Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

luni, 10 februarie 2014

Unde nu-i cap, se stă la coadă

Muntele Tetra. Despădurit. Te bagi?

Pe vremea lui Ceașcă ne plîngeam că stăm prea mult la cozi. Astăzi, îndrăznesc să spun, pierdem chiar mai mult timp la cumpărături decît atunci. Înainte, nu prea aveam de ales: se dă unt. Stăteai la unt. Se dă lapte. Stăteai la rînd la lapte. Azi, ai prea mult de ales. Unde o fi mai ieftin? Dar o fi mai bun? Dincolo, cît o fi halatul? Vînăm promoții, căutăm oferta cea mai bună calitate/preț.

  Am observat următorul lucru - atît timp cît nu am nevoie de vreun anumit produs de supermarket, mai exact de varianta  calitate/preț cea mai potrivită pentru bugetul meu, acesta se găsește pe rafturi din abundență. Dar, atunci cînd pornesc într-o sfîntă Supermarketiadă, cu intenția de a creștina vreo 2-3 bucăți din acel produs, la acea calitate/preț, acesta dispare. Poate l-ați observat și voi. Poate e doar o iluzie de percepție. Dar orișicît.

Să luăm, de exemplu, un caz oarecare  în care merg cu nevastă-mea prin magazine. Ok, am făcut un pleonasm. Prin magazine nu se poate merge decît cu nevasta. Caut cămăși, am nevoie de o cămașă nouă. De ce? Fără nici o ocazie, s-au cam învechit celelalte. Și observ pe rafturi, din abundență, un anumit articol, să zicem chiloți. Peste tot, chiloți. Cămăși, nu, dar în materie de chiloți, găsești tot ce-ți dorește...mușchiul tău. Și inima e un mușchi, nu? Toate numerele, culorile, modelele, toate prețurile, toate materialele. Privind acești chiloți, veșnici pe rafturi ca zăpezile pe Hymalaya, totul devine clar, dobândești o certitudine în viață. Un reper de neclintit. Descoperi acel punct fix atît de necesar lui domnu` Archimede pentru a răsturna lumea. Poftim, Archy! Un punct fix...cum îl preferi: boxeri? tanga? în dungi? gogoșari... Nu știm cine ne-a creat, nu vom descoperi niciodată tainele universului, totul e sub semnul întrebării, totul e trecător, însă eternitatea nu mai e o noțiune goală! Am reușit să-i punem chiloți. Am fost izgoniți din paradis doar cu o frunză, și după nenumărați ani de suferințe, de lupte, într-un cuvînt, de evoluție, am atins apogeul; suntem gata să ne întoarcem triumfători, acoperiți cu chiloți de firmă. Cătălin Botezatu, show me Heaven!
  Apoi, după puțin timp, să zicem 2 săptămîni, maxim o lună, am nevoie de chiloți noi. Cum ”de ce”?!...  Nici o problemă, îmi spun. Ce e viața dacă nu un șir de chiloți ? Mai de firmă, mai rupți în roza vînturilor, mai tetra, mai cu Swarovski, mai chinezești, mai franțuzești, pentru cei mai mulți asta este ceea ce ne diferențiază esențial în viață, pînă la un punct. Căci, după folosire, tot doar o dungă de rahat uscat rămîne, oricine ai fi fost și orice fel de chiloți ai fi purtat. Important e că se găsesc peste tot, pentru toată lumea. Și intru în primul magazin. Cum e obiceiul, o fătucă sare pe mine: ”vă pot ajuta cu ceva?”. M-ar ajuta dacă nu m-ar încurca. Zîmbesc și eu : ”Aveți chiloți?” și mă amuz singur de glumele mele, ca Băsescu. Glumă, panaramă, dar chiloți nu. Nu la calitatea/preț dorită. Ei, o excepție, mă gîndesc eu. Dintre toate magazinele din oraș, a trebuit să-l nimeresc tocmai pe cel în curu gol! Adică fără chiloți, ce-mi plac glumele mele. După vreo 10 magazine, treaba devine serioasă: au dispărut chiloții din viața mea! Mă simt pierdut, înșelat. Cînd au avut timp să dispară?! Cum se scurge timpul, l-ați impozitat și pe ăsta?!  Singura certitudine! Punctul fix! Cum s-a întîmplat asta?! Erau peste tot! Erau atît de banali, de la îndemînă, păreau veșnici...Concluzia, deși amară, e clară: nici o pereche de chiloți, dar ce zic eu, nici măcar The Chiloții lui Bote nu pot ține timpul în loc.
   Viața îți oferă multe, dar ofertele expiră repede și nu se prea repetă!

  Concluzia secundară e că tot n-am scăpat de coada la cumpărături. În vremurile odioase, în spatele magazinelor, erau aliniate sacoșele. Stăteam cu toții la aceeași coadă, cu sacoșe în mîini, coada poporului, coada comună. Azi, în fața marketurilor stau aliniate cărucioarele. În capitalismul individualist, ne învîrtim fiecare în jurul propriei cozi, rezemați de-un cărucior.
 Dar ne-am obișnuit, după 24 de ani, să fim tot la coadă. Apropo, doamna Nuland, nu mai călcați Europa pe coadă. Acolo e România!

sâmbătă, 8 februarie 2014

Eu și Seinfeld. Cum ”cine e Seinfeld”?!

GEORGE COSTANZA (jason alexander)

"The Over-Cheer"

Vin și eu din urmă, gîfîind, cu noutăți din 2012! Seinfeld are un nou show, intitulat ”Comedians in cars getting coffee”


 Marile spirite se întîlnesc. Asta e regula. Totul devine și mai ușor,mai natural, atunci cînd cele două mari spirite sunt cazate în niște corpuri vii, iar dacă vietățile respective mai sunt și contemporane, pur și simplu nu există abatere de la această regulă de aur. Nici măcar în România ! Aproape deloc! Deși uneori...ba chiar mai des.
   Dar spiritele excepționale, acea cremă a marilor spirite, au o regulă în plus: se reîntîlnesc.
  Așa că nu m-am mirat cînd m-am reîntîlnit cu Jerry Seinfeld. Destinele noastre sunt aproape identice: ne-am născut, am crescut, am făcut ceva stand up comedy, cît s-a putut, am apărut la televizor, am avut proiecte artistice alternative, suntem pe internet. Amîndoi am urmărit ”Seinfeld”. Popoarele nostre au fost prigonite de Imperiul Roman. El a fost, probabil,  circumcis, eu am fost, posibil, circumscris. Adică sunt pe liste într-o circumscripție electorală. Sau în mai multe, nu știu, ask Dragnea. Circumcis și circumscris, deși par cuvinte complet diferite, pe românește înseamnă cam același lucru: ai belit-o!
  Pentru cei care nu și-l mai amintesc pe Seinfeld, sau nu-l cunosc...lucrurile se opresc aici. N-am să fiu atît de capitalist, atît de veros, de nemilos încît să iau pîinea de la gură mai modestelor siteuri IMDB și  Wikipedia. Gasiti acolo, precum și pe Google destule detalii despre domnul cu cămeșă albastră din imaginea de mai sus.
*
 Întrerupem o clipă articolul pentru a răspunde unui email, se pare, urgent.
 Îmi scrie cineva că a căutat pe Google
 ”domnul cu camașa albastră” și a aflat că cel din imagine e nimeni altul decît ilustrul poet Călin Sămărghițan!
Nu, stimată, doamnă, nu ați dedus corect. De exemplu, dacă vom căuta pe Google ”blondă idioată care habar nu are cine este Jerry Seinfeld”, nu e sigur că va apare poza dumneavoastră.
  Ce vreți, mai are și Google ăsta nevoie de îmbunătățiri. Am auzit că se lucrează la el.
  Poftim? Cînd va fi dat Google în folosință?!...
De regulă, imediat după ce se strîng schelele, doamnă...căutați pe Google ”cînd se strîng schelele”.Ne auzim imediat după acea dată!
*
    Am revenit și ne-am revenit. Ce spuneam? 
Aaa, despre noul show al lui Jerry Seinfeld. Am fost plăcut surprins să descopăr că prin 2012, pe cînd eu uimeam lumea cu articolele mele, cu fotografiile, dar mai ales cu modestia mea, undeva, retras într-un colț al internetului, neauzit, neștiut, Jerry filma un nou show, intitulat ”COMEDIANS IN CARS GETTING COFFEE”: http://www.comediansincarsgettingcoffee.com/
  Întotdeauna a fost un timid, nu mă mir că nu a apelat la mine pentru promovare, dar m-am hotărît s-o fac din proprie inițiativă, complet gratuit. Nu-mi iese nimic la afacerea asta, maaai...Ne asemănăm noi, dar nici chiar așa...



   Lăsînd automiștocăreala la o parte, cîteva cuvinte despre show: îmi place conceptul. Seinfeld e relaxat. Dovada: produsul se găsește gratuit pe net la o calitate ireproșabilă. Subiectul ”bani” ar trebui să fie închis pentru el. Cel puțin pînă cînd jumătate din Israel va strînge suficiente dovezi , chiar de mii de ani vechime, că se înrudesc cu dînsul. Asta pentru a-i da peste nas celeilalte jumătăți, care deja deține aceste dovezi. Relaxat, poate că omul s-a gîndit: ”-Bă, hai să mai fac ceva că prea mă plictisesc. Dar ce să fac astfel încît să iasă mișto, dar nici să semene a muncă? Ar fi o blasfemie. Păi să vedem. Ia să mă gîndesc eu la trei lucruri care îmi plac foarte mult și să le combin. Apoi le filmez și gata showul. ”
  Excelentă decizie! Comedianului îi plac comedienii, mașinile clasice și cafenelele de top. Și le poate permite pe toate trei, simultan. Rămînînd tot în magia cifrei 3, Jerry Seinfeld a finalizat 3 sezoane ale acestui proiect, toate trei în 2012. 
 Excelent filmate, episoadele celor trei sezoane se pot lăuda cu prezența celor mai mari stand-uperi ai zilelor noastre și ai tuturor timpurilor. În fine, dacă timpurile ar fi început pe la 1900 și s-ar termina lunea viitoare.
Episoadele sunt construite simplu, puțin artificial totuși. Acțiunea, atît cît este, se vrea una spontană, dar se vede tocmai de pe Lună chiar și pe eclipsă că totul e aranjat. Invitatul știe că e invitat, chiar dacă e ”surprins” de telefonul lui Jerry, care se afla ”întîmplător ” prin zonă, este un pic ”uimit” de mașină, dar cînd se urcă, cam recunoaște interiorul. Hai să zicem că e o convenție tacită între autor și public, digerabilă, dar deloc necesară. Da, fraților, am vorbit cu omu`, mă așteaptă, ce vrei, să-l găsesc bat, neras, bătut, cine mai știe cum? Și mai vrei să fie vesel, să spună poante...Normal să fie totul aranjat, țiplă, dacă nici noi nu mai suntem profesioniști, gata, închidem și mergem să cîștigăm o pâine mai albă la MediaPro, poate ne primește și pe noi, figuranți în megaproducția aia, LasFierbinți !
  O altă chestie faină e mașina. Numai mașini clasice, alese în funcție de personalitatea invitatului. Mașina reprezintă invitatul. Conform părerii lui Jerry Seinfeld, am înțeles. El alege bijuteriile. Dacă nu cumva or fi chiar ale sale, dar nu cred, într-un episod parcă mi-aduc aminte că s-a referit direct la proprietarul mașinii. Să vedeți ce mașină a ales pentru Jason Alexander!
 Cît despre coffee-shops, despre cafele, prăjiturele, fursecuri, gogoși, gustări, băuturi  și alte grețoșenii servite de-a lungul și de-a latul serialului, numai de bine!  Nu vreau să mă autotorturez scriind despre asta. Repet, mai ales detaliile sunt foarte bine filmate iar sunetul e la aceeași calitate. Cînd se toarnă o cafeluță, pur și simplu îi simți mirosul.
  Cei mai faini oameni sunt cei care, după ce au primit de la viață destul, dau cîteva procente înapoi. 
Mare om, mare caracter! Poftă bună...asta, am vrut să spun vizionare plăcută!
*
M-a pus pe gînduri băiatul ăsta, cu serialul lui. Mă gîndesc să împrumut un pic ideea, ce naiba, se poartă pe la noi să nu fii complet original, ba chiar să plagiezi grosier. Să preiau ideea lui Seinfeld și s-o adaptez puțin la realitățile românești. Ia să combin trei lucruri pe care mi le-aș dori ”să se îmbuce”, să interacționeze, să se autodetermine. Și mie îm plac comedienii. Care sunt la noi cei mai mari comedieni? Unde îi găsim? Sigur că da...Atunci, showul pe care mi-ar plăcea să-l văd că funcționează la mine în țară s-ar intitula:
”POLITICIENS BEHIND BARS GETTING FUCKED”
La cît mai multe sezoane!

vineri, 7 februarie 2014

Cine nu pierde, nu caută, logic!

 
Tare mă enervează să caut ceva, presat de timp, și să realizez, pe secundă ce trece, că nu voi găsi acel ceva în timp util!
Hm. Pe scurt, tocmai v-am spus povestea vieții mele, varianta mea.
 

 Cine caută, înseamnă că a pierdut, cine a pierdut înseamnă că e loser, cine nu caută, n-a pierdut, iar cine n-a pierdut, e winner, logic!

       Mă uit la oamenii de succes din societatea noastră. Apoi mă uit la oamenii simpli, obișnuiți. Un cap, două mîini, două picioare...băi, care e diferența? Mă uit din nou la succesmeni și din nou la luzărmeni. Mă dau un pic înapoi, să mă uit așa, mai peransamblu, cum auzi la piață. Și mă luminează deodată luminița de la capătul tunelului după care mă lovește revelația ca trenul aferent luminiței : diferența e că noi ăștia, obișnuiții, pierdem vremea căutînd, pe cînd ei, ăia, obișnuiții cu DNA-ul, se îmbogățesc găsind și luînd.
  Pe cînd tu căutai la ce facultate să-ți pierzi 5 ani din viață, ăla își lua diploma la școala vieții prin Germania.
  Ai terminat facultatea și cauți un loc de muncă - ăla e deja patron și te cumpără pe 2 lei.
 Cauți o fată să-ți întemeiezi o familie - ăla deja a dezbinat vreo 20 de familii și acum își cumpără asistente TV și guriste din trupe de club. Pentru a menține gurista proaspătă, trebuie să-i schimbi trupa din cînd în cînd.
  Cauți un apartament - îți vinde ăla o garsonieră la preț de Arcul de Triumf (din Paris, biensiur), că a făcut el niște pam-pam cu niște notari, cu niște evaluatori, a scos în stradă niște bătrîni și e mare dezvoltator imobiliar.
  Cauți o țară în care să speli babe la cur sau mașini la spălătorie ori vase la restaurant, numind asta un trai decent - e din cauză că ăla a vîndut țara în care te-ai născut, și-a cumpărat o insulă particulară, tropicală, unde stă toată ziua cu ea la soare (cu insula), el fiind în acest caz cel șters la cur de supermodele de 16 ani, consumînd calota glaciară a Terrei cu whiskey. Ca să nu exagerăm, nu a vîndut toată țara. Doar cîteva din părțile alea infestate cu cianură, care put și pot lua foc, alea cu gaze, aur și petrol.
 Cauți adevărul de la Revoluție, cauți deontologie-n presă, cauți cinste în justiție, ce dracu tot cauți, n-ai înțeles, toate-s la Ăla ! Mai bine liniștește-te și caută o bormașină pe Mercador sau pe Tocmai punct ro și bortilește-ți vecinii, că asta te învață reclamele și emisiunile retarde pe care le consumi la pachet cu berea Pișatul Cerbului, 5 lei / 5 litri superofertă plus o pungă de semințe în coajă. Iar cojile adînc înfipte în covorul persan, cadou de nuntă de la bunica de la oraș. Că asta ne învață televizorul, să ne batem, nu să fim uniți și să realizăm ceva, nu, să ne dăm în cap pentru locuri de parcare, pentru echipe de fotbal, pentru gașca de la bloc,romănii împotriva ungurilor, minerii împotriva studenților și toți împotriva țiganilor, totul e să ajungem vedete la știrile alea oribile de la ora 5. Sărutări de falange Elodiei !
    Dacă te-ai apucat de căutat, deja ai pierdut. N-ai voie să cauți, n-ai timp. Lucrurile pe care le ai deja trebuie să fie în ordine, la locul lor. Iar cele de care vei avea nevoie trebuie să știi să le procuri atunci cînd oportunitatea se arată. Din timp. Nu cînd deja îți crapă buza. Ai văzut vreun mahăr să se bîlbîie, atunci cînd vine vorba de cash? ”-Ăăă...stai să văd ce mai am pe card...să văd prin buzunare...”, nu, tată, ăla scoate cheița, deschide seiful din spatele portretului său de prost gust, trîntește cărămida pe biroul de lemn masiv și zice ”ia d`acilea, moșiule”. Nu se-ncurcă, nu se joacă. Nu caută. Ce-i drept, uneori este el cel căutat, nici o problemă, așa e viața, totul vine cu un preț. Iar el are bani să-l achite.
  Se spune ”cine caută găsește”. Pe naiba! Cine caută pierde timpul. Cine caută, nu știe ce e cu viața lui.
Cine caută greșește! Unde greșește?
Sunt două tipuri mari de căutări. Zic io, nu trebuie să credeți tot ce citiți pe net.
    În ”onoarea” celui mai important succesmen român, cel care a făcut totul posibil pentru cei care s-au îmbogățit după revoluție, tata lor, al hoților, originalul emanat, the one and only, Ion Iliescu, am denumit cele două mari tipuri de căutări, ”Meandrele concretului” - cea materială și ”Sinergia faptelor” - cea imaterială.
  Să vedem unde se ascund greșelile. Sau măcar să ne jucăm căutînd.

  I. Meandrele concretului
      De cele mai multe ori, atunci cînd cauți ceva precis, ceva ce-ți trebuie neapărat, un obiect să zicem, lucrurile se petrec după anumite reguli.

Regula nr.1: nu găsești ce căutai. În cel mai bun caz, îl găsești atunci cînd nu-ți mai trebuie. De ciudă, îl spargi, îl rupi, îl arunci la gunoi, în WC, etc. După care îți trebuie musai din nou. Scotocești în gunoi, în WC, în etc. Iarăși nu-l găsești, în schimb miroși oribil. Îți juri că-ți vei procura 20 de bucăți din acel obiect, ca să ai pe ce pune mîna la nevoie. Amîni, amîni, pînă uiți. Aici e greșeala.

Regula nr.2: găsești altceva, ceva ce ai căutat cu altă ocazie. Acum degeaba l-ai găsit că nu-ți mai trebuie. Prudent, învățat din experiențele anterioare, întrerupi un pic actuala căutare și pui bine acel ceva, bănuind că îți va mai trebui. Bineînțeles că nu îți va mai trebui niciodată. Sau, dacă viața te urăște suficient de mult (și după o vîrstă, te urăște, după suficient timp petrecut împreună, ajungeți să vă urîți reciproc) , îți mai oferă o ocazie în care îți trebuie acel ceva. Însă l-ai pus atît de bine să nu se mai piardă, să nu-l mai găsească nimeni care să ți-l rătăcească, încît...ai reușit! A doua greșeală.

Regula nr. 3: găsești ceva nou, mai valoros, dar îl ratezi. Ori nu îți trebuie în acel moment, ori nu ai timp să te apleci și să-l culegi, ori nu ai bani decît pentru ceea ce căutai inițial. Afacerea e că prețul cu care vine acest ceva nou, găsit din întîmplare astăzi, e...nu că e mic... hai să vă explic altfel: e ceva mai mic decît prețul pe care ai fi fost dispus să-l plătești cu ochii închiși pentru acel lucru, atenție! într-o dimineață infectă, după o băută cruntă, chinuit de hemoroizi, în etapa de zgîrcenie maximă a vieții tale, și ar fi fost un cadou pentru cel mai mare dușman al tău. Din banii pentru berea cu care urma să te dregi. Din nou, mare ratare, cap de pițurcă ce ești.

Regula nr. 4: găsești fix ceea ce cauți. Pe sistemul ”ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să găsești”. Greșeală din start.

 II. Sinergia faptelor
     Atunci cînd cauți ”ceva mai bun”. Iar ”ceva mai bun” e tot timpul în altă parte. Greșeala constă în faptul că, pur și simplu, nu te poți opri măcar o clipă ca să te bucuri de ceea ce ai. Îți faci mereu griji pentru ceea ce va fi, încît pierzi ceea ce este. Definitiv.
     Nu trebuie să ne fie teamă de greșeli.
     Greșind, pierdem. Pierzînd, căutăm. Și căutînd, găsim. Așa mergem mai departe. Uneori găsim ceea ce am căutat, sau pe-aproape, alteori ceva nou, mai bun, sunt și cazuri în care găsim că nu mai există ceea ce căutam, tot un rezultat e și ăsta, un rezultat care ne permite să mergem înainte. Nu există căutare fără rezultat. E doar o chestiune de timp. Iar cei care chiar nu găsesc nimic, sunt cei care chiar nu vor să găsească ceea ce pretind a căuta. Ei au grijă să caute ceva ce sigur nu există, în locuri în care nu e absolut nimic de găsit. Nu vor să fie dezamăgiți de rezultat. De regulă, aceștia sunt cei care-și caută versiuni ideale, ireale ale lor înșiși.
   Mai nasol e atunci cînd, în viață, fiind foarte preocupați să căutăm ceva sau pe cineva, după criterii prestabilite, conduși de păreri preconcepute, care, de multe ori nici nu sunt ale noastre, nu observăm că am găsit ceea ce căutam, ba chiar mult mai mult. Sau constatăm asta prea tîrziu. Greșeala e că ori ne grăbim, nu prea gîndim, nu mai avem răbdare să căutăm și ne belim viețile de la vîrste acneice, ori obosim, gîndim excesiv de mult și nu mai avem chef să căutăm, irosindu-ne viețile pînă la vîrste lombosciatice. În ambele cazuri renunțăm la căutări, iar renunțarea, eșecul, îl ascundem stîngaci sub masca succesului vieții noastre!
Pe cine păcălim și de ce?

   De aceea, ce mă enervează cel mai mult e să caut ceva acolo unde-mi convine mai puțin, acolo unde se caută cel mai greu și să-mi asum 100% ceea ce voi găsi.
  Hm. Pe scurt, tocmai v-am spus povestea vieții noastre, a tuturor. Varianta reală.

 




marți, 4 februarie 2014

Doamne, SHAREuiește!

Ciclic, ne vine popa. Ciclic, folosind metoda calendarului. Calendarului creștin-ortodox, bineînțeles. Semnele, le cunoaștem cu toții: la intrarea în bloc, pe ușă, sau la avizier, ne întîmpină o hîrtie lipită cu scotch, care ne anunță că, în data de, între orele, vine preotul-paroh conform programării sărbătorilor religioase. Asta ca să deschidem ușa. Să nu cumva să ne panicăm și să credem că poate, la ușă sunt vreo doi golani, îmbrăcați eventual în negru, care să ne tragă cîteva cruci și dumnezei și să ne ia ceva bani, Doamne-ferește ! Să fim liniștiți și să ne învoim de la serviciu, sau s-o chemăm pe mama-soacră, într-un cuvînt să facem tot posibilul să fie cineva acasă, pentru ca ușa să ne fie deschisă, căci e păcat să nu primești părintele.
   Pe același sistem, că e păcat să nu le deschizi, dar mult mai des, pe netul nostru cel de toate zilele suntem vizitați de niște virale păcătoase cu conținut religios. Pe de o parte, ne ceartă pentru că folosim internetul, pentru că ne-am îndepărtat de la credință, de la viața reală, postăm numai prostii, bla bla bla, pe de altă parte, ne îndeamnă să folosim internetul cît de mult putem și să distribuim în număr cît mai mare mesajul respectiv !
   Aceste emailuri te provoacă să-ți dovedești credința pe un ton golănesc, de genul ”hai că nu ești în stare s-o faci, hai că n-ai curaj, te temi de ce vor zice prietenii tăi, etc”, de parcă niște jmecheri de cartier te-ar îndemna să spargi geamul baborniței de la parter, cea care vinde borș la un leu punga, ca probă a bărbăției tale și ca examen de admitere în gașcă.
   Dar ți se promit și recompense: dacă trimiți mesajul în următoarele 5 minute la 15 persoane, ASTĂZI ți se va întîmpla ceva minunat; dacă-l trimiți în 10 minute la 10 persoane, ceva minunat ți se va întîmpla mâine și tot așa. Apoi te amenință: dacă nu-l trimiți, dai de dracu. Sau de un reprezentat regional al acestuia, ceva p-acolo.
 Putem să descoperim mama tehnologiei, să avansăm de să ne căcăm electronic pe noi, să călătorim atît de departe în Univers încît să nu mai știm ce suntem, oameni sau stele, în orice direcție ne va purta devenirea noastră, un strop de misticism tot va rămîne pe fundul creierelor noastre. Sau pe creierul fundurilor noastre, în caz că involuăm becalizîndu-ne sau drăgușindu-ne. Printre știrile despre galaxii ultramegaîndepărtate, accidente spațiale, comete violate, conflicte între clanuri de găuri negre, tot se va strecura, firavă ca un gaz interstelar, rubrica de horoscop.  
  CEVA sau CINEVA va fi mereu ACOLO, de veghe, pentru a ne recompensa sau pentru a ne pedepsi. Și cum, doar mort nu poți păcătui, se pare că acel CEVA /CINEVA se ocupă îndeobște cu pedepsitul. De aceea mulți se tem și trimit acele emailuri mai departe, nepunîndu-și o mică întrebare: dacă acestea conțin viruși?
  Dacă, tocmai pe frica pe care se bazează religia creștină, se bazează și hackerul care a creat mesajul? Atenție la astfel de capcane.
  Și chiar dacă nu ar conține cine știe ce viruși afurisiți, ce treabă are credința mea personală, cu aceste prostituate virtuale înțolite ca niște călugărițe din filmele cu Louis de Funès?! De ce trebuie să dovedesc eu -și cui?! - cum mă raportez la religie? Această reclamă agresivă, invazivă și abuzivă, nu are nimic de-a face cu religia, cu credința. Folosește religia ca să strîngă cît mai multe vizualizări, bani, sau mai știu în ce scopuri. E pur și simplu blasfemie.
    Credința e ceva intim, ceva extrem de personal. Întîlnirea cu Divinitatea nu se produce pe Skype, Dumnezeu nu e la un LIKE distanță. Ar fi un nonsens, un Dumnezeu LAIC! Nu, nu are cont de Facebook, ca să te chatuiești cu El. Deși, recunosc că ar fi amuzant să văd pe Facebook, un mesaj divin de genul: ”POKEIȚI-VĂ! Altfel vă dau unfriend all și share la Apocalipsă!”
Una e să fii credincios, alta e să fii credul.

Bănuiesc că acei ”e-credincioși” care fabrică astfel de mesaje, îmbinînd internetul cu religia, se roagă cam așa:

 Google-ul nostru carele ești în servere,
Iuțească-se browserul tău,
Vie rezultatele căutării tale,
Încarcă-se pagina ta,
Precum pe laptop așa și pe smartphone,
Facebookul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi,
Și ne like-uiește nouă postările noastre,
Precum și noi like-uim unfriends-lor noștri,
Și nu ne duce pe noi pe siteuri XXX,
Ci ne firewallește pe noi de viruși,
Că al tău este Internetul și licențele Motorola și Gmailul și Google+,
In the name and pasword of the father or of the mother if you are under 18.
 Admin!