Reîntîlnire

Am reîntîlnit-o zilele trecute. La un colț al vieții. Îmbătrînită, expirată, cu niște haine vechi de 10-15 ani... m-am făcut că nu o văd, mi-era jenă să nu mă vadă lumea cu ea. M-a strigat, și m-am oprit, din obligație. Au urmat cîteva momente stînjenitoare, o simulată bucurie a revederii (din partea mea), o sinceră, dar tristă bucurie din partea ei. Și-a dat seama că mă stînjenește. Și-a reținut o picătură de cerneală din colțul foii, s-a automototolit și s-a aruncat la gunoi. Mi s-a părut pur și simplu nedrept. Așa că m-am decis să mi-o asum. Îi dăruiesc o nouă viață și o nouă casă, publicînd-o aici. Nu-i nici cea mai frumoasă, nici cea mai deșteaptă, dar e a mea.

E mult prea vechi acest Pămînt...

Am  consumat cam tot ce-aveam mai sfînt.

Ne-a mai rămas să consumăm pămînt.

Mă simt,cumva, vînat fără scăpare,

De-un ultim gînd, negru de supărare:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată,

Într-un  mormînt de 2X2 să-ncapă toată?

Dacă excludem piramidele, un biet mormînt,

Știm toți, că e un loc destul de strîmt...

Dar... poate un mormînt e viaţa toată !

Adînc săpat în suflet împietrit.

Şi adîncit de fiecare iubire ce l-a părăsit.

Mormînt, înmormîntînd mormînt, înmormîntînd...

Pînă cînd, pămîntul ce l-am scos săpînd,

Rotindu-se, va deveni un nou Pămînt...

Sub cerul unui nou si stingher Gînd:

Stingher ca primul gînd, alb de  uimire:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată

Să-ncapă, într-o clipă de iubire, toată!