Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

marți, 7 iunie 2016

Dileme de post

Au trecut și alegerile astea locale, într-un sictir și-o plictiseală demne de o căsnicie nefericită,  cu o vechime de 26 de ani, între românism și capitalism.
  Sigur că viața merge înainte și fără micile mele dileme post-electorale, dar dați-mi voie să le arunc din rucsacul (regionalism=robzac) personal al frămîntărilor fără rost, că mă înțeapă-n coaste cînd mă tîrîi pe cărarea veche a vieții, vorba maestrului Micolov.

  O tîmpenie pe care o aud aproape de fiecare dată cînd sunt alegeri, indiferent că-s locale sau prezidențiale, e, de fapt un principiu după care se ghidează o bună parte a electoratului: ”să-i alegem tot pe ăștia care au furat pînă acum, că-s mai sătui și vor fura mai puțin, dacă alegem alții, noi, ăia vin flămînzi și fură mai tare și mai mult”. Genial. Asta e ca și cum ai zice că un hoț de buzunare, e mai cinstit dacă fură de zeci de ani, decît unul care abia a lăsat jos steaua-sus-răsare în tramvai, și-a șters mucii cu mîneca și s-a apucat de băgat trenu-n Caraiman. Adică a absolvit școala de cerșit și a trecut la studii superioare, la furat. După principiul ăsta, e de preferat să te urci în tramvai, cu un hoț bătrîn decît cu unul tînăr. Ăla bătrîn abia dacă îți ia douăj`de lei din portmoneu, ba îți mai lasă și rest 5 lei, că-i trebuia decît pentru un pachet de țigări. Pe cînd ăla tînăr, fură toate portofelele din tamvai, ba fură tramvaiul cu tot cu cablurile de deasupra și cu șinele dă dedesupt, așa e de nehalit!
Fraierilor! Hoțul e hoț! Va fura oricînd, oricît va putea. Nu are limite. Ba dimpotrivă, cu cît fură mai mult, cu atît vrea mai mult. Pentru că vede că-i merge !!! Lasă, bă, ce are pușcăria cu primăria, fură cît poți, că te alege proștii ! Chiar nu vedeți ce se întîmplă, c-am ajuns de rîsul lumii: scriu gazetele străine despre noi ca despre o specie extraterestră, cînd se referă la pușcăriași și condamnați penal, învingători la urne !
  Uite o idee: un politician cu limită la furat. Pe ăsta l-aș vota. Aș avea garanția, că, totuși, la un moment dat, va face și treabă. Ar fi ca la campionatul de fotbal, se va afișa peste tot un cronometru care va arăta cît mai este pînă se va termina jaful: ”AU MAI RĂMAS - 10.000.000 EUR”. Și cifra aceea blestemată va scădea secundă cu secundă: 9.950.214, 8.154.000, etc. Parcă văd tot poporul în Piața Constituției, cu sticle de șampanie, cu baloane, artificii, scene cu cîntăreți, scandînd, ca de revelion, ”10, 9, 8...” și pe un ecran mare, politicianul respectiv furînd ultimii bani din buget. ZEROOOOO!!!! și alesul arată bugetul țării , gol-goluț. S-A TERMINAT DE FURAT!!!  

  O altă obrăznicie care se întîmplă cu ocazia ”exercitării dreptului democratic”, referitor la cîte un candidat cu scor slab, e ceva de genul: ”nu domle, nici nu se aștepta să cîștige, era sigur că n-are șanse, dar nu putea să stea deoparte”. De ce nu  putea să stea deoparte?! Ce e candidatura asta, un fel de cufureală? Te trece și te taie de nu te mai poți ține. Și-ți dai, la un moment dat, drumul, în democrație. În urne. În speranțele oamenilor care te-au votat. Dacă erai sigur că nu cîștigi, de ce naiba ai mai promis că vei face și vei drege? De ce n-ai venit, corect, să spui ”dragii mei, eu nu am un plan ca primar, pentru că sunt sigur că nu voi fi ales.Dar candidez pentru că...” și spui adevărul sau o minciună, cum preferi.S-ar putea să mai prinzi cîteva voturi pentru originalitate, dacă spui adevărul. 
 Stai naibii acasă și lasă pe altul, care are șanse, să-și facă treaba! Sau, dacă nu poți sta deoparte, ajută-l pe ăla cu șanse reale, să cîștige, că acum nu mai sunt 2 tururi, să-i dai voturile tale peste 2 săptămîni. Nu ne mai încurca. Aaa, da tu vrei de fapt altceva...Înseamnă că trebuie schimbată legea. Mai multe semnături pentru a candida. Mai bine verificate, nu știu...mai trebuie un filtru. Primii trei din sondaje...Acum și sondajele astea, cît or fi ele de șmenuite, dar dacă  unul are 40% și altul are 6%, ce naiba mai caută ăla pe buletinele de vot?! 

  Și mai e chestiunea asta, cu scîrbiții care stau acasă. Le-am tras-o! Așa, să vadă că nu ne pasă. Să le fie rușine că vor cîștiga alegerile cu 30, ba cu 25% !
News flash: se cacă ei pe părerea voastră. Nici în cur nu-i doare de votul vostru de blam sau de felul în care cîștigă alegerile. Dragilor, cu 0,5% dacă ar cîștiga, tot la fel s-ar bucura, tot la fel ar fura.
  Am auzit că, în București, la secțiile de votare unde USB-ul n-a avut reprezentanți, n-a avut supraveghetori în secție, a cîștigat miraculos, detașat, cu un scor nesimțit, Găbița. Pe ce voturi credeți voi că a fost posibil acest lucru? Pe ale voastre, scîrbiților. Asta e tot ce realizați dacă stați la grătare în ziua de votare. Cu rima la soare. N-aveți pe cine vota? Corect. Anulați buletinul. Simplu. Scrieți pe el: ”Hoții”. Sau ce vreți dvs.
 O să vedeți că nu-i tot aia.
  

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!