Noi în anii 2000

  Noi în anii 2000 hrănim cîinii cu copii.
Da.Asta e realitatea. Asta e lumea în care am ajuns nu să trăim, ci să murim.
O lume a indiferenței, a lăcomiei, a orgoliului fără limite. O lume fără oameni. Nu trăim într-o societate de consum. Trăim într-o haită de autoconsum. Goana după bani, lipsa de educație, de cultură, izolarea între pereții gadgeturilor electronice, corporatismul, globalizarea, consumerismul, toată această dezumanizare, sigur că naște monștrii. Ucide.
  În sfîrșit, s-a văzut clar unde am ajuns. Ne mănîncă cîinii. Asta am realizat. Asta e civilizația noastră. Cei mai tari au totul, cei mai slabi și lipsiți de apărare mor în stradă.
  Poate veți spune că asta e natura umană, că nu s-a schimbat nimic de fapt. Că a fost un incident izolat cel cu Ionuț sfîrtecat de cîini. De ce să ne batem capul? Nu ni s-a întîmplat nouă. Sigur, cineva e vinovat și trebuie să plătească, nu putem lăsa lucrurile așa. Nu putem pur și simplu să-l adunăm pe Ionuț de pe jos, bucată cu bucată, ”uite acolo, degețelul ăla...și mai încolo ce e aia? așa, creierașii ăia...și osciorul ăla de la mînuță...așa, am strîns tot? Bun, hai să spălăm și sîngelețul ăsta, dacă ne grăbim, poate ajungem la timp să prindem meciul!”.Sau emisiunea lui Măruță. Sau Acces Direct. Sau știri despre Gigi Becali, sau lacrimile electorale ale animalelor în costume de zeci de mii de euro cărora le-a luat doar trei minute să se documenteze despre incident înainte de a borî la microfon: ”Așea...l-au mîncat maidanezii, mînca-ți-aș...a murit? cum îl cheamă? Ionuț.Bun, bine că n-are un nume dă ăla, dă italian sau spaniol, dă căpșiunar, greu dă pronunțat”.
  Nu se poate. Cineva trebuie să plătească.
Și ne apucăm de treabă. Asta ce înseamnă. Că apărem la TV. Dacă nu apari la TV, nu exiști.Dacă nu exiști, nu poți să faci treabă. Și acolo, la TV, în fața lui Homo Televizorus, începem să răcnim.Să plîngem.Să acuzăm.Să ne dezvinovățim. Să cerem referendumuri, eutanasieri, grațieri, castrări, adăposturi, toate printre  sute de reclame colorate, care ne promit ferm, aproape că se jură pe viața copiilor noștri, că soluția unei vieți fericite și rezolvarea tuturor problemelor constă în a cumpăra o tigaie! Și nici nu e scump. În rate.
  Nu vă mai agitați. Puteți să eutanasiați tot ce mișcă.Puteți să amendați, să demiteți, să pedepsiți, să dați bani familiei îndurerate, puteți să faceți orice. Două lucruri nu puteți face: să îl aduceți pe Ionuț înapoi și să schimbați ceea ce suntem, de fapt. Ceea ce am devenit.
   Măcar pentru o zi ar fi trebuit ca lumea să se oprească în loc. Să se uite în oglindă. Să se îngrozească de ceea ce a ajuns. Fără televizor, doar cerul albastru. Fără reclame. Fără să mai cumpărăm și să vindem, doar să dăruim, măcar un zîmbet. Fără să ne mai gîndim doar la noi înșine. Pur și simplu să ieșim în tăcere, în stradă, să ne privim unii pe alții și să ne amintim că nu suntem hrană pentru cîini. Nici sclavi unii pentru alții.
 Căutați vinovați? TOȚI SUNTEM VINOVAȚI !!! Și vom plăti. Vom plăti prețul suprem. Deja am început.   Căutați o soluție? Da, eutanasierea e singura soluție.
   Eutanasierea monștrilor din noi, a nepăsării, a lăcomiei, a orgoliului, a invidiei, a prostiei, monștrii care așteaptă, flămînzi, următoarea victimă.