Lovește drumul, omule!

  ”HIT THE ROAD, JACK”.

   Iar trebuie să plec. Cum vine vara, serviciul ăsta al meu îmi găsește de lucru în alt oraș. Nu mult. O săptămînă-două. Nu-mi place deloc singurătatea camerei de hotel. Deși e preferabil să stai singur. Am avut odată un coleg de cameră care se simțea foarte ca el acasă, foarte comod, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Mai ales dimineața, cînd ieșea de la duș. Iar eu eram nițel mahmur, c-așa-i în training, nu vă mai faceți că nu știți! Și abia așteptam micul dejun. Ei bine, după spectacolul din cameră, ce poftă de mîncare să mai ai cînd vedeai în farfurie crenvuști cu ouă?...
  Acum trebuie să plec la Piatra Neamț. De acest oraș minunat mă leagă niște amintiri speciale. Chiar în zorii călătoriilor mele, cred că eram prin clasa a opta, am descins cu văru-meu la un văr de-al lui, ceva mai tînăr decît noi, pe meleagurile chietroaie-nemțoaie. O vizită scurtă, dar cu explozie. Prima oprire, piscina orașului. Ocupația: agățat fete. Nume de cod al operației: ”a da nuci la veverițe”. Modus operandi: ocheam o veveriță singură și ne așezam unul de-a dreapta și altul de-a stînga ei. Și începeam o discuție ”șmecheră”. Nu mai țin minte ce penibilități spuneam. Dar, mă întreb acum, cu toată sinceritatea: ce naiba speram noi, atunci, să obținem prin metoda asta?! Adică tu stai liniștită, vin doi țărani care te deranjează și ar trebui să cazi pe spate? Nu înțeleg. În fine, totuși îmi explic rezultatele: la un moment dat era să luăm și bătaie. Perseverența, totuși, rodește: o domnișoară, evident mai în etate decît noi, cu niște forme de mare angajament față de colegele noastre de liceu, cu un costum de baie bikini-tigrat-pe corpul bronzat, ne-a acceptat avansurile. Fără multe mofturi. După ce am înțeles de ce a acceptat așa ușor și ne-a spus și prețul, ne-am căutat prin buzunare, apoi l-am luat deoparte pe vărul cel mic și am încercat să-l convingem că merită să încerce să facă rost de la părinții lui de 70 de lei, că noi aveam restul de 30. N-am reușit, așa că ne-am despărțit platonic de iubita noastră și de bazinul ei. De înot.
  Unde merg băieții ca să-și înece necazurile în dragoste? Ați ghicit, la o expoziție de folclor chinezesc. Se întîmpla chiar atunci, într-un parc din centrul orașului, așa că ne-am oprit cîteva minute să citim de pe boabe de orez, să admirăm evantaie și alte chinezării. Pe atunci nu existau încă HTC One și nici Huawei. Abia după aia, ne-am îndreptat spre Colibele Haiducilor, unde am servit ceva beri, de ne-am întors acasă ca haiducul, pe șaptecai. Tanti mătușa ne aștepta cu drag. Pînă ne-am împiedicat de prag, scuzați rima involuntară. Bucuroasă, am auzit-o din bucătărie strigînd că ne așteaptă, supriză, ca pe niște băieți mari, ce eram, cu UNA sticlă de jumate, anume bere, la frigider! După care a ieșit pe hol și l-a văzut pe fecioru-su cum încerca să-și scoată pantalonii fără să se fi descălțat de adidași. În background, eu cu văru-meu, ne țineam bine. Unul pe celălalt. Nu sînt un fin psiholog, nici nu citesc expresii faciale ca Tim Roth în ”Lie to me”, dar pot să spun că ceva s-a schimbat în starea de spirit a mătușii. Printre dinții încleștați a șuierat întrebarea: ”Da unde ați fost voi?”. Verișorul cel mic a zîmbit tîmp, cu ochii aproape închiși, și a îngăimat: ”La floclol chinez”.
”-Și mai unde?” , se enervă tanti Mătușa. Senin, zîmbind în sinea lui, la o amintire plăcută, verișorul nostru, declară: ”-La veverițe! A-auzi, chiar, n-ai 70 de lei, te rog frumos...”.
 
  De data asta cred că am să trec doar pe la Colibe, un pic. Cu veverițele e periculos. Poți să iei căpușe...
  Cum ziceam, ideal ar fi să stau singur în cameră. Apropo, mai demult, cînd lucram la banca de tristă amintire, la prima mea deplasare ocazionată de nu știu ce cursuri, mă plîngeam ca și acum, că vreau să stau singur în cameră. Auzindu-mi plînsul, înțelegîndu-mi OF-ul, o colegă, cu ceva experiență în domeniul deplasărilor în interes de serviciu, m-a luat de umeri, m-a scuturat bărbătește și m-a întrebat cu un ton definitiv: ”Ești sigur că vrei să stai singur în cameră?”. ”-Sigur!” am răspuns, plin de speranță. ”-Se rezolvă imediat”, a spus ea și a început să caute un nr. de telefon într-o agendă de hîrtie, vă dați seama ce veche e pățania asta. Pune mîna pe telefonul fix, butonează, vorbește” -Alo, hotelul băncii? Da, de la Iași vă sun. Ce vreau să vă rog, va sta la dvs un coleg de-al nostru mai nou, știți ele e prima oară la cursuri. Da, vă rog să-i dați o cameră singur, da? Să fiți siguri că nu mai stă cu nimeni în cameră. Înțelegeți, el e homosexual! Mulțumesc, mulțumesc mult...”.
  Țin minte că am avut niște emoții cănd m-am prezentat la recepție....