Dedicație muzicală cu un domn, o cîntăreață și oleacă de prefață.

Prefața.
Se întîmpla prin 2004. Amy Belle se lăsa descoperită (nu dezvelită!) pe străzile din Glasgow, de un prieten al lui Rod Stewart. Făcea "busking", un termen ce s-ar traduce "spectacol live" în locuri publice. Pentru turiști, mă gîndesc, dacă ținem cont că acțiunea se petrece în Scoția! Spre deosebire de "mahala", concept care, la prima vedere, ar fi traducerea exactă a buskingului, ceva îmi spune că termenul scoțian implică și oleacă de talent, plus ceva calitate artistică. Cam ca băutura contrafăcută de pe la noi, versus whiskey-ul scoțian de pe la ei, no offence, Dorele! Ideea e, că, fără altă introducere, Amy s-a trezit din stradă, fix la London’s Royal Albert Hall, alături de un domn ciufulit, îmbrăcat în galben. Finalul neașteptat al poveștii cu moderna Cenușăreasă constă în faptul ca my Belle s-a reîntors la busking. Cică au si stelele căzătoare facturi de plătit. Noaptea cu Mr.Stewart nu a dat Rod imediat.

Revin la dedicația muzicală.
Supraviețuind cu greu acestei piese de mare excepție, trecînd cu bine peste momentul înfiorător de mișto în care publicul fredonează, nu reușim, totuși, să ieșim 100% învingători din această confruntare cu arta. Așa cum marii magicieni nu-si dezvăluie niciodată trucurile, deși "toți știe că e un falș ordinar", tot astfel, Rod Stewart, acest magician al muzicii, îl ia pe

 ”I don`t want to talk about it" în brațe, atunci cînd îl întrebăm, exasperați:
”Da` cu saxofonista ce-ai avut?!”