ANONIMUL X

Și anonim și ICS, e prea mult! Cînd spui ”domnul X” e clar că vrea să rămînă anonim. Iar dacă e anonim, îi vom spune simplu, ”X”. Anonimul X e un fel de pleonasm. Așa că vom citi titlul de mai sus ”Anonimul zece”.  Pe larg, Festivalul de film independent Anonimul, ediția a zecea. Un anumit festival, un anumit loc, un anumit fel de oameni, un drum. Lucruri suficient de interesante pentru a mă transforma într-un mic Calistrat Hogaș - premergătorul canalelor Discovery, National Geografic, Travel etc- și pentru a vă plictisi cu o cronică  de vacanță. Așadar, parafrazîndu-l pe părintele travel-bloggingului, să pornim nu pe drumuri de munte, ci
 pe drumuri de mare! 

Butucul mic răstoarnă planul mare

   Stătea în fața noastră și rînjea. Ce-mi doresc să vină odată ziua în care am să-i șerg rînjetul ăla sfidător de pe față! Mă uit la Stela, Stela se uită la mine și amîndoi la ea. Mai facem odată calculele. Da, este posibil. Putem merge în concediu. Ea, rînjind cu subînțeles, ne-a dat voie. Cu niște condiții, bineînțeles. Așa e cînd stai în casă cu Criza Financiară, nu faci ce vrei cînd vrei. Pentru orice mizilic trebuie să-i ceri voie.
  Lasă că te arunc eu în stradă într-o zi, să te mănînce maidanezii! N-avea grijă, că n-or să dispară ăștia de pe străzi oricîte legi ar da împotriva lor cîinii ăilalți, din Adăpostul Guvernamental. Maidanezii nu citesc Monitorul Oficial, așa că nu se vor retrage, cuminți, europenește, pe la cuștile lor.
  Pînă atunci, mai strîngem. Din dinți. Cureaua. Niște bani pentru concediu.

Închisoarea de beton

Asta era prin aprilie, cred. Atunci am hotărît că mergem la Sf.Gheorghe să prindem festivalul de film independent Anonimul. Ideea era că Toma voia și trebuia dus la mare (anul trecut n-am mai încăput în grila de vară, din cauza schimbării serviciului), dar cine vrea la mare, mare dilemă are. Unde să te plictisești la soare? La 2 Mai tot fusesem cîțiva ani la rînd, iar altundeva, pe litoralul românesc, nu prea aveam unde merge. Pentru Gura Portiței îți trebuie pregătire specială, cort și o gașcă. La de-alde Corbu, izolări și alte intimități la malul mării nu cunoaștem, nu ne băgăm repet, fără gașcă. Asta cu ”la bulgari sau la greci e mai ieftin” merge așa, ca teorie, seara, la o bere, cînd toleranța auditoriului e maximă și nu mai are nici o importanță ce prostii debitezi. Sau dacă ești atît de limitat, de snob, de manelist, într-un cuvînt, atît de prost încît să pui egal între litoralul românesc și Mamaia. Atunci da, e mai ieftin afară. Și nu numai că e mai ieftin, dar e și mult mai mișto. Cum spuneam, despre 2 Mai am epuizat subiectul. Vama Veche făcînd parte din același subiect. Stațiunile clasice, comuniste, nici nu intrau în discuție, nu din cauza comuniștilor ci din cauza prețurilor, mizeriei, aglomerației și maneliștilor. Fraților, în Saturn, Venus, Neptun și Jupiter e ca pe Marte! Nu există viață inteligentă ci doar urmele unor civilizații dispărute. Nu există aer, ci doar un amestec de gaze otrăvitoare. Iar nivelul de radiații manelistice e mult peste limita suportabilității. Marea?! Care mare?...au înghesuit-o printre tarabe, tonete și terase de prost gust, undeva, într-un colț. Murdară, îmbătrînită, fără viață, Marea Neagră zace printre stabilopozi într-o baltă de acid cocalaric, adică un amestec de pișat românesc și uleiuri diverse. Ulei de motor de la sky-jeturi, de la canal-jeturi și alte deversări hoteliere, cu adevărat ”ultra all inclusive”! În stațiunile astea de colcăiți, Marea a ajuns un fel de animal exotic cu care să-ți faci poze. Un fel de maimuțocămilă bătrînă și jegoasă cu haine caraghioase, moartă de foame, plimbată pe plajele supraaglomerate de diverși ”fotografi  profesioniști”: miniștri ai turismului, ai mediului, în general tunari de sezon. Colorata mîine-i gata! Ce țară colorată avem!
  Pe Anonimul îl știm de cînd s-a născut. Are aceeași vîrstă cu Toma. Am asistat la prima ediție a acestui festival, concomitent cu prima ediție a lui Tomiță la mare. Am hotărît că a venit timpul să se cunoască acum, cînd au mai crescut, bănuind că vor avea multe să-și spună unul altuia. Se va dovedi că am bănuit foarte corect.
 

 Din momentul în care am hotărît să-l duc pe Toma la Sfîntul Gheorghe, în campusul cine-hipioților, la filme independente și concerte alternative, în pustietatea aia superbă, departe de lumea înlănțuită, m-a lovit panica.
  Să nu se întîmple ceva care să-mi scufunde proiectul.
Am rezervat repede o căsuță în campusul Delfinul, să nu se ocupe. Am ochit cu trei luni mai devreme ce echipament de scufundare voi cumpara. Ne-am luat pantaloni de plajă identici, roșii, mie și lui Toma. Am evitat cît am putut să merg cu mașina de teamă să nu o bușesc cumva și să rămîn fără. Cu trenul e foarte dificil de ajuns.
 Cînd la serviciu au început concediile și am fost detașat pe casierie, panica s-a triplat: dacă îmi iese vreo lipsă? Rămîn fără banii de concediu!...Nu mă descurc deloc cu treburi ce presupun îndemînare. Mulți vînzători și-au luat un doctor de cap după ce le-am numărat eu banii în față, au avut nevoie de terapie. Mai ales cei din piață. Băi, ăștia parcă se nasc numărînd bani ! ”Ce-i dom doctor, a leșinat mama? Nu-i nimic, cît ai spus că am? trei kile douăsute? Rămîne așa... mata taie cordonul ombilical cît număr eu onorariul lu matale...ptiu! ...zeci...eci...tri...zeci...aveti aici restul, mai poftiți!”.
  În fine, iată-mă în ziua de dinaintea plecării. Nu pățisem nimic, totul mersese conform planului, ba chiar mai bine, reșisem să pun deoparte ceva mai mulți bani decît estimasem. Eram sănătoși, făceam ultimele cumpărături. Mă relaxasem, nu mai simțeam fiorii ăia de gheață pe șira spinării. Începeam și eu să observ că sunt în concediu, că e august! Sentimentul verii m-a cuprins într-atît încît am schimbat cauciucurile de iarnă ale mașinii cu cele de vară. Un gest un pic deplasat, dacă stai să tegîndești că, imediat, peste 2 luni trebuie să le schimb la loc.
Ultimul lucru de pe lista acelei zile pregătitoare: să spălăm mașina. Toma ne aștepta acasă. Venind din Bucium, de la ai mei, oprim la o spălătorie chiar lîngă spitalul de nebuni. Unde, după 30 de minute, voiam să sar gardul și să îmi petrec concediul. Motivul: mașina nu a mai pornit. Butucul în care învîrți cheia se blocase. Și se pare că era extrem de hotărît de data asta. Toată lumea din spălătorie și-a încercat norocul la butucul cel nebun.Puteam să tai bilete. Veneau băieții de la spălătorie”-Pot să mai încerc odată?” . Inventasem un nou joc de noroc. Spre ghinionul meu. Îl sun pe un bun amic, fost coleg de armată, mare meseriaș într-ale mașinilor. Diagnosticul m-a terminat: Mitsubishi Lancer din 2008? trebuie făcută comandă de alt butuc cu alt rînd de chei, iar apoi trebuie reprogramat computerul de bord să recunoască noile chei. Totul e pe bază de computer, programe, electronică. Durează vreo lună și ceva și costă vreo 12 milioane. În rest ce mai faci? Bine, sănătos? Ai tăi?...
  La ai mei mă gîndeam, mai ales la Toma. El nici nu bănuia ce se întîmplă. Era deja la mare, cu bucuria aia de copil în suflet.
Mai aveam o speranță. O cheie de rezervă. Poate se uzase cheia. Cică asta se întîmplă cel mai frecvent. Stela se dusese să o aducă de acasă, tocmai din celălalt capăt al orașului, eu rămăsesem la mașină. Vine Stela. Sunetele dispar. Îmi aud doar respirația. Simt toate privirile ațintite asupra mea. Deschid portiera, urc pe scaunul șoferului, de ce durează atît? Trag ultima gură de aer. Pentru Toma. Introduc cheia în butuc. Răsucesc. Nimic.

(va urma)