Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

joi, 29 noiembrie 2012

ROMÂNII FUCK TURISM




Foarte frumos la Castelul Cantacuzino din Buşteni! Impresionant.

Cum ajungi, se deschid larg porţile.Nişte paji înveşmîntaţi în culorile blazonului familiei Cantacuzino anunţă venirea oaspeţilor sunînd din goarnă.Eşti condus apoi de două tinere "castelane" frumoase-foc pînă la intrarea în castel.Acolo, în faţa intrării, păşeşti pe un covor roşu de catifea, cam vreo zece metri.Cele două mîndre presară în calea ta petale albe de trandafiri.După ce intri, eşti întîmpinat de custodele castelului şi tot staff-ul, aliniaţi, aplaudînd.Pe o masuţă sculptată ai un păhărel de palincă, colaci şi nuci.

Bună dimineaţa.Aţi visat frumos?Bun.Acum să vă spun cum e în realitate la castelul cu pricina.


  
Prima şi ultima vizită la acest obiectiv turistic nou în Buşteni, am efectuat-o chiar în prima zi de vacanţă, pe o vreme superbă.Am vizitat doar exteriorul, cu gîndul să revenim pentru interioare în altă zi, cînd vremea va fi prea urîtă pentru orice altceva.


  Ceea ce s-a produs.Vine o vreme antipatică în viaţa fiecărei excursii. Era şi cazul, toată săptămîna fusese foarte frumos, stilul de toamnă lungă şi caldă. Contextul s-a întregit şi prin întîlnirea cu nişte prieteni doritori de turism, unul dintre ei venit tocmai din ţara lui natală,Spania, o ţară săracă mai ales în castele după cum ştiţi, nu-ş ce dracu mai voia să vadă pe aici.Muy bien.



   Ajungem la castel.Pînă aici, totul a fost bine.Castelul-la locul lui.Poarta, întredeschisă.Castelguardul, la post.Şi nu mirosea a băutură! În concluzie, prin partea locului, se reuşise obţinerea unei tării fără miros.Îl înţelegem şi pe el,dacă mai trage una mică pentru curaj.La statura lui, e un act aproape sinucigaş să fii apărătorul,să fii eu,cel din linia întîi, cum ar fi spus Sergiu Nicolaescu. În primul rînd, micuţul avea de luptat cu propria uniformă, în care "am fost 16", ca să rămînem tot la senatorul Sergiu.


Era trei fără zece PM.Bravul oştean sau buştean - apropo, cum li se spune locuitorilor din Buşteni? - ne informează că, pentru a vizita castelul ne trebuie musai ghid.Iar ghidul e disponibil fix la ora trei şi-un sfert.Bun, şi noi ce facem pînă atunci? N-aveţi o sală de aşteptare? Nu. Alţi turişti nu mai sunt, doar grupul nostru, nu se poate face o excepţie şi să intrăm la fix? Nu.Nu puteţi anunţa ghidul să vedem şi opinia lui, second opinion? Nu. La trei şi-un sfert.

Deja lucrurile erau ciudate.


   Bun, hai să mergem la o cafea.Unde se poate bea o cafea prin apropiere? La pensiunea nu ştiu-cum.Bun, ne urcăm în maşini, ajungem la pensiune, foarte frumos, ne căutăm o masă, ne dezbrăcăm, ne aşezăm, comandăm, ospătarul dispare româneşte ştim că nu-l vom mai vedea niciodată, aşa-s relaţiile cu ospătarii, ne îmbrăcăm, ne urcăm în maşini, iar la porţile castelului.Apare impozantul. O imensă dezamăgire se citea pe chipul său.Era trei şi douăzeci.V-am spus la trei şi-un sfert! Şi ce bă, ghidul ăsta e Orient Expresul, ce naiba, hai să intrăm! Nu se poate, s-a intrat, castelul e încuiat, nu aveţi cum să intraţi.
Blocaj total.



   Pe cine conducea ghidul în acel moment prin castel în condiţiile în care acum un sfert de oră nu era nimeni prin preajmă? Castelul e undeva, pe deal, un pic în pădure, dacă ar fi turişti le-ai vedea maşinile.De ce nu avea telefon, interfon sau alte mijloace de comunicare cu exteriorul? De ce ne mai batem capul să facem turism în România? Astea şi alte întrebări vor rămîne fără răspuns.Totuşi, la o întrebare aş vrea să aflu răspunsul şi pentru asta mă voi întoarce acolo, mult mai bine pregătit şi nu voi renunţa pînă nu voi afla de unde pot face rost de băutura aia fără miros!





miercuri, 28 noiembrie 2012

SCUFIŢO, CE AI ÎN COŞ?

   Mă enervează ţaţele care ţi se uită în coşul de cumpărături.
   Ce gest vulgar! Băi, dacă neşansa a făcut să mă întîlnesc cu tine în magazin, uită-te naibii la mutra mea urîtă, că vorbeşti cu mine, nu cu berea din coşul meu! Virtuoasele astea care încurcă lumea. Lipitori fixate pe vizorul uşii. Într-un viitor nu prea îndepărtat, vizoarele pentru uşa de intrare se vor vinde accesorizate cu babe de pîndă. Nici nu va mai trebui să te uiţi pe vizor, te informează baba. Vai, vecină, m-am întîlnit cu vecinul şi ce crezi că cumpăra? BEREEEEE!...Parcă aş cumpăra uraniu sau arme de foc sau revista Click, nu ştiţi? revista aia, "Ca să fii mai prost un pic, cumpără revista Click!". Virtuoase de astea, "Eu n-am pus niciodată gura pe băutură!". Lasă cucoană, suntem chit, nici eu n-am pus niciodată gura pe ce ai pus tu gura.
   Asta e viaţa, sunt şi oameni care au servici şi dintre aceştia sunt şi oameni care au un servici la care chiar muncesc şi nu pot pleca în timpul zilei să facă mici cumpărături. Aşa că vrînd-mai mult nevrînd , seara trebuie să plimbe un coş prin supermarketul din zona de habitaţie. Şi dacă tu, caţă de cartier, îţi faci veacul prin acel supermarket, că doar nu te duci la bibliotecă, ce să faci tu acolo, să-ţi scrînteşti şi jumatea de neuron din dotare, dacă dvs,doamna paţachină se întîmplă să locuieşti tot prin zonă şi trebuie să mă împiedic de hoitul tău în scurtul meu periplu aprovizionar, te rog să ai măcar bunul simţ să-ţi beleşti retina în intimitatea coşului meu de cumpărături cînd mă uit eu în altă parte. Dacă aş fi vreun şăf de ăsta de lanţ comercial, aş introduce coşurile acoperite, pe cuvîntul meu. Şi confidenţialitatea la casa de marcat, un geam despărţitor, o limită de distanţă pînă la clientul următor, ceva de genul ăsta. Condiţii în care cumpărăturile tale să fie private. Poate ar costa un pic mai mult, dar sigur mi-aş scoate banii din vînzări. S-ar vinde mai multe produse "ruşinoase" ca să zic aşa, fiţi siguri. Şi tot sigur, pariu, în cel mai scurt timp s-ar lua dupe mine toate celelalte marketuri.
  Data viitoare cînd mai constat că interacţiunea cu mama vreunui coleg de clasă al băiatului meu e iminentă,...nu vă gîndiţi la prostii, interacţiune în sensul de întîlnire la cumpărături...umplu coşul cu prezervative, reviste porno şi lenjerie de damă din cel mai Daniela Crudu model. Şi ţin coşul în faţă, aşa, ridicat aproape la nivelul ochilor. Iar cînd cutra face mutra (rimă involuntară) îi fac poză. Dacă protestează, îi explic că încălcarea intimităţii înseamnă şi uitatul în coş. Îţi asumi un risc.
  Pe sistemul bancului cu lupul care o întreabă pe Scufiţa Roşie "Scufiţo, ce ai în coş?" , iar dînsa răspunde adolescentin, " Puroi !"

marți, 27 noiembrie 2012

ABERAŢIE CU OARECE GRAŢIE



   Mă trezesc azi dis de dimineaţă, pe la un 5 şi-un sfert, să prind şi eu un picuţ calculatorul liber.
Încep cu gimnastica de înviorare. Cîteva mişcări uşoare de deschis-închis uşa frigiderului, ridicat-umplut-lăsat pe aragaz ibricul făcător de cafea. Deschid geamul. Întuneric, ceaţă, frig şi teribil de marţi. Fumez şi aberez: ce-ar fi dacă.
  Ce-ar fi dacă am putea păstra cîte o zi din timpul fiecărui an al vieţilor noastre. S-o putem pune deoparte şi s-o trăim cînd vom vrea.O zi de la vîrsta de 7 ani, o zi de la 12 etc. Iar ziua care urma de drept, la rînd, în şiragul zilelor, să se amîne pur şi simplu cu o zi.
  De exemplu azi, cînd am deschis windowul de la bucătărie, după windowsul din sufragerie, şi am văzut cît e de marţi şi cît e de noiembrie, să închid ochii şi să-mi spun: " e 1 iulie 1988". Să deschid ochii şi să fie vară, vacanţă, iar eu să am 16 ani !
 Ce bine sună.
Da sună excelent. Dar să ne imaginăm mai departe, să începem această zi minunată: nu curge apa, nu am internet, nu e program la tv., nu prea am cine ştie ce în frigider, nu am nici un ban în buzunar...
   Dar, orişicît!...