Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

joi, 4 decembrie 2014

Cum nu mi-am petrecut sfîrșitul lumii

 

O Apocalipsă de proastă calitate, ieftină, e o adevărată crimă. E ca și cum ai încerca să omori pe cineva aruncîndu-l de la etajul 1 sau spînzurîndu-l de clanța ușii. Sau gîdilindu-l cu o pană de  ghitară. Pur și simplu nu se face.
   Așa că tare ne-am mai bucurat ieri, cînd am auzit că a crăpat o capră nucleară în Ucraina, aici, lîngă noi! Pardon, o centrală nucleară...cred că făceam exerciții de dicție, nuuu, nu ne bucuram de capra vecinului, cine, noi?... Cunoașteți exercițiile de genul ”capra crapă piatra, crăpați-aș eu capul...”, scuze, asta s-a luat de la știrile ProTV de la ora cinci.
Revenind la caprele noastre.  În sfîrșit, un sfîrșit cu potențial. Cu potențial nuclear!
Îl întreb pe colegul meu de serviciu care are smartfon. Și laptop. Și net. Cum ar veni, îl întreb pă surse:
- Ai auzit că a crăpat o centrală nucleară în Ucraina? E aproape?
Colegul se uită la subsemnatul ca la ultimul nord-corean analfabet, unul care nu știe nimic, nu știe nici cum îl cheamă (dacă îl cheamă Kim Jong-un?) și nu știe nici măcar că e o crimă să te numești Kim Jong-un:
- E în Ucraina...ce mai contează?...
-Contează. Chiar dacă rezultatul e același, diferă timpul rămas.
  Nu primesc cine știe ce informații. Nu se agită nimeni. Blazare corporatistă, nici o atitudine pro-radioactivă, nimic. Începe dezamăgirea. Încă o Apocalipsă moartă din start.
Urmează niște glume cu tentă sexuală legate de efectele radiațiilor asupra bărbaților. Ce le crește, cît le crește, ce la cade, ce le rămîne, chestii de astea. Jocuri de cuvinte stupide, de genul ”flocosul nuclear”, ”bomba iat-o mică”, ”Cernoballs” ș.a.
  Și totuși...avem o problemă, nu? Putem ști noi cît e de gravă? Autoritățile ascund întotdeauna adevăratele dimensiuni ale catastrofelor produse din cauza propriilor incompetențe. Haideți, dragilor, sunteți copii, trebuie să vă explic chiar tot?! E gata, cînd apare așa ceva, pot fi 50% șanse să fie pe bune! Iar dacă e pe bune, trebui făcut ceva...vorba aia, de cîte sfîrșituri ale lumii crezi că o să ai parte în viața asta? Trebuie sărbătorit. Abia atunci am constatat adevărata catastrofă.
- Eu am 12 lei. Tu cît ai?
- Vreo 8 lei.
   Împreună aveam așa, cam de o gripă aviară de aia, falsificată rău tare. N-aveam nici măcar de o invazie a căpușelor. Abia dacă ne-am fi descurcat în cazul unei epidemii light de ”boala limbii albastre”, la vaci. Catastrofă nucleară?! Păi ca să-ți faci de cap cu ocazia unui Sfîrșit de o asemenea anvergură, trebuie să fii ori interlop, ori politician. N-ați observat din filme, că toate catastrofele se întîmplă în America? Ați văzut vreun film cu asteroizi căzînd peste Șimleul Silvaniei? Cu Godzille devastînd Podu Iloaiei? Cu extratereștri invadînd județul Teleorman?...poate la următoarele alegeri. Noi, ăștilalți trebuie să ne mulțumim cu ce ne mai pică de la stat, de la guvern, pe ici, pe colo: o inundație, o înzăpezire, o alunecare de teren, cel mult o nouă rectificare bugetară. Spuneți și voi, ce să facă oamenii simpli, cei care muncesc (că aștia n-au bani), cum să-și bea ei mințile pînă li se rupe nucleul și li se fisionează filmul?
  Am început să căutăm soluții low-budget pt catastrofe decente, mărișoare, de talia Cernobîlului. Am constatat că se poate. Vorba aia, Dumnezeu îți ia, dar nu-ți scoate din traistă. Cu puțină bunăvoință, creativitate și noroc, chiar fără mulți bani în buzunar, poți organiza o Apocalipsă reușită! Rețeta e valabilă doar pentru Iași, deocamdată, dar se lucrează la o bază de date extinsă, cu locații și pentru celelalte orașe, excepție făcînd orașele din județul Vaslui, unde lucrurile merg de la sine. Datele vor fi stocate în niște hărți electronice pe sistemul de la Google, și vor putea fi accesate cu niște aparate asemănătoare cu GPS-urile. Acestea se vor numi GPDS (Global Positioning Drinking System), un fel de GPS-uri pentru băut.
  În Iași, puteți merge, paregzamplu, la barieră, la BJATM (nu știu ce înseamnă BJATM, dar îmi place cum sună), sunt o serie de ”terase”, să le zicem, unde, se pot consuma catastrofe nucleare, atomice, în recipiente ebolizate, bine SIDAte.  După ce consumi așa ceva, ziua de mîine nu are voie să mai existe! Garantat sfîrșitul lumii! Și chiar dacă, prin absurd, nu te omoară ce bei, te omoară cu cine bei, sau cu cine nu bei și tot nu scapi.

  Am mai aberat noi așa, un pic, pînă cînd a venit o știre mai consistentă, din care am aflat că reactorul ucrainean nu a făcut ”bum!” ci a făcut, mai exact, ”fîs”. Nu a fost fisiune nucleară , ci fîsîiciune nucleară. Mai bine. Țara noastră nu e pregătită încă pentru așa ceva.
  Suntem prea săraci ca să ne permitem apocalipse ieftine, ineficiente.

 

miercuri, 3 decembrie 2014

Reîntîlnire

Am reîntîlnit-o zilele trecute. La un colț al vieții. Îmbătrînită, expirată, cu niște haine vechi de 10-15 ani... m-am făcut că nu o văd, mi-era jenă să nu mă vadă lumea cu ea. M-a strigat, și m-am oprit, din obligație. Au urmat cîteva momente stînjenitoare, o simulată bucurie a revederii (din partea mea), o sinceră, dar tristă bucurie din partea ei. Și-a dat seama că mă stînjenește. Și-a reținut o picătură de cerneală din colțul foii, s-a automototolit și s-a aruncat la gunoi. Mi s-a părut pur și simplu nedrept. Așa că m-am decis să mi-o asum. Îi dăruiesc o nouă viață și o nouă casă, publicînd-o aici. Nu-i nici cea mai frumoasă, nici cea mai deșteaptă, dar e a mea.

E mult prea vechi acest Pămînt...

Am  consumat cam tot ce-aveam mai sfînt.

Ne-a mai rămas să consumăm pămînt.

Mă simt,cumva, vînat fără scăpare,

De-un ultim gînd, negru de supărare:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată,

Într-un  mormînt de 2X2 să-ncapă toată?

Dacă excludem piramidele, un biet mormînt,

Știm toți, că e un loc destul de strîmt...

Dar... poate un mormînt e viaţa toată !

Adînc săpat în suflet împietrit.

Şi adîncit de fiecare iubire ce l-a părăsit.

Mormînt, înmormîntînd mormînt, înmormîntînd...

Pînă cînd, pămîntul ce l-am scos săpînd,

Rotindu-se, va deveni un nou Pămînt...

Sub cerul unui nou si stingher Gînd:

Stingher ca primul gînd, alb de  uimire:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată


Să-ncapă, într-o clipă de iubire, toată!

marți, 2 decembrie 2014

Să învățăm să ningem nemțește


               
   Trăiască Santa Klaus de România lucrului bine nins, normal!
Se vede că e neamțul la butoane: nici nu s-a întors bine fila cu 1 decembrie în calendar, că a și nins. Nu mai face nici vremea ce vrea ea, ca pe vremea PSD-ului sau a PDL-ului. Nu se mai duce toată zăpada la export ca buștenii lui nea Hrebe!
 Cică, pe vremea PDL-ului nu a nins de sărbători, din cauza lui EBA. Analfabeta a citit ea undeva (scria cu litere de tipar, stați liniștiți), că dacă ninge, ne batem cu bulgări. Și a crezut că e vorba de bulgari. Așa că l-a rugat pe papa să facă ceva să nu ningă, că nu e bine să avem război cu Bulgaria. A vrut să țină și un discurs la Bruxelles pe tema asta, noroc că a greșit avionul și s-a urcat pe un vas de croazieră, unde a așteptat, cu centura pusă, decolarea, vreo trei zile.
 Iar pe vremea PSD-ului, nu era voie să ningă de capul lor, toată zăpada trebuia importată din China, de Bombonel, fără factură, bineînțeles.
  În zilele noastre, parcă-l văd pe Victor Viorel spunînd că această primă ninsoare e o ninsoare politică, la adresa primarilor PSD, pt a-i prinde cu utilajele de deszăpezire pe vine. Că așa-s ei: iarna se pregătesc de furtuni de nisip, tsunami și uragane tropicale, lăcuste sau ciumă bubonică. La zăpadă nu se gîndește nimeni, ce , sunteți nebuni?! Zăpadă, IARNA, pe încălzirea asta globală?! Rușine, Klaus Iohannis! Bine l-a mai poreclit cineva Kalus Troiannis, adicătelea calul troian al lui Băsescu, cel cu care au intrat în politică, din nou, diverși portocalii de băsistă amintire. Acum, Troiannis, se potrivește și cu troienele primei zăpezi.
  Ce-i Victoraș, tată, am auzit că ai morcovu cît Casa Poporului, te gîndești tot mai des la ce-o să faci după ce-o să-ți pierzi jobul ăsta de care ți-ai bătut joc. Cică e greu să-ți găsești de lucru în România. N-a făcut guvernul locuri de muncă. Nu-i nimic, lasă că prinzi tu inaugurarea unui nou supermarket, faci rost de tigăi pentru toți corupții, vi le puneți în cap, apoi vă scoateți frumușel morcovii din cur, îi prindeți cu șfoară de nas și poate vă angajează careva pe post de oameni de zăpadă. Ceea ce sunteți, de fapt.
Așa, domnu președinte uber alles, scuturați-i de să le meargă fulgii! Și să ningă cînd trebuie, și cît trebuie, nu cu 25% mai puțin. Regulamentar, jawohl! Kinderilor, serviți prima zăpadă! Calitate germană! Ein mann, ein vot, ein wort!



luni, 1 decembrie 2014

I love you, Romania! Hello, Budapest!

Ce e România?
”Țara mea de glorii, țara mea de dor?” Pentru nea Mișu așa o fi.
 Ca idee personală, România e fix ceea ce vrem noi să fie. E ceea ce facem noi, clipă de clipă. Dacă ne concentrăm doar pe ceea ce e rău, doar pe politică și politicieni, pe pseudo-jurnaliști, pe corupți, pe maneliști și interlopi, asta e România. Pierdem clipe frumoase în favoarea celor otrăvite.
 Aduceți-vă aminte că ați trăit și altfel,cînd momentele faine contau mai mult decît cele așa-zis ”românești de rele”. România poate fi și atunci cînd stai cu părinții la masă și tata scoate un pahar de vin, cînd te întîlnești cu prietenii, cînd îți cumperi un Xbox, cînd primești likeuri pe facebook de la cine nu te aștepți, cînd mergi în străinătate în concediu (da, asta e  tot România, pleci doar ca să te întorci, iar poveștile din călătorie nu le spui celor de acasă?...) și așa mai departe.
   Nu am cerut să mă nasc în România. Nu am absolut nici un merit/nici o vină să fiu român. Dar, asta e! Și dacă tot s-a întîmplat această fatalitate, tot ce-mi rămâne de făcut e să scot ce e mai bun din această realitate. În țară străină ești străin toată viața, oricît de bun ai fi. Haideți, nu săriți acum cu alde Iohannis sau Arafat pe mine, ce vreți, sunt și excepții, am întîlnit și străini fericiți. Că doar n-om ajunge cu toții președinți sau miniștrii în țările în care, să zicem, vom emigra, da?...
  La urma urmei, nu cred că vreunul dintre cei care înjură România și pe români cît e ziua de lungă, nu se enervează atunci cînd, solistul vreunei trupe străine sosite la București, răcnește în deschiderea concertului ”Helău, Budapest!”.
 Am trăit multe clipe foarte faine în țara asta, recunosc. Și încă mi se mai întîmplă. Pe acestea am să mă străduiesc să mă concentrez mai mult de azi înainte. Și am să încep cu un moment făinuț de drăguț, de la mare, de anul trecut, în articolul următor, intitulat, extrem de inspirat sau nu, ”Parfum de Anonimul”.
  Hai, România!

Parfum de ”Anonimul”

 Am să vă prezint două filmulețe:

         Filmulețe, ei sunt cititorii. Cititori, ele sunt filmulețele. După cum vedeți, sunt gemene. Nu întocmai identice, după ce ajungi să le cunoști un pic, remarci cîteva diferențe.

         Prezentările fiind făcute, putem trece la dans.

La dansul care face subiectul ambelor filmulețe.

De fapt, e aceeași înregistrare. Doar că, în al doilea video am adăugat muzică pe fundal. Am anulat sunetul original și am lăsat doar piesa aleasă pe baze, să zicem, intuitive. S-a ”lipit” destul de bine,zic eu. E vorba de celebrul tango din la fel de celebrul ”Parfum de femeie”, cu și mai celebrul Al Pacino. O mare cantitate de celebritate pusă în slujba unor dansatori ”anonimi”, dacă-mi permiteți o glumiță...vedeți voi, acțiunea s-a petrecut pe durata festivalului de film ”Anonimul”, de la Sf. Gheorghe, în Delta Dunării. V-am mai povestit despre treaba asta. Gata, nu mai aruncați cu legume degerate, știu, v-am făcut capul poliedru regulat cu subiectul ăsta! Și n-am să mă opresc aici.



  Iată înregistrarea originală. Realitatea frustră. Fără muzică, fără nici un fel de prelucrări. Era pe la prînz, o așteptam pe Stela cu meniurile (în final, chiar apare, pe post de cortină). Se întîmplă chestii faine la festivalurile astea care reunesc oameni frumoși. Pentru o scurtă perioadă de timp, ești pe planeta ta, printre ai tăi.





  Și acum iată cum arta întîlnește arta, peste timp și spațiu, și cum, în mod miraculos, formează un întreg. ca niște bucățele de puzzle. Iar întrebarea fără răspuns e ”Ce reprezintă puzzle-ul ăsta?”.

 Pentru o vizionare mai bună, selectați ”vizionați pe youtube”, sau dați click pe acest link:
https://www.youtube.com/watch?v=PtkPCoSniTA

 
     De remarcat cum se potrivesc și celelalte zgomotele din senzaționala scenă a filmului, culese la pachet cu tangoul, mai ales atunci cînd ea, dansatoarea, rîde un pic. Uitați-vă la tînăra din înregistrare cum dă capul pe spate de parcă ar fi rîsul ei. Vorba aia, rîzi, tu rîzi, dar parcă e rîsul tău!


marți, 18 noiembrie 2014

România cocalarului bine băut: clovnul și bufonul

    Cred că s-a mers un pic mai departe decît ar fi cazul, cu entuziasmul, în cazul rezultatului alegerilor. Citeam ieri pe facebook, cum că, un ziar german și-a permis să titreze ceva de genul ”În România a devenit cool să fii corect”. Da` unde ne trezim aicea, hallo! maine heren unt damen, drept cine ne luați, Tanța și Costel?! Abia am băut o bere-n gară și gata, acum plănuim nunta?! Halt!
   Ce vreți să spuneți, că nu vom mai avea corupți? Că vor dispare mîrlanii, țopîrlanii, nesimțiții, hoții, jmecherii, interlopii, Capatos, Măruță și Gherghe? Toată fauna, floricelele, popcoarnele și semințele țării sunt pe cale de dispariție? Păi ăsta-i un atentat direct la unul dintre ultimele jegosisteme naturale din Europa!  Ce-o să le mai arătăm străinilor cînd vor veni să viziteze jungla... pardon, menajeria,... ptiu!...grădina Carpaților? Casa Poporului din fundu` grădinii?
  Îmi veți spune acum că și pițipoancele și cocalarii sunt pe cale să devină endangered species.
Nu, nu vrem asta. Nu vrem ca toate categoriile de mai sus să devină specii pe cale de dispariție și ca urmare, protejate de lege! Cum ar fi: hai să facem o autostradă! Pe unde? Pe acolo! Nu se poate. De ce? Pe acolo are cuibul, vila, habitatul, un deputat corupt, specie rară, protejată.
    Lăsați, și haiducii au fost cool. Și pirații sunt cool. Mafioții sunt cool. Lasă-i pe ăștia să fie cool.
   Nu vrem să devină cool a fi corect. Vrem să fie normal, firesc.

   Apropos de cocalari și pițipoance. Statul român ar trebui să distribuie, gratis, prezervative. Pentru binele tuturor. Programul ”cornul și laptele” pentru preșcolari și școlari, ar trebui dus la următorul nivel: ”prezervativul și anticoncepționalele” pentru pițipoance și cocalari. Pentru a preveni înmulțirea acestora.
 Pițipoancele și cocalarii se înmulțesc, de regulă, la căldură, băutură și o gravă incultură. Pepinierele acestei involuții sunt discotecile, cluburile, litoralul, sub reflectoarele platourilor de televiziune etc.
  De departe, litoralul românesc e cel mai mare focar de infecție socială cu cocalari și siliconate. Are toate elementele favorizante apariției, dezvoltării și răspîndirii acestora: căldură, băutură, manele și Mazăre.
  Ceea ce e foarte bine. E foarte bine, în eventualitatea în care programul ”prezervativul și anticoncepționalele” nu dă rezultatul dorit, ci se soldează cu rezultatul anticipat.
   Pentru că, să ne înțelegem, una sunt rezultatele dorite, și cu totul altele sunt rezultatele probabile, destul de ușor de anticipat în cazul în care prezervativele și anticoncepționalele vor fi distribuite ca măsură de prevenție: 1. Vor fi refuzate, fiind gratuite - ”Valoarea mea, io sunt un taur / Io am decît prezervativ de aur”; 2.  Mai plauzibil e scenariul în care, cocalarii vor înghiți anticoncepționalele sau le vor trage pe nară, iar pițipoancele vor umfla ”balonașele” și le vor băga pe sub tricou, caz în care se vor naște copii și mai tîmpiți; 3. Unii, mai chibzuiți, mai gospodari, le vor pune la păstrare, pentru bătrînețe, sau la murat, pentru sărbători.
   De asta e foarte bine că le place căldura, băutura, goliciunea. Ați observat, bănuiesc, maieurile ridicate peste abdomen. Exotismul și erotismul, deși habar n-au ce înseamnă cuvintele astea, îi caracterizează. Dacă măsurile contraceptive nu reușesc să stopeze inflația acestor pestilențiali, putem recurge la turism. Le organizăm excursii gratuite în vestul insulei Noua Guinee. Oamenii sunt foarte primitori acolo. Te întîmpină bucuroși pe insulă, te conduc fericiți la ei în sat, te poftesc din toată inima la ei în colibă, te pun la masă...și te mănîncă, deoarece acolo trăiește unul dintre ultimele triburi de canibali din lume. Vreo 4000 de suflete flâmînde. Desigur, un pic mai greu va fi pînă vor deprinde ei cum se prepară o pițipoancă, s-ar putea, la început, să se intoxice cu silicon, să facă toxiinfecții alimentare, să nu mai poată merge o zi-două la muncă, dar, asta e! Așa am pățit și noi prima dată cînd am importat mîncare ieftină și multă din occident. Dar ne-am obișnuit. Nuuu, nu ne-am obișnuit cu mîncarea, nici vorbă! Ne-am obișnuit cu obezitatea și cu cancerul.

   Nu numai la Mamaia sunt cocalari. Nu, sunt și la Saturn, unde m-am aventurat în concediu astă-vară. Că de asta m-am activat împotriva ăstora, mi-am amintit o întîmplare tristă, dintr-o seară a acelui concediu. Erau prin stațiune vreo doi adolescenți ,
 care, seara, se costumau în clovni și făceau animăluțe îndoind baloane, pentru copii. Făceau și ei niște bănuți, de-un suc și-o chiflă, acolo. Admir sincer tinerii care au inițiativă, care fac ceva independent, fără să mai aștepte mocăciuni de la părinți. Nu știu cît să fi avut clovnii respectivi, după voce, vreo 15-16 ani.
  Ia închipuiți-vă că aveți copilul la mare și sunteți bucuroși că își cîștigă singur o parte din bani. Iar într-o seară, vine la el un animal de ăsta, neavortat și, pentru a impresiona o vacă botoxată, se leagă de firavul clovn. Face glume, e spiritual, adică : ”Cît costă o...de asta? ”
Clovnul, observînd atitudinea pasiv-agresivă a cretinului, răspunde, evitînd contactul vizual, ca în cazul animalelor periculoase: ”5 lei”. ”Ieftin!...ia fă-mi și mie o femeie gonflabilă...hă, hă...da să fie virgină”, își încîntă anturajul, jmecherul D&G (așa scria pe tricoul său mulat, normal, cu auriu, cred că sunt inițialele de la Dobitoc&Găozar). Clovnul, jenat, a evitat să-i dea o replică. Și-a văzut, mai departe, de treabă. Îmi doresc să nu-l fi afectat foarte tare boul ăla. Desigur, nu a fost nici primul și nici ultimul bufon pe care tînărul clovn l-a băgat în p...ălărie, sunt convins.

   Uite, ăsta e un lucru care mi-aș dori să se schimbe în mentalul colectiv: un om care muncește în rol de clovn, trebuie respectat la fel ca oricare altul. Iar umorul nu înseamnă bătaie de joc, insulte, jigniri.
   Aroganți, politicieni ca Adrian Năstase, Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, sau personaje publice gen Gigi Becali, Vadim, Dan Diaconescu, au instaurat și au promovat un gen de societate bazată pe manelism, miștocăreală, bani făcuți fără muncă, dușmănie și răzbunare. S-a rîs de Iohannis că nu vorbește. I s-a reproșat că nu a fost mai agresiv cu Victor Viorel. Că n-a făcut entertainment, bufonerii. Dar poate că omul nu se pricepe la asta. De ce să-i cerem să facă virgine gonflabile, cînd, poate că el se pricepe să facă locuri de muncă reale?
  Una e să fii clovn și alta e să fii bufon.
     

luni, 17 noiembrie 2014

Ruleta prezidențială: salam săsesc sau salam băsesc?

   * Un lucru e clar: în țara asta, cît a mai rămas din ea, au fost alegeri. Au fost cît de cît corecte? Nu știm. Cert e că au fost secții de votare, pe alocuri prea multe, prin străinătate prea puține, au fost urne, buletine de vot, ștampile, tot tacîmul. Am avut și candidați, 14 la număr. Doi, în rolurile principale, restul, figuranți, diversioniști, oportuniști și nebuni.
   Personal, acum, la sfărșit de campanie, nu știu cine sunt cei doi foști candidați.
  Cine e Victor Viorel Ponta? Un politician tînăr și ambițios? Un agent sub acoperire? Un infractor în care o gașcă de giga-infractori cu interese materiale uriașe au investit enorm pentru a le proteja pensiile...pardon, interesele? Nu știu.
  Nu știu nici cine este Klaus Werner Iohannis. E un neamț care va face mititeii românești la fel de apreciați ca și cîrnații germani? Mitiwurstul bine făcut...Sau e doar găselnița găștii din defunctul PDL, recte  Berceanu-Blaga-Videanu-și restul, pentru a reveni la ciolan? Colacul de salvare al lui Băsescu, pentru atunci cînd nivelul imunității îi va scade într-atît încît va începe să i se vadă flota și dosarele de securist? Salam săsesc sau salam băsesc? Omul lui Angela Merkel și al occidentului, străinul care ne va vinde țara?
Mister total.

   *Am pus voturile în urnă precum jetoanele la ruletă. Problema e, că, de 25 de ani, tot punem jetoanele pe cîte un candidat și tot pierdem. Pierdem încontinuu. Dacă ne bazăm doar pe noroc, primim ceea ce ne-a spus neamțul, clar: ghinion. Nu ne vindem țara, o jucăm la ruletă!
Asta înseamnă să ne bazăm mereu pe altcineva să ne facă norocul, să ne facă treaba. Ceea ce mă duce direct la următoarea concluzie:

    * Românii își doresc un tătuc. Au nevoie ca altcineva să ia deciziile pentru ei. N-au înțeles absolut nimic din lumea în care trăiesc. Au aprobat execuția lui Ceaușescu pentru că nu le dădea mîncare, băutură, emisiuni TV și liberă circulație. Un loc de muncă și o locuință erau drepturi indiscutabile, astea veneau așa, de la sine. Acum îl vor înapoi, nu le mai trebuie democrație, nu le mai trebuie blugi, ciungă sau dolari. Să vină oricine, să facă orice, dar nu ne mai obligați să gîndim ca să trăim!
Era bine atunci: noi ne făceam că muncim, ei se făceau că ne plătesc. Subzistența era garantată. Enoriașii Bisericii Poieniste de Iarbă-Verde, adevărata și singura religie a românilor, închinau cîte un pahar de bere și mergeau la slujba Sfîntului Grătar în fiecare duminică, cu pioșenie, avînd un singur scop în viață: cînd le-o fi mai rău așa să le fie. Fără să-și pună, măcar așa, în glumă, problema, că ar fi posibil să le fie și mai bine. Mai au înțelepții ăștia de căcat o vorbă: mai binele e dușmanul binelui.

   * Paradoxal, sfidînd  orice matematică elementară, media coeficientului de inteligență al unei mulțimi de oameni este mai mic decît  coeficientul de inteligență al fiecărui individ dintre cei care compun acea mulțime. Cu alte cuvinte, gloata este capabilă să comită o prostie mai mare decît ar fi în stare, singur, orice idiot care face parte din acea gloată.

   * Cinismul, ticăloșia, tupeul, lipsa de umanitate, de conștiință, ale politicienilor nu are limite. L-am văzut azi pe Vasile Blaga vorbind despre sacrificiul celor care au murit la Revoluție ! Porcul ăsta sinistru trebuie jupuit, făcuți bocanci din pielea lui și apoi lovit cu bocancii făcuți din șoriciul lui, în gură pînă se asomează pe el.

   *Presa, ca și prostia pură, are resurse și puteri nelimitate. Aici ne aflăm noi, astăzi, după 25 de ani de la sacrificiul celor care i-au permis lui Blaga & Co să se îmbogățească prăduind această țară: la confluența presei cu prostia.

  * Am văzut cea mai slabă campanie ever. Ca și cum totul era prestabilit, dar trebuia făcut, de ochii lumii, circul ăsta cu campania electorală. Ponta, sigur de victorie, fără chef de prea mari strofocări electorale. Ca un student care a cumpărat subiectele. Plagiatorul aproape că a reușit, din nou! Gașca din spatele său, toți pușcăriașii ăia care abia așteaptă să iasă amnistiați, toți baronii din țară care mai au atîtea de furat, toți cei care au investit pentru cumpărarea postului de președinte al României, trebuie să recupereze sume uriașe. Nu-și permit să piardă. De data asta, mașinăria lor de vot trebuie să fie zdrobitoare, nu ca în 2009. Au uitat un mic amănunt: poporul.
  Ceilalți, nu știu ce joc au făcut. Ori au riscat prostește, mizînd totul pe-o carte, mai exact pe un candidat proaspăt, cu un CV respectabil. Ori au fost lucizi, pragmatici, au înțeles că după doi ani jumate de cînd nu mai sunt la butoane, cașcavalul portocaliu s-a transformat într-o feliuță subțire de șvaițer, iar cel roșu are acum toate E-urile necesare (E bani, E influență, E corupți, E majoritate parlamentară Etc), context în care au pus de-un blat pe înserat mai ceva ca-n campionat ! Uitînd și ei, același mic amănunt: poporul român, imprevizibil, măcar o dată la 25 de ani.
   Pentru că eu nu am văzut la Iohannis nici cea mai mică dorință de a cîștiga alegerile. Omul părea că este silit să candideze, că abia așteaptă să se termine toată tîmpenia asta, pentru a se ocupa de treburi mai importante. Obosit, laconic, deloc combativ, zîmbind cît se poate de fals și de forțat, a anunțat sfîrșitul campaniei cu 2 zile înainte de finalul legal al acesteia! În condițiile în care avea de recuperat jdemii de procente față de celălalt candidat.  Ce s-a întîmplat cu omul ăsta, probabil nu vom ști niciodată: l-au plătit? l-au șantajat? s-a băgat bine intenționat și a constatat că n-are nici o șansă pentru lucrul bine făcut?...toate variantele de mai sus?...
Oricum, a încurcat-o: a ajuns președintele României. Lasă, Klause, și cînd ți-o fi mai rău, așa să-ți fie!

Să nu uit de sloganele electorale, remarcabil de proaste.

* Victor Viorel Ponta, ”Doar Ponta protejează pensiile”. Să mori tu!
De cine le protejează?  De ce anume le protejează?  De ploaie, de vînt? Să înțelegem că un drept fundamental al unui om care a muncit pentru acesta, nu este garantat în România?! Sloganul acesta afirmă că Statul Român este un hoț care-ți poate fura drepturile. Înseamnă că nu există justiție, că nu există Constituție, că nu avem un stat de drept! Și cum ai guvernat pînă acum Viorele?! Pe ce bază?! Foarte grav.

* Elena Udrea, ”Bună pentru România„. Curviștina asta, conștientă că n-are ce căuta la Cotroceni, a luat banii pe care i-a dat Băsescu pentru campanie și țuști! la Paris, la shopping. Cu procuroarea. Iar  pentru campanie a folosit aceleași jocuri erotice de budoar, de dormitor, care-i plac chiorului: s-a pozat în haine de școlăriță, de doctoriță, și-a făcut campanie pe site-uri porno, cam p-acolo pe unde știa ea că navighează marinarul.

* Monica Macovei: ”Votează Macovei. E mai bună decît ei”. Adică fură mai bine?!

* Kelemen Hunor: ”Respect”. Să mă pupi în...direct. Pune mîna și mai învață cîteva cuvinte românești, bosgore!

* Teodor Meleșcanu: ”Votați Teodor Meleșcanu. Președinte competent și bun român”. Ăsta e un slogan bun atunci cînd candidezi pentru funcția de președinte al Asociației de Proprietari, la un bloc, undeva. Să asculți ce se petrece pe scara blocului cu urechile alea clăpăuge, de spion profesionist.

* William Brânză: ”Să le spargem gașca”.  Pe ei, pe mama lor! Cînd te cheamă William Brânză, nu mai ai nevoie de nici un slogan. Nu trebuie să vii cu tîmpenii de astea golănești, de stadion, că nu suntem la fotbal.

    În final, permiteți o dorință utopică. Îmi doresc, ca, măcar de data asta, votul majoritar să fi fost pentru ”lucrul bine făcut”, pentru normalitate. Nu împotriva lui Ponta, deși e normal să fie așa.
  Îmi doresc ca votul datorită căruia a cîștigat Iohannis să  aibe legătură cu omul ăsta, nu să fi fost doar un vot, în totalitate, împotriva lui Ponta.

joi, 13 noiembrie 2014

Cu toții vrem o schimbare

   ”Așa nu se mai poate, trebuie o schimbare!”, cam asta auzi cît e ziua de lungă de la aceeași bețivani, la aceeași masă, aceeași terasă. Asta auzi de la personalul din spitale care nu te bagă în seamă dacă nu le dai șpagă. Și tot cam așa ceva îți vor spune cei care te înșeală la cîntar în piață. O schimbare radicală vor și profesorii balcanici care cer părinților ”cadouri care să-i reprezinte”. La o schimbare din rărunchi nădăjduiesc și șpăgarii consacrați, cum ar fi polițiștii, procurorii, judecătorii, Garda Financiară, Garda de Mediu, Direcția Sanitar Veterinară, consilierii județeni, primarii, prefecții, cei de la Finanțe, Direcția de asistență comunitară, Direcția Agricolă, Direcția Sanitar Veterinară și pentru siguranța alimentelor, Inspectoratul de stat în construcții, vameșii și tot restul Direcțiilor, Autorităților și cum naiba s-or mai numi găștile astea plătite din banii publici ca să nu facă nimic altceva decît să ia șpagă pentru a pune o ștampilă. Și ”afaceriștii de succes”, cei îmbogățiți din evaziune fiscală și afaceri cu statul, vor o schimbare, dacă îi asculți ce greu o duc, îți vine să strîngi ajutoare ca pentru sinistrați, săracii putrezi de bogați! Toți cei care trec cu lașitate sau cu nepăsare pe lîngă un copil agresat pe stradă sau pe lîngă un concetățean care suferă un infarct în spațiul public, vor o schimbare.
   Da, stimați alegători, schimbarea e dezideratul suprem atît al celui care a scuipat,scuipă și va scuipa pe stradă, cît și al regelui asfaltului care ar fi trebuit să repare acea stradă, al consumatorului de programe tv pentru tîmpit telspectatorul, cît și al realizatorilor acestor programe, al ultimului vagabond abandonat la naștere în tomberon din cauza sărăciei, cît și al primului ministru pus și susținut în funcție de autorii acestei sărăcii. Pînă și președintele, atunci cînd candidează pentru al doilea mandat, culmea, dorește să se schimbe ceva, prin punctele esențiale!
   Cu toții vrem o schimbare! Votăm de 25 de ani cu aceeași oameni (alternanța e doar o iluzie, clasa politică e aceeași), facem în fiecare zi aceleași lucruri, în aceeași ordine, dar vrem ca rezultatul să fie diferit.
  Ia spuneți, voi cei care nu veți merge la vot, cei care vă veți vedea liniștiți de grătarele voastre, de bericile și burdihanele voastre, cei cărora vă este greu să vă dați jos din pat duminica, voi, cei ocupați ”cu lucruri mai serioase, mai importante”, voi, cei ”scîrbiți de politică”, voi, cei ”deștepți, dar puțini” care îi lăsați pe cei ”proști dar mulți” să decidă viitorul copiilor voștri, nu cumva vreți și voi o schimbare?!

   Este o vorbă: un bărbat nu poate cuceri toate femeile din lume, dar are datoria să încerce.
Desigur, un președinte, oricît de grozav ar fi el, e un singur om, iar de unul singur, nu poți schimba mentalitatea a douăzeci și ceva de milioane de oameni. Dar merită încercat. La urma urmei, trebuie început de undeva.

luni, 10 noiembrie 2014

Ultima dorință a lui Vasile Ion

  Să tot fi fost prin septembrie 1944, pe undeva, prin centrul Transilvaniei. Armata a IV-a română împingea cu toate puterile trupele germano-ungare, plătind cu sînge pentru fiecare palmă de pămînt românesc eliberat. Era încă nasol. Și cu rușii-n cîrcă, avea să fie și mai nasol.
  Într-una din acele dimineți a murit Vasile Ion. Așa, și? În al Doilea Război Mondial au murit, în total, peste 72 milioane de oameni, dintre care, români, peste 800 de mii. Cu ce e mai specială moartea lui Vasile Ion, decît moartea a zeci de milioane de alte victime? Poate datorită faptului că acestui individ i s-a îndeplinit ultima dorință. Și nu orice dorință, ci una imposibil de îndeplinit.
  Vasile Ion nu e numele adevărat al ostașului despre care vă povestesc. Nu știu care a fost numele său real, e unul dintre acei eroi necunoscuți pentru care s-au construit monumente și după care a plîns, pe undeva, prin vreun sat, o mamă, cel mult o mîndruță. Dar nu puteam să mă refer la el, pe tot parcursul acestei mici istorioare, ca la ”Eroul necunoscut nr.453.267”, de exemplu. Așa că i-am spus, cît am putut de românește, Vasile Ion. Americanii îl au pe John Doe, noi - pe Vasile Ion.
   N-aș vrea să intru în amănunte legate de ororile războiului, detalii ”cu puternic impact emoțional”, cum se spune la TV cînd vor să stoarcă ceva audiență. Așa că, am să vă prezint, pe scurt, faptele care au dus la trecerea ceva mai specială a lui Vasile Ion din eșantionul statistic al celor vii,  în celălalt. Nu știu dacă v-ați dat seama, dar asta suntem, de fapt, niște statistici, niște numere. Mai ales în vremuri de război. Dar asta e altă discuție.
   Vasile Ion a făcut parte dintr-un mic comando de 6 oameni a căror misiune era de hărțuire a trupelor nemțești și de strîngere de informații. N-aș vrea să se creadă că erau un grup de dezertori, sau de rătăciți pe linia frontului, căutînd drumul spre casă. Comando în misiune sună foarte bine.
Mare lucru n-au apucat să facă. Au tot mers prin hîrtoape, rîpe și păduri, au mierlit 3 ruși care voiau să fure un porc din curtea unei vădane, probabil s-o și violeze un pic, și s-au întîlnit cu niște militari germani foarte flămînzi de la care au strîns informații prețioase gen bere nemțească, țigări, vreo 2 ceasuri suflate cu aur și ceva creme frumos mirositoare. În schimbul unei mese bune pe înserate, într-un sat și a cîtorva provizii pentru drum. De treabă nemții, se cam săturaseră și ei de război.
  Problema e, că, în scurt timp, nu se știe pe baza căror informații, i-au dibuit într-un luminiș, tovarășii celor 3 soldați sovietici căzuți la datorie pentru un porc de furat și un viol de executat, cu chiloții pe vine. Iar acești tovarăși, extrem de ruși de felul lor, nu erau deloc dispuși să privească faptele comandoului românesc ca pe un act de justiție, ci ca pe unul de trădare și nesupunere în fața marii armate eliberatoare. Fără multe formalități, i-au împușcat ca pe niște cîini turbați. Au murit toți, înafară de Vasile Ion, care, în cădere, s-a lovit cu capul de ceva, căpătînd astfel, un aspect suficient de mort, pentru a fi lăsat în pace de către bețivanii ăia cu stele roșii în frunte.
  L-au găsit nemții cei de treabă, a doua zi, mai mult mort decît viu. Sîngerase zdravăn. Herr Doktor l-a consultat repede, a mormăit ceva și a fugit să-și ia trusa. Unul dintre nemți o rupea binișor pe românește. I-a dat să bea niște apă și i-a pus un veston sub cap. Evitau să-l miște, ca nu cumva să dea ortu`. Frițul l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el, dacă are vreun mesaj, vreo scrisorică de transmis cuiva drag. Cu ultimele puteri, Vasile Ion i-a șoptit la ureche că singurul lucru care i-ar mai alina un pic moartea ar fi să știe cine va cîștiga, de fapt, războiul. Atît voia să știe, că sacrificiul lor n-a fost în zadar, dar cum asta era practic, imposibil...sau nu?! Frițul spuse ceva fenomenal. ”Kein problem!...sofort!”. Se părea că îl poate ajuta. ”Aducem la tine mașina timp...tu vezi peste 70 de ani ce întîmplat cu Romanien!”. Se întoarse către camarazii săi și lătră ceva în germană. După cîțiva de ”gut”, de ”ja” și de ”scheiBe”, aduseră, pe un cărucior cu rotile, o cutie cubică, de fier, cu latura cam de 1m, avînd montat pe una dintre fețe un fel de vizor cu lentile, prin care puteai vedea în interiorul cubului. Pe o altă față a cubului erau montate ceva ce semănau cu 2 rachete mici. Niște fire subțiri și lungi ieșeau din cub ca niște antene. ”Ce-o fi ăsta, vreun minicinematograf?”, se gîndi Vasile Ion. ”Băăă, eu mor aicea și voi îmi puneți filme cu dame de companie!? Asta ați înțeles voi??!!”.
  Văzîndu-l supărat, cel ce vorbea puțin românește, îi explică: ”Nein, nein, asta e mașina timpului. Îți arată imagini din viitor, realitate peste 70 de ani.Tu...uitat aici -îi arătă lentilele montate pe unul din pereții cutiei de fier- și văzut ce întîmplat la voi, la România în viitor. Așa aflat cine cîștigat războiul. Pregătit?”. Surpriza, emoția, îi dădură puteri lui Vasile Ion. Dădu din cap că ”da”. Neamțul apăsă un buton negru, abia observabil, și rachetele de pe spatele cutiei începură să bîzîie și să-și schimbe culoarea. Verde, albastru, portocaliu, roșu. Atunci, neamțul îl îndemnă prin gesturi, pe Vasile Ion, să-și lipească ochii de vizor, ceea ce românul nostru făcu imediat. Privi cam vreo 30 de secunde, după care se îndepărtă îndurerat de mașina timpului. Cu ochii în lacrimi, pierdut, mai apucă să șoptească ”totul a fost în zadar...ați cîștigat...” și muri.
   Cîteva ramuri de copaci se dădură brusc, la o parte, speriindu-i pe friți. Apăru herr doktor.
- Ce s-a întîmplat aici? întrebă el, în timp ce-i lua pulsul lui Vasile Ion. Omul ăsta e mort! Și avea toate șansele să trăiască! L-aș fi salvat! Ce i-ați făcut?
- A vrut să știe viitorul. L-am ajutat...explică neamțul cel de treabă, în timp ce se uita și el, curios, prin vizorul mașinii timpului, pentru a vedea ce anume îi revelase faptul că războiul va fi cîștigat de Germania și îi provocase atacul de inimă-rea lui Vasile Ion. Văzu imaginea unui ziar, pe prima copertă, o fotografie mare pe fond albastru: ”Klaus Iohannis - Președintele României”.
   După ce strînseră mașina timpului și-l înmormîntară pe Vasile Ion, la căpătîiul acestuia, soldatul german simți că avea datoria să spună ceva. Și camarazii săi păreau că așteapta asta. Cu casca în mînă, privind grămada de pietre sub care se odihnea Vasile Ion, un singur cuvînt spuse neamțul:
 - Ghinion.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Ponta, ai grijă ce unești, că s-ar putea să ți se execute!

   Îi urez domnului Victor Ponta să fie, așa cum singur cobește, președintele care îi va uni pe români. Sunt șanse.
  Deocamdată,după turul 1, e mai degrabă președintele care transpirește, care se cam urinește pe el c-o să piardă. Așa că, pînă la Marea Unire, face mici uniuni cu toate mizeriile politice disponibile, gen PRM, PP-DD.
  ”Președintele care unește”, se referă la unirea cu Republica Moldova, bineînțeles.
Dar noi ne dorim ca sloganul prezidențiabilului PSD să devină realitate, să prindă viață. Deși mai degrabă ar prinde viață statuia necioplită a lui Florin Salam, decît promisiunile vreunui politician, asta cu unirea , ne dorim din tot sufletul să se împlinească. Și nu mă refer strict la unirea cu Basarabia sau alte teritorii pierdute după cele războaie. Nu, mă refer la unificarea deciziilor, opțiunilor politice ale românilor. La cristalizarea, sudarea, omogenizarea acestora.
  Fraților, vreau să fie atît de rău, încît să fi bine. Să fie atît de dogoritoare această ultimă domnie a PSD-ului, atît de pîrjolitoare, încît să topească România și s-o toarne într-o singură formă: de glonte.
Pentru că ultimul conducător care a reușit să-i unească pe români atît de tare încît să-i determine să iasă din case și să-și ia țara înapoi cu orice preț, a fost Nicolae Ceaușescu.
Dacă altfel nu se poate...

vineri, 24 octombrie 2014

Zgura verde de acasă

Băi, da chiar nimeni nu-i spune o vorbă bună și Serenei?!...că e și ea un suflețel, acolo...ia să fiu eu singurul român care sare, consolator, fileul: fato, nu-i dracul chiar atît de negru! Scuze, nu am vrut să fac nici o aluzie! Hai să încerc altfel: și bărbații plîng cîteodată...Sorry! Nu mai plînge, că pătezi cu rimel tricoul original de pe tine. Și e păcat, pentru că e alb...mai bine renunț, nici asta n-a ieșit prea grozav.
Lasă, Sere, nu te mai plînge că ai pierdut pe serviciul tău. În România avem o vorbă: bine că ai serviciu!
`Zgura mamii lor de singaporezi cu turneul lor cu tot! După turneul ăsta, toți polițiștii din SUA își vor cumpăra rachete de tenis. Atît au înțeles ei, că așa e legal să bați negrii.
În vorbe, România, e ”OLE!!!OLE!!!OLE!!!URAAA!!!” pentru Simona Halep.
În fapte, o răzbună cu vîrf, îndesat, game, set și meci pe Serena Williams”: lasă, Simona, că te întorci tu acasă, la mizeria noastră de zi cu zi! Nu ți-am dat nimic, nu te-am ajutat cu nimic, ți-am pus cîte piedici am putut, dar cînd ai reușit împotriva tuturor românismelor, tare ne mai împodobim cu tine!
Și-ți mai luăm și din bani, ceva, impozite, acolo. Sacrificiul tău, cîștigul nostru.
Apropo, vă rog, terminați cu glumițe de genul ”Serena e neagră de supărare”, ”Serena go bananas”, ”Black tragic woman”, ”Cine mi-a bătut maimuța”, ”Singapoor Serena”...nu că ar fi discriminatorii, dar sunt slabe și răsuflate rău de tot.
 Serena, fii bărbată!

marți, 21 octombrie 2014

Charlie

Oare ce mai faci, tu, Charlie?

     Într-o oarecare după-amiază, anul acesta, la mare, stăteam liniștit pe plajă, port al gîndurilor mele, privind cum dispar în zare, după orizont, catargele clipelor fără de întoarcere ale vacanței de vară. Frumos, nu? V-am spart un pic. Stela și Toma se bălăceau fericiți-uitați-vă la ei!-în apa caldă a sfîrșitului de august.
Concediu. Litoral. Apus de soare la mare. Cer senin. Într-un cuvînt, naufragiu. Unul dintre momentele alea pe care ți le dorești să țină o veșnicie.
  Și slavă Domnului, nu țin. Mereu se întîmplă ceva.
   Ca un băiat simțit ce sunt, am simțit la un moment dat că îmi umblă, pe la spate, cineva pe cearceaf. Cine credeți  că ar fi putut fi? Cine ar fi dorit să vină lîngă mine, pe plajă, pentru a se freca de picioarele mele? Pentru a-mi mînca din palmă? Pentru a-i mîngîia blănița? Pentru a mă linge drăgăstos? Ia ghici. Știu că vă gîndiți cu toții la Mădălina Ghenea. Nu. Sophia Vergara? Nici. Fete de Miami Beach, nu vin ele la Saturn, pentru-o bere și doi mici...        
Fetelor, vă fac cadou o blăniță! V-o dau cu tot cu cățel!
 

    Văd o umbră, imediat apare și posesorul ei, un cățel Bond. Vagabond. Foarte familiar, s-a învîrtit pe lîngă mine, a mai aranjat un pic obiectele noastre de plajă, s-a mai înfipt oleacă în plasa în care se afla echipamentul de scufundare al lui Toma, a mai tras de tricourile ce zăceau împăturite la capul cearceafului, după care, s-a făcut covrig, fix în mijlocul acelui mic spațiu textil amenajat de familia Ciobotenco la malul Mării Negre, cu un tupeu de parcă ar fi fost cel puțin Putin în peninsula Crimeea.
  N-am știut ce să fac. M-am uitat la el indignat, cu o privire de genul ”Alo, dar ce-i aici, sat fără...pardon, cearceaf fără cîini?”. Mi-a întors sictirit privirea: ”Not anymore”. Prin urmare, cel mai inteligent lucru care mi-a venit atunci, în minte, să-l fac, a fost să întind stîngaci, mîna, să-l mîngîi timid și să rostesc în șoaptă, ca să nu-l deranjez, cuvintele magice: ”Cuțu-cuțu”. A ridicat o sprînceană la modul ”Lasă că știu eu, asta le zici tuturor cîinilor la prima întîlnire”. Bun pînă aici.
      Nu că nu-mi plac cîinii. Nu mai redeschid discuția. Dar nu știu cum să comunic cu cineva care are un cu totul alt sistem de valori. Alte obiceiuri. Cu cineva care își linge testicolele în public și nu are nici o problemă cu asta, ba chiar este considerat adorabil. Se spune că maximum de inteligență la care ajunge un cîine este undeva, la nivelul unui copil de 2 ani. Nu ni se spune despre ce copil e vorba. Că dacă e Mozart e una, dacă e Dan Șova, e alta. Oricum, nici la capitolul ”copii” nu mă descurc cine știe ce. Nu-mi place să mă strîmb și să repet ca un retardat o întrebare de genul ”Cine e o prințesă? cine e o prințesă? tu ești o prințesă? Prințesă mică și scumpă!...” și apoi să-i agresez obrăjorii. De asta sunt mulți oameni tîmpiți cînd ajung la maturitate. Influențe din copilărie.
Apropo, cam la două minute după ce vagabondul cu aer de Charlie Chaplin s-a instalat pe cearceaf ... tolerîndu-mi prezența, au apărut copii. Copii turiștilor. Așa-s turiștii români, cînd nu fac turism, fac copii, cînd fac turism, fac copii. F*ck și ei ce pot, asta e, dacă nu-s bani de altă distracție...așa că mă împresoară copii: ”-Nenea, e cățelul dumneavoastră? Ce drăguț e! Putem să ne jucăm cu el? ”. ”Să ne jucăm cu el” înseamnă, pentru copii, altceva decît mîngîierea ușoară, sau fluturatul unui băț pe sub năsucul lui umed. Nu. Copii au un fel drăgălașo-brutal de a se juca cu păpușile. Ați observat că acestea ajung repede bucăți, aproape imediat după ce au fost extrase, cu un strigăt de fericire, din cutia de cadou? Strigătul de fericire se transformă după 5 minute în urlet de supărare ”Taaaati, s-a stlicaaat...lepală! LEPALĂĂĂ!!!”.
Cam așa s-au jucat și copii de pe plajă cu Charlie. Spre disperarea cățelului. Care i-a suportat o bucată, i-a înțeles el cît i-a înțeles, pînă cînd s-a săturat și a decis că nu mai vrea copii. S-a refugiat înapoi pe cearceaful nostru.
  Între timp, au ieșit din spuma mării Stela și Toma. Cu reală simpatie pentru vagabondul blănos, Stela mi-a recomandat să scap cît mai repede de acel depozit ambulant de purici. Drept pentru care, i-am comunicat lui Charlie că sunt însurat și că asta va fi un impediment serios în calea relației noastre. Am crezut că va suferi ca un cîine, dar nu s-a sinchisit. Cred că, în sinea lui, nici el nu-și dorea mai mult decît un partaj rapid, în urma căruia, lui, să-i rămînă cearceaful. Restul lucrurilor puteam să le păstrez. Nu mi-a convenit atitudinea asta. Eu aveam o hotărîre judecătorească definitivă din partea familiei, în baza căreia am trecut la evacuare silită. Adicătelea, marș de pe cearșaf! Am încercat să iau cățălul în brațe, l-am luat, s-a speriat și mi-a capsat un pic mîna, cu colții. L-am scăpat cam de la un metru. A schelălăit, mi-a aruncat o privire ucigătoare și s-a îndepărtat un pic, șchiopătînd ușor. Toți ochii de pe litoralul din Saturn s-au întors, acuzatori spre subsemnatul . Bubicooo!...O duduie formal-hippioată-intelectual-protestatară, ivită de nicăieri, practic întrupată din acea situație de criză,  i-a masat un pic lăbuța, împroșcîndu-mă cu acuze voalate, dar cu zîmbetul pe buze. Cred că dacă ar fi avut cu cine, măcar încă una ca ea, ar fi ieșit pe loc în stradă, chiar acolo, pe plajă. Ce m-ar mai fi pichetat un pic! Tare și-ar mai fi confecționat niște pancarte folosind bețele de la vata de zahăr și cartoanele de la pachetele de țigări : ”Stop fracturării labelor!”, ”Jos labele de pe lăbuțe!”, ”Nu mai stați degeaba, Puneți mîna, salvați laba!”.
Uite-așa, s-a dus naibii liniștea mea, devorat de remușcări, ca un naufragiat de canibali.
   M-am așezat trist pe cearceaful pustiu, port al gîndurilor mele, privindu-mi corăbiile cum se scufundă. În acel moment, nici măcar Mădă Ghenea sau Sofica Vergara,oricît ar fi încercat, nu m-ar fi putut binedispune.
Dar asta nu înseamnă că n-ar fi putut, măcar, să încerce!

Stați liniștiți. Charlie e bine. L-am văzut a doua zi plimbîndu-se cu fratele lui mai mare, presupun, semănau foarte bine. M-a durut un pic pentru că s-a făcut că nu mă cunoaște, deși sunt sigur că m-a văzut. A mai căzut un mit: ”Cu bucata mea de pîine/Am hrănit un om și-un cîine/Cîinele, mă recunoaște/Omul nu mă mai cunoaște.” Prostii! Societatea a decăzut atît de tare, încît pînă și cîinii s-au umanizat.

 În fine, așa sunt relațiile astea care se înfiripă vara, în vacanță, la mare. Trecătoare. Cum se spune, un cîine de-o vară.

                                           



luni, 20 octombrie 2014

Toma, agresat de țigani pentru două ștrudele

   Zilele trecute, mă sună Toma: ”Tata, azi am avut cea mai tare zi! Am mers cu mașina poliției!”. Am crezut că au avut la școală una dintre acțiunile alea în care un polițist sau un pompier le vorbește copiilor despre cinste, despre pericolul jocului cu focul, despre cum să supraviețuiască traversînd strada printre șoferii dobitoci și retarzi ai zilelor noastre, chestii de genul ăsta. Cu ocazia acestor lecții deschise, copii vizitează vehiculele din dotare ale instituției respective, mai dau o tură cu ele, cam pe aici m-a dus gîndul. Ceva legat de școală plus Poliție. Ba chiar l-am luat și la mișto, puțin, l-am întrebat pentru ce l-au luat, ce a făcut. Nici o clipă nu mi-am imaginat ce se întîmplase, de fapt. Undeva, în subconștient, am remarcat, totuși, în vocea lui, o ușoară gîfîială, o emoție, o uscăciune a gîtului. ”Nu tata, noi urmăream niște hoți! I-am ajutat pe polițiști să prindă niște infractori adevărați! Am mers cu viteză, așa, ca-n filme! Și i-am prins”. Stați puțin: fiul meu, de 11 ani, în mașina poliției, gonind cu viteză după niște infractori adevărați?! Eram la serviciu, normal. M-am așezat, decorul a dispărut din jurul meu. Eram doar eu și vocea lui, încă de copil, din telefon, povestindu-mi dezlînat, ce se întîmplase.
    Seara, după ce am ajuns acasă, am constatat că nu-mi povestise chiar toate detaliile. Poate a uitat, poate a încercat să mă menajeze, știind cîte griji îmi fac de obicei și cît de tare mă supără lucrurile de acest gen. De la Stela am mai aflat cîteva detalii destul de importante.
    Copilul a cumpărat două ștrudele de la chioșcul din școală. Unul pentru el și unul pentru mama lui, pentru că  Stela obișnuiește să mai glumească cu el atunci cînd îl vede mîncînd cu poftă. Odată i-a spus că vrea și ea un ștrudel de la el, de la școală. Tomiță s-a gîndit să-i facă o surpriză. Mi-a povestit la telefon cum doamna de la chioșc i-a împachetat cele două produse de patiserie și cum i le-a dat într-o pungă cu nod. Pentru a nu strivi marfa, Toma nu a pus punga în ghiozdan, ci a ținut-o în mînă, pe drumul spre casă. Aceste amănunte aveau rostul lor în povestire, aveam să înțeleg imediat. Ajuns în fața marketului Billa, a rămas în mînă doar cu nodul. Un țigan, cam de 5-6 ani s-a repezit la el, i-a smuls punga din mînă și a rupt-o la fugă. În loc să-și vadă de treabă, ignorînd faptul că trăim în România și că nu e corect să prigonim țiganii, ci trebuie să-i iubim cu resemnare și să le plătim ajutoare sociale, Toma a fugit după el. Văzîndu-se discriminat, romul a aruncat punga cu ștrudele sub o mașină și a dispărut după colțul Billei. Intolerantul Toma s-a băgat sub mașină și și-a recuperat ștrudelele, mai ales cel pentru mama. Dar hoțul rom s-a reîntors cu întăriri, un țigănoi ceva mai mare, cam de vreo 8-9 ani, din cîte am înțeles. Majoritarul Toma s-a trezit în minoritate. Minoritățile majoritare au început să-l tragă de ghiozdan, să-l îmbrîncească. Acum nu mai voiau doar ștrudele, i-au cerut și bani. Toma a început să țipe la ei.

    Mai are rost să vă spun că nu a intervenit nimeni?... Un copil era agresat într-un loc public, aglomerat, la o oră de vîrf și nimeni nu a zis nici măcar psst. Bă, boilor și vacilor! Jignesc boii și vacile, scuze. Dacă era, în locul lui, unul dintre copii sau nepoții voștri? De asta suntem cine suntem, niște lași, niște proști, niște egoiști! Mor oameni pe stradă - îi lăsăm să putrezească acolo, copii sunt bătuți, drogați, violați, stăpînii își lasă cîinii să se cace fix în mijlocul străzii, și ne facem că nu vedem porcăriile de lîngă noi, fie mai mici, fie mai mari. Fie că unii aruncă chiștoace, fie că alții fură sau dau în cap, totul se petrece sub privirile indiferente ale unor oameni care, altfel, au pretenția să trăiască într-o țară civilizată! Românașul gîndește exact ca prostul ăla de Ponta, e reprezentativă faza în care michimausul ăla, bun-de-nimic, ne explica că nu e treaba guvernului să creeze locuri de muncă. Așa gîndiți toți ponții din țara asta: nu mă implic că mă complic, nu mă afectează-nu mă interesează, nu e treaba mea. Bă pontule, ba e fix treaba ta, ba te afectează de nu te vezi, cretinule! Cum explicați că trăim atît de rău încît plîngem după ăla pe care tot noi l-am împușcat?! Și tot din lașitate și prostie l-am împușcat, nu mai spuneți că a fost necesar fiindcă altfel mureau mai mulți oameni. Prostii! Cum explicați că aceeași și aceeași politicieni ne fură cu zîmbetul pe buze de 25 de ani și noi îi tolerăm, ba chiar îi votăm?! Cum explicați Radu Mazăre?!! Cum explicați Dan Diaconescu?!? Cum explicați că suntem țiganii Europei?! Cum explicați că interlopii conduc țara pe ritm de manele lipind bani pe fruntea președintelui jucător?! Explicați toate astea unui copil de 11 ani. Și apoi aveți pretenția să fie corect, civilizat, să nu plece din țară și să fie patriot. Haideți să recunoaștem: mioriță laie, laie bucălaie, ciobănașul tău, n-are deloc...testicole. Rimă albă despre zile negre.

 Înapoi la pățania Tomii.
     Încălcînd grav tot ce poate să însemne political correctness pe lumea asta, dar ținînd cu îndîrjire de ștrudele, Toma s-a descărcat, țipînd la ei să se ducă în canalele din care au ieșit, că nimic nu fac, la școală nu merg, nu se spală, put și sînt niște hoți jegoși. Cam asta le-a zis copilul, așa, de la obraz. N-au fost foarte afectați, din cîte mi-a descris Toma.
 Acestea fiind zise, băiatul meu reușește să-i fenteze pe borîtani, fuge și vede un polițist. Copilul, tot copil. S-a gîndit că e normal și firesc, ba chiar obligatoriu să se adreseze organului de resort. Polițistul -aici nimic de zis, jos cașcheta!- îl liniștește și apoi îi propune să meargă împreună, cu mașina, să-i prindă. Urmează partea care i-a plăcut lui Tomiță: cursa cu viteză maximă într-o mașină de poliție! Mai tare ca orice joc video.
 Vînătoarea a avut succes: unul dintre canaliști e capturat undeva, într-un parc, în spatele marketului. Chiar cel mic, cel care smulsese punga din mîna lui Toma. Îndrăznesc să presupun că respectivul sectorist știa unde să-i găsească. Bănuiesc că, datorită jobului, știe cam totul despre aurolacii care-și fac veacul în fața Billei furînd și cerșind. Fauna de pe lîngă supermarket, o cunoașteți cu toții.
  Am prins hoțul. Cum îl preparăm? Simțind brațul ferm al legii la gîtul său, viitorul deținut de drept comun, a începu să răcnească ”Nu mă bate! nu mă bate!”. Polițistul s-a făcut că pasează această decizie lui Toma, l-a întrebat dacă să-l bată sau nu. Tomiță a luat lucrurile în serios și n-a putut întoarce degetul mare în jos. L-a grațiat pe viitorul parlamentar, cu condiția ca acesta să-și ceară scuze, ceea ce maimuțul a mimat pe loc. Și-a cerut niște scuze de o sinceritate absolută. Polițistul l-a amenințat pe viitorul primar (sau deținut de drept comun), că, dacă se mai leagă de ”nepotul” său (sau ”finul” său, ceva pe aici), acesta fiind, desigur, Toma, va avea de face cu el. Apoi i-a dat ”nepoțelului” un nr de telefon și un nume: Tibi. Nea Tibi, mulțumim! Noroc cu matale.
  Mi-a mai povestit Tomiță cum, după ce s-au mai liniștit lucrurile, și-a făcut și cîteva relații noi printre copii care s-au strîns gură-cască în parc cu ocazia acțiunii mixte copil-poliție. Le-a împărtășit copiilor din experiența lui de viață, bașca nr. de telefon al lui nea Tibi și niște sfaturi, așa, ca un om trecut prin multe.
   Cînd a venit de la serviciu, Stela l-a găsit în bucătărie, la masă, mîncînd un nenorocit de ștrudel. Ștrudel am cumpărat, ștrudel mănînc, România mamii lor!
  Văzînd în ce hal arătau ștrudelele, Stela n-a vrut să se atingă de al ei. Dar auzind grozava poveste a acestuia, prin cîte a trebuit să treacă și cu cîtă îndîrjire a fost apărat, l-a mîncat. De ce să nu-l mănînce?
Într-un fel trist și anormal, Stela, mîncînd acea prăjitură chinuită, a sărbătorit ceva.
   Fiul ei i-a cumpărat un ștrudel. Și a trecut proba de supraviețuire în România anului 2014, dovedind că e în stare să ajungă cu el, aproape întreg, acasă!
 

marți, 14 octombrie 2014

A înnebunit lupu` de mare!

   Aseară, domnul președinte s-a săturat de prostia asta cu alegeile și ne-a amenințat că dacă nu o alegem președinte pe gagica lui, vine cu frate-su mai mare, care e pîrnăiaș și ne sparge pe toți. Are ăla niște tovarăși, îi știți, de talie mondială. Bercea Mondială.
  Era o reclamă, v-o amintiți: ”A înnebunit lupu!”. Acum ne intoxică pe TV o altă reclamă, în care Tudor Gheorghe ne informează că au înnebunit salcîmii.
  Nu știu despre lupi sau despre salcîmi, dar Traian Băsescu sigur a înnebunit. Toți sunt agenți sub acoperire, mincinoși și corupți. Numai el e fecioară virgină, imaculată, nepătată, care a condus vaporul prin toate străinătățile, fără ca Securitatea să-l întrebe măcar de unde are niște blugi așa mișto. Vorba aia: nici uischi n-a băut, nici gura nu îi miroase. Păi nu-i miroase, că i-a mai rămas de pe vremea bișnițărelilor ceva gumă de mestecat. Cu care a cucerit-o pe madam Udrea, atunci cînd aceasta s-a săturat să mai fie călcată de Cocoș. Lenuța, am niște Spearmint în exces, o iei în gură? Scuzați expresia ”exces”.
  Gata cu alegerile, ne-a lămurit domnul președinte: Ponta și Iohannis sunt corupți și mincinoși. Aha. Păi de ce n-ați spus așa de la început, domnule președinte? Mai știți și altceva ce ar trebui să știm și noi? Poate deseară aflăm că la Revoluție a tras Iohannis, iar Victor Ponta, agent sub acoperire, e vinovat de Holocaust.
  Dragă Băse, spearminți mata, dar spearminți degeaba. O să iasă Lenuța ta președinte cînd vei îmbrăca tu rochia albă de Marilyn Monroe ca să-i cînți happy birthday Mrs.President în timp ce Boc îți suflă-n cur ca să ne arăți că ți se fîlfîie. Fusta domnule, președinte, fusta fîlfîie și se ridică. Că dacă se ridică altceva, de exemplu imunitatea, ajungi și tu la canal, dar nu la ăla pe care stă Marilyn. La celălalt, unde-ți trimiteai tovarășii să îmbrace un alt fel de tricou marinăresc, cu dungi verticale. Pe vremea cînd încă nu se distrusese chiar totul în țara asta. Nici măcar dosarul tău de securist.

miercuri, 8 octombrie 2014

B.O.R. deasupra unui cuib de cruci


Nu mă inervați, uăi, cî io îs Vrăjitoru! Acușica ai put ă spel on iu!
     Deși a stat din fiert -ca să fiu în ton cu anotimpul- nu puteam să trec cu vederea această știre culeasă toamna, pe tîrziu.
Pe scurt, un cetățean din Liteni, județul Suceava, a aflat de la CNSAS că preotul paroh i-a pus un pomelnic la Securitate prin anii `80, î.e.n.c.(înaintea erei noastre capitaliste). Așa că a luat o echipă de filmare și s-a dus să-i ”mulțumească” pentru anul de pușcărie petrecut la Gherla. Emoționat de revedere pînă-n cele sfinctere, popa i-a oficiat gratuit o slujbă neortodoxă, un fel de șaorma teologică cu de toate, sfinți, cruci și dumnezei, totul împachetat într-o lipie de mamă. Se spune că Dumnezeu nu bate cu parul.
 Așa că  interpopul din Liteni (membru al Clanului Interpopilor, ai cărui membri sunt ceva între popă și securist) a pus mîna pe crucea de lemn din dotare și a demonstrat cameramanului că viața spirituală bate filmul! La propriu. Apoi și-a chemat ajutoare, niște Hell`s Angels sau Heaven`s Devils locali, conduși de însuși fiul său, tot popă, normal. A urmat o răstălmăcire a pildei ”să întorci și celălalt obraz”, noul sens alocat fiind ceva de genul ”să-i disloci și cealaltă falcă”.
   Toamnele sunt superbe în Moldova. Aurii, sangvine, coapte, dulci-melancolice și amărui-euforice. Mica răbufnire a mizeriei umane de la poarta lăcașului de ocult din Liteni s-a consumat în pîntecele unei indiferente, autosuficiente  miercuri autumnale, reducînd o dramă umană la o simplă flatulație de presă.
   Ce m-a forțat să scriu despre asta? Nu faptul că un preot a colaborat cu securitatea. Asta e ceva destul de obișnuit, majoritatea popilor care au slujit înainte de revoluție sunt interpopi, unii-securiști cu sutană, alții-preoți cu epoleți. Mai nou, sub acoperire, că se poartă. Și nici faptul că un preot își face de ocară biserica, printr-un comportament inacceptabil. De cînd Becali a devenit distribuitor autorizat de Iisuși și Dumnezei, violența s-a mutat de pe lîngă stadioane, pe lîngă biserici. Ce m-a obligat, în realitate, să-mi pierd timpul cu știrea asta măruntă, e tot un fapt mărunt, un amănunt: acest preot de 70 de ani, corupt, securist, violent, se numește VRĂJITORU. Ionel Vrăjitoru. OMG!
  Dragii mei, cum poți fi preot și să te numești ”Vrăjitoru” în buletin?! Și asta nu e tot. Acum vine partea cea mai bună. Preotul Vrăjitoru chiar se ocupă cu vrăjile, mai bine spus cu vrăjelile: practică bibliomanția, fapt interzis categoric de biserică. Adică spicuiește din programul viitor al vieții enoriașului credul, contra unor sume de bani. O altă formă a taxei pe prostie, numită și ”impozitul pe Zăvoranit”.
   Ce fel de slujbe ține popa Vrăjitoru? În loc de Biblie, bănuiesc că citește din Harry Potter sau din Stăpînul Inelelor. Ocazional, la alegeri citește din Cartea Morților, ca să-i cheme la vot, că partidul de la putere, indiferent care ar fi el, plătește bine. În loc să fie încîntați spiritual, credincioșii sunt ”incantați” material. Merg cu presupunerile și mai departe și îndrăznesc să-mi imaginez că mobila din casa parohială e de la Merlin. Leroy Merlin, off course. Iar serialul preferat al popii e ”Ce vrăji a mai făcut soția mea”.
  Îi urăm bătrînețe de piatră, și nepoți burduhănoși, mai ales că are deja pregătite numele pentru viitorii nepoți, care, bineînțeles că nu au voie să fie altceva în viață decît tot interpopi, ca tatăl și bunicul lor. În concluzie, măi dragă creștinilor, puneți mîna și cotizați ca să aveți ocazia de a pupa poala unor nepoți de popă, pe scurt, nepopi, pre numele lor Minciuitoru, Păcălitoru, Aburitoru, Voodooitoru. Nume sincere, oneste, conform normelor europene care cer, ca pe etichetă să scrie exact ce conține borcanul cu căcat din care servesc, pardon, slujesc, agenții BOR sub descoperire.
  Trist e faptul că oameni ca acest jeg în sutană, își aduc o contribuție serioasă ca bunul-simț, liniștea și curățenia spirituală, în România de azi, să-și compromită sensul, să-și piardă rostul, sau cum se mai spune, să devină doar o vînătoare de vrăjitori.


vineri, 3 octombrie 2014

Reclame aproape adevărate

Neptun, aproape o destinație de vacanță 


   ”Mîncare aproape gratis” : o ofertă de nerefuzat, aș adăuga. Sigur, acest ”aproape” e suficient de relativ pentru a-ți permite să emiți aproape orice tîmpenie.
    Poți, spre exemplu, să zici că pe litoralul românesc găsești aproape aceleași condiții ca la Saint Tropez. Nu, n-am ales foarte bine exemplul, deoarece, la prețuri, da, litoralul românesc se bate fără jenă cu cele mai scumpe destinații de vacanță din lume.
  Dar poți folosi această găselniță comercială pentru a spune ”politicienii sunt oameni aproape cinstiți și aproape sinceri”. Sau că Bianca Drăgușanu e aproape virgină.
     În România se trăiește aproape bine, domnule președinte!
  Nu-i nimic, și alegerile sunt aproape. Nu astea de acum, ci alea din 2114. Astea de acum, aproape corecte cum sunt ele, nu vor schimba aproape nimic. S-ar putea ca peste o sută de ani, totuși, alegerile aproape să conteze. Dar nu mai devreme. Pînă atunci, vorba deontologilor din presă, țineți aproape. Aproape gratis.

  Și tot din registrul bazaristico-litoralistic, îmi amintesc instrucțiunile de folosire, mîzgălite cu pixul pe o hîrtie lejer boțită, aferente unui binoclu de jucărie: ”De departe vezi aproape”.
  Dar să nu o uit și pe doamna care vindea obiecte de cult - niște kitschuri oribile, Jesus cu beculețe, cruci care-și schimbau culorile ca la discotecă. Mai lipseau pixurile cu Maria Magdalena care se dezbracă cînd o întorci cu capul în jos. Mișto, nu? Vii de la plajă în curu gol și-ți cumperi o cruce turcoaz, un Isus fuchsia, ceva cu leduri, care să te apere de ispitele trupești de tot soiul, de care, culmea, e plin litoralul, ba chiar, zic unii, ăsta e și scopul său. Le vindea printre șaorme, arme de jucărie, reviste porno și pachete de țigări. Peste toate astea, trona inițiativa de marketing a patroanei (sau a matroanei, mai corect): un afiș menit a spori vînzările obiectelor religioase, probabil un pic mai greu vandabile, cu garanția ”TOATE OBIECTELE SUNT SFINȚITE”. Ceea ce n-ar fi chiar total exclus, la urma-urmei, Catedrala Șmenuirii Neamului nu se construiește cu post și rugăciune, nu-i așa, preaaproapefericitule Daniel?
  Doamne-ajută să Doamne-ferește!

vineri, 30 mai 2014

Aer Lingus, vorbe de Dușa și cei 6 coșbuci


Doamnelor, domnișoarelor, și...de ce nu?, domnilor, cînd auziți de Aer Lingus, nu vă bucurați prea tare. Nu e vreo tehnică modernă bazată pe suflat, inhalat sau aere fasolice. Sau vreo firmă, SRL, PF, Întreprindere Individuală, ceva, care prestează serviciul la care să vă fie un picuț rușine că vă gîndiți, și-l prestează atît de bine încît parcă plutești, ești în aer. Ba chiar te face să te întrebi pe undeva, dacă nu cumva s-au asociat Mircea Badea cu Gîdea sau Radu Banciu cu Turcescu și și-au deschis ditamai firmele, ca  niște profesioniști care este ei. La cît de pricepuți într-ale limbii...române sunt deontologii, poate s-au gîndit cu capu` că e timpul să monetizeze anii lungi de practică făcută prin locuri dosnice, prin spatele lui Voiculescu, recte Băsescu.

  Aer Lingus nu e nici măcar un sextoy cu aer comprimat sau vreo aplicație pentru smartfeon, dragi pițipoance! Nu.
   E compania aeriană națională a Irlandei. 
Însă după cum spuneam în dășchidere, nu vă bucurați prea tare, deoarece Românialiberă, varianta online, ne informează, cităm: ”Compania aeriană Aer Lingus a sistat zborurile din cauza unei greve a însoțitorilor de zbor. MAE român a transmis o avertizare de călătorie”. Pînă aici e clar. Ce nu ni se spune, sunt motivele acestei greve. Ce au cerut acești însoțitori de zbor și nu li s-a dat? Sau, ce au tot dat, deși, poate că nu întotdeauna li s-a cerut? De ce doar însoțitorii protestează? De ce nu și însoțitoarele? Ele sunt satisfăcute, înțeleg.
   Poate că e tot din cauza conflictului cu englejii. Ca la noi cu ungurii. Au vrut și ei, săracii, măcar dreptul la limba lor! Autonomie: toate avioanele, pistele, parașutele să fie bilingve! Că altă explicație n-am pentru denumirea acestei companii, Aer Lingus.
   Sau poate că am: au botezat-o astfel, ca să nu uite piloții să mai scoată din cînd în cînd limbile din halba cu bere, pericol de asfixiere. În Irlanda e cunoscută și sub denumirea de besfixiere. Bei, bei, dar trebuie să mai iei și aer din cînd în cînd. Că, orișicît,  ai un avion de condus! Vorba proverbului: nu tot ce zboară se mănîncă, se mai și bea și pe limba ei piere!

*
Uite-acuș acușa ș-o știre cu Mircea Dușa!
Dar fiindcă ministru-i vax, o dăm pe Mediafax!

Dincolo de tragedia de fond a acestei știri, ne atrage atenția titlul redactat oarecum în grabă, al prestigioasei agenții de știri Mediafax.
 Cînd te uiți repede peste imaginea alăturată, rămîi un pic nedumerit.
Cum adică 26 de militari au căzut în teatre? Dar ce căutau acolo?! Mai ales cei care au prins olecuță de armată știu că apeviștii cad, îndeobște, în cîrciumi, nicicum în teatre sau în biblioteci. 
  Se pare că principalul vinovat pentru aceste ”pierderi” este un anumit insurgent, pe numele său de cod, Andrei Șerbet. Sau Șevron. Ba nu, ăla-i cu gazele pe șest...Șerban! Ăsta e: Andrei Șerban. Ce nume tîmpit, îți dai seama din prima că e uz de falș! 
Acest inamic a surprins trupele române cu o strategie nemaiîntîlnită. A profitat de disponibilitatea armatei române de a sări în ajutorul cetățenilor patriei - de asta e armata, nu? - mai ezact de dăruirea militarului român în situații de calamități ale naturii. Au și fost cîteva ierni grele în care oștenii români au luptat cu nămeții, scoțînd de sub aceștia reporterii Antenei 3 și pe Cătălin Radu Tănase. Pe acesta l-au scos mai greu, că nu voia să iasă. Tot zicea că reportajul îl costă o grămadă de bani. Ce-i drept, era filmat vara, cu zăpadă adusă din Laponia, la pachet promoțional cu 2 reni și un Moș Crăciun. Gospodar om Cătălin Radu Tănase! Vorba lui: reporteru adevărat, vara își face știre cu zăpadă și pe secetă știre cu inundație! L-am întrebat: și pe alea cu babe violate, cînd le faceți? Mi-a răspuns scurt: ”cînd avem drum prin Vaslui”.
Ca să revin la Andrei Pleașcă, pardon, Preșu, nu băi, ăsta, Șerban, ca pe regina manelelor, doamna Carmen. Ce a făcut escrocu. A pus pe toate teatrele niște afișe mari, pe care scria ”Troienele”. Soldații noștri, instruiți ca, atunci cînd dau de troiene, să lase tot și să scoată oamenii de sub ele, au dat năvală în teatre, cu lopeți, hîrlețe, cu ce-au mai apucat. Oamenii au crezut că face parte din piesă și au aplaudat. Că așa e piesele moderne, interactive. Numai că oamenii noștri n-au știut în ce se bagă. Fiind un mediu puternic culturalizat, iar dînșii neavînd măștile de gaze pă figuri, au leșinat. Au căzut psihic. Adică au adormit pe loc! Ambuscadă.
   Dar am luat măsuri. Am început cu jandarmeria. Trebuie să-i obișnuim cu cultura, trebuie să fim pregătiți pentru mijloacele și tehnicile cele mai moderne de luptă. Cititul e cheia! În fiecare seară, bravii noștri jandarmi trebuie să citească un fragment din CLICK. Cine citește un ziar întreg într-o seară, primește Libertatea. Ce pot să spun...Libertatea se cîștigă greu!

*

   Ieri dimineață chiar s-a întîmplat să fie joi. Și a continuat așa, toată ziua, fără oprire, pînă azi, vineri.
  Faptul că a fost joi nu m-a oprit să nu remarc scena din imaginile alăturate.
 Acești domni care sprijină peronul, stînd în buci ca șase coșbuci, așteptîndu-l pe George care nu mai vine. Nici trenul nu mai vine. Sau șeful de echipă. Sau ceva sau cineva.
  Pentru cei care cunosc, orice muncă trebuie să înceapă cu o pauză pentru a fi dusă la bun sfîrșit, pentru a fi trainică și rezistentă în timp. Cu cît mai lungă e pauză, cu atît mai durabilă e lucrarea.
  După mimica lor, e clar că aveau ceva coșbuccian în sînge, în dimineața respectivă. E clar că poezeau ceva de Mamă. Cam așa ceva, un scurt rezumat după poezia ”TATA”, by George Coshbook:

Pe peron se-mpleticesc
Bețivi ce beau în gară,
Acolo tată, te zăresc,
Pe tine-n fiecare seară...
Tu storci. Ceva, de prin pahare ce pe gît te ard,
Gaborii te pocnesc din vreme-n vreme
Cu scînduri rupte dintr-un gard.
Cu tine 2 fete stau,
Și storc în rînd cu tine...
Sunt încă mici și pește n-au
Și George nu mai vine. (WTF is George?!)
Și filmul tău se rupe des,
Un singur gînd te mai frămîntă 
Spui că ai vrea ceva de dres,
Dar la pahar ți-s ochii țîntă...
Scapi paharul jos; nimic nu zici.
Cînd carcaleții se goliră...
Te uiți la el și nu-l ridici
Și fetele se miră.
Apoi te sictiriră.



marți, 27 mai 2014

Ștampila de pe tușă

M-aș duce la vot cu o singură condiție: să pot vota ÎMPOTRIVĂ. Ce opțiuni are alegătorul? Să voteze pentru un candidat sau să anuleze votul.
Asta cu anulatul buletinului de vot e cea mai mare vrăjeală. Prosteală pe față. Abia așteaptă regizorii de efecte speciale electorale ca tu să anulezi votul! Pe ei îi interesează un singur lucru: să fii prezent la vot. Ai fost prezent, ai votat. Ai votat, ai votat pentru. Nu contează pentru cine. Vorba lui Ponta: ai votat pentru cel a cărui mașinărie de fraudat alegerile a funcționat mai bine la secția ta de votare. Voturile anulate se transformă în voturi pro prin diverse metode, deloc sofisticate, ba chiar grobiene, cum ar fi înlocuirea buletinelor de vot anulate cu altele gata votate. Este evident că de pe lista de opțiuni a alegătorului  lipsește ceva.
  Lipsește a doua ștampilă. Cea cu minus, votul care, la numărare, se scade. Votul de VETO. Așa ar fi corect. Să poți spune și pe cine NU vrei să vezi ales. Votul negativ. Mai clar: dacă un cetățean votează pentru, iar eu votez împotrivă, candidatul respectiv are zero voturi. Poate că eu știu ceva mai multe despre candidatul X. Și vreau să-l împiedic să ajungă într-o poziție în care va avea mai multă putere și va face mai mult rău. Cum pot să-l împiedic? Anulînd votul? Votînd răul mai mic? Așa cum am făcut atunci cînd a trebuit să votăm cu Ion Iliescu pentru a nu ajunge președinte Vadim? Nu e corect.
 Nu era mai simplu să votăm negativ pentru Vadim?
Politicienii se folosesc atît de cei care votează cît și de cei care nu votează. Întodeauna, masa gri a celor care nu au fost la vot, e albă pentru cel ce mănîncă rahat la microfon și neagră pentru adversarii săi politici. Și invers, cînd dușmanii bălesc microfonul, ne informează că ăia care nu au fost la vot, de fapt țin cu ei, dar au absentat pentru că sunt dezgustați de ceilalți.
   Numărul celor care nu votează, în România, este net superior celor care mai lasă oleacă șahul în parc sau oile pe cîmp și se prezintă la urne, un pic murdari de ulei și făină. De unde și contestațiile. Cel ce cîștigă alegerile nu e legitim pentru că a dat mită electorală și a fost votat doar de familia și apropiații lui, în fine, de un număr jenant de mic de cetățeni, nereprezentativ la nivel de țară. Cel ce pierde alegerile nu e legitim fiindcă a pierdut, dar de fapt, pute de cinste și țara ține cu el, mai exact mulțimea celor care nu au venit la vot.Că dacă ar fi venit!...
 În concluzie, cei care nu votează sunt și buni și răi. Ei sunt electoratul care”ar fi votat pentru mine, dar sunt scîrbiți de celălalt și de asta nu au venit la vot”. Ei sunt nesimțiții cărora nu le pasă de țară. Ei sunt cei care nu au voie să mai zică nimic deoarece nu au votat. Nu au voie nici măcar să protesteze atunci cînd li se răpesc automat 2 drepturi fundamentale: de a se exprima prin absenteism, respingînd cu totul un proces pe care îl consideră o fraudă, o manipulare, sau o dictatură a celor mulți dar needucați, proști, îndobitociți cu intenție, un mecanism prin care se legitimează hoția.  Și doi, dreptul de VETO. Dreptul de a se exprima printr-un vot ÎMPOTRIVA unui partid sau a unui candidat. Mi se pare la fel de important să știm și cîți alegători NU DORESC un politician, nu numai cîți ÎL DORESC, în fine, dacă interpretăm astfel votul lor.
  Țara are nevoie de tuș!
 În primul rînd, pentru a doua ștampilă, cea cu ”MINUS”. Dacă ar fi scoasă de pe tușă, mulți vor veni la vot, și pre multe buletine va umple de tuș astă ștampilă. În al doilea rînd, dacă am ști clar și pe cine NU VREA poporul, poate că am putea scoate de sub imunitate și pune pe tușă mai mulți ticăloși, oferindu-le restul de tuș. Pentru amprente.

Mulțumesc anticipat celor care au înțeles cum funcționează internetul și îmi vor da un LIKE și un SHARE.
Eu nu șer nimic dijaba, asa se face. Dacă v-a plăcut, e frumos să distribuți acest produs. 

vineri, 16 mai 2014

Cum am terminat,simultan, 2 femei !



    Billa este, după părerea mea cel mai slab supermarket. După raportul preț/calitate și varietatea redusă a produselor. Dar e lîngă blocul meu, așa că n-am să mă duc pentru o pâine toooocmai la Lidl, cea mai apropiată alternativă. E o diferență de 10 minute de mers pe jos!...
Așa că iată-mă învîrtindu-mă prin Billa ca o asistentă TV prin librărie. Știți cum se duc banii. De fapt, voiam doar un pachet de țigări, dar dacă tot am intrat...În fine. Pun eu în coșuleț ceva marfă și mă îndrept ca Scufițu Roșu spre casa de marcat. La rînd, de plictiseală, mă relaxez vorbind cu Mihaela din desenele animate ale copilăriei mele. O mai țineți minte pe Mihaela? Avea și un cățăl, Azorel. Un maidanez, cred. Pe timpul comunismului nu erau tolerați cîinii de rasă. Nobilimea, în general. Cîinii cu pedigree nu aveau origini sănătoase. Ăia turbați, de maidan, aveau. Orișicît, păcat că s-a pierdut acest nume, Azorel. Ar fi fost perfect pentru vreun manelist. Cum ar fi sunat? Azorel de la Craiova. Sau formația ”Azoreii”. Deosebit. Sau pentru vreo prezicătoare, vreo horoscopistă: Azorica. ” Ce-nvîrtește astrele, cu Azorica”. Sună destul de comercial.
Vă întrebați, cu oarecare îngrijorare, probabil sigur, vizavi de starea mea de sănătate mentală din acel moment, de ce vorbeam tocmai cu Mihaela? Unde o vedeam eu pe Mihaela în acel moment? Cum unde?! În coșul de cumpărături, imprimată pe punga de pufuleți! Cu Azorel cu tot. Cum să nu cumperi pufuleți cu Mihaela?! Bun marketing, de reflectat la emoțiile astea optzeciste.
  Bun, stăteam eu la rînd și-i spuneam Mihaelei bancuri retarde, de autobază. De genul:”Știi, Mihaelo, de ce se cheamă casa de marcat? Pentru că marchează gol în buzunarul tău! Haha!”. Lejer, așa, ca la opt seara. Pentru toate audiențele. La rînd, în fața mea, un tînăr remarcabil. Prin ce se făcea el remarcat? Prin cantitatea impresionantă de pungi cu semințe de mac descărcată pe banda rulantă. Altminteri, un look muncitoresc românesc. Precizez ”românesc”, deoarece există și lookul muncitoresc italian. Diferit, dar cu nimic mai bun.
  Doamna de la casa de marcat începe să marcheze. În spatele meu, o babă, își făcea meseria de babă: număra pungile cu mac. Cred că și uitase să-mi facă inventarul coșului meu, așa era de acaparată de tînărul remarcabil. Toată coada de la casa aia, semăna cu o coloană de mașini la bariera trenului. Și prin fața noastră trecea un marfar de ăla, interminabil, cu vagoanele pline cu semințe de mac. Într-un tîrziu s-a terminat marfarul, s-a rupt bonul de la casa de marcat ca și cum s-ar fi ridicat bariera de la tren, s-a aruncat sictiritul, protocolarul, ”o seară bună”, echivalentul schimbării semaforului feroviar din roșu în verde. Casiera, rupe prima tensiunea din aer, cu o presupunere: ”Cred că lucrează la o brutărie...”. Baba, care abia se mai ținea de bîrfa ce-o trecea cumplit, preluă cu sete legătura. Nu mai țin minte ce rahat a mîncat și ea. Eu, nici nu existam. Pînă în clipa în care, de la înălțimea misterului meu - nu poți descifra un om doar după o pungă de pufuleți și un pachet de țigări - zic: ” Macul se folosește la fabricarea cocainei. Se pisează, rezultă un praf alb ca o făină. Se lasă la uscat, se mai amestecă cu ceva, și apoi se face cocaina. Iar din cocaină, prin niște procese chimice, se poate obține heroină. Sau, macul se poate transforma în opium, un drog care se fumează...”.
  Casiera și baba erau terminate. Se uitau prin mine, undeva în abis. Parcă tocmai avuseseră o revelație despre identitatea lui Keyser Soze, maleficul personaj invizibil din Usual Suspects, cel care putea fi oricare dintre personajele filmului, dar de fapt e chiar în fața ta. Sau și mai rău, suferi de dublă personalitate și ești chiar tu! Ca să nu le las sub hipnoză, adaug: ”...sau poate lucrează la o brutărie”.
  Apoi, întocmai ca personajul lui Kevin Spacey din același film, am aruncat sictiritul, protocolarul ”o seară bună” și am dispărut în noapte, corectîndu-mi din mers, șchiopătatul (n.a.). Atît a mai reușit să îngaime casiera în spatele meu, încă între vis și realitate : ”Cred că lucrează la o brutărie”.

-------------------------------------------------------------------
n.a. : în filmul USUAL SUSPECTS , personajul lui Kevin Spacey șchioapătă și se bîlbîie, cu alte cuvinte, aparențele îl disociază de Răul absolut, diabolicul Keyser Soze despre care se vorbește pe tot parcursul lung-metrajului, dar care nu apare deloc în film. Pînă în final, cînd...dar mai bine vedeți filmul! Serios.



Mulțumesc anticipat celor care au înțeles cum funcționează internetul și îmi vor da un LIKE și un SHARE.
Eu nu șer nimic dijaba, asa se face. Dacă v-a plăcut, e common curtoazi să distribuți acest produs. Sincer, pînă nu demult, n-am știut nici eu că îndemnul la distribuire nu e cerșală, ci marketing.