecare dintre cei trei încerca să-i depășească pe ceilalți doi în contracte cu statul, sau altfel spus, averi moca. Așa că își trimiteau oamenii să fure de la ceilalți. Rezultatul era că în fiecare dimineață, se trezeau fiecare cu aceeași cantitate de avere.Doar că o parte din cașcaval era furat de la ceilalți doi.
Bănuiala mea e că și supușii erau mulțumiți .Iar noaptea, eu cred că ei colaborau.Se dădea șpagă pentru a se intra în tezaurul vecinului, se stabilea cît se va fura în seara respectivă.Dacă o echipă rămînea în urmă, o ajutau ceilalți.Se înlocuiau colegial pentru a putea pleca fiecare în concediu cînd dorea...aveau zile libere, sărbători, mișto.Problema e că doar furînd, nemuncind nimeni, resursele se împuținau.
  Oamenii începură să intre în panică. În curînd se va termina totul, la sfîrșitul anului ..12.Ce va urma?
Unul dintre cei trei băieți deștepți avu într-o dimineață un exercițiu de înviorare a creierului prea dur și făcu o întindere de logică .Decretă că el nu mai vrea să fure, ci să munceasca cinstit, astfel că averea lui va spori.Mai greu, dar va spori.
 Consecința a fost că a doua zi, ceilalți doi aveau averi mai mari decît el. După o săptămînă, ăsta era sărac lipit, iar ceilalți doi aproape își reveniseră. Cinstitul nu reușea să producă la viteza cu care ceilalți doi reușeau să fure.Îl părăsiră femeile.Îl părăsiră bodyguarzii.În final muri în condiții suspecte deoarece era prea sărac pentru a-și permite să moară în condiții normale, adică ucis de sistemul public de sănătate.
  Echilbrul se restabili pe insulă. Cei doi rămași se fură reciproc în fiecare noapte, lumea are de lucru și nimeni nu se gîndește la viitor. Cu atît mai puțin nimeni nu se mai gîndește la muncă și cinste, adică la sinucidere curată!
 
CEEA CE ERA DE DEMONSTRAT

Consecință: un politician cinstit e un politician mort.
Nu sunt sigur dacă și reciproca e valabilă.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!