Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

luni, 12 decembrie 2016

Cazul prof.dr.Gheorghe Burnei

 Uită-te în ochii copilului tău. Privește-l cînd doarme. Ascultă-l cum rîde. Cum plînge. Cum stîlcește cuvintele. Ia-l în brațe cînd ridică mînuțele, într-un gest în care îți cere asta. Adu-ți aminte ce ai simțit cînd s-a născut. Cînd l-ai luat prima dată în brațe.
 Și acum imaginează-ți...nu, stai, nu pleca, hai să discutăm, de ce nu? Să vorbim despre lucruri reale, despre lucruri cu adevărat importante, nu despre principii abstracte. Hai, încearcă doar să-ți imaginezi, oricum n-ai să reușești, dar măcar pentru a avea o idee cît de cît: într-o zi, o maladie letală amenință viața copilului tău. Știu, nimeni nu vrea să se gîndească la asta, dar trebuie. Dacă te-ai implicat în discuția despre arestarea reputatului ortoped Gheorghe Burnei, te rog privește lucrurile și din punctul de vedere al miilor de părinți ai căror copii au fost salvați de acest om.
  E călduț în casa ta. E bine. Burtica-i plină. Te uiți puțin pe facebook înainte de a trage un somnic, doar e zi liberă, e uichend! Ce fain! Mai tragi 2-3 comentarii, și te duci la somn. Dormi liniștit, de ce nu? Ești sănătos, copilul e sănătos, soția. deasemenea, mari probleme nu-s. Unul dintre comentarii a fost despre un doctor, nu mai reții cum îl cheamă, un arogant de ăla, cu bani muuulți, care cere șpagă, habar-n-are medicină, normal că e acuzat și de malpraxis. Îi știi tu pe ăștia. Așa le trebuie!
  Amintește-ți cum te-ai speriat cînd a făcut copilul tău o febră ceva mai mare. Ce ai fi fost dispus să faci ca să-i scadă? Ai fi plătit un doctor care să-l facă bine? Te-ai fi gîndit că e ilegal? Nu, nu te-ai fi dus la alt doctor, în miez de noapte, ăla ar fi fost singurul doctor disponibil, de gardă. Aia ar fi fost singura șansă a copillui tău. Spune, ai fi stat pe gînduri?
  Dar dacă ar fi, așa cum ziceam, o boală letală? Fără intervenție chirurgicală, copilul ar muri. Și doar 4-5 doctori din lume ar putea să-l salveze. Iar tu n-ai acces decît la unul dintre ei. Nu-i problemă, fiindcă oricum, la nivelul acesta, toți sunt la fel de buni. Ce ai fi în stare să faci? Nu, nu-mi răspunde mie, recunoaște în sinea ta că ai face orice, că ai da oricît pentru ca micuțul tău să nu-ți moară în brațe. În chinuri. Să nu-l auzi noaptea cum urlă de durere. Să nu-ți spună că nu mai poate suporta...
  Pentru că, dincolo de orice discuție principială, e Viața. E Realitatea. Iar în cazul unor mii de oameni, aceasta e o realitate posibilă, o amenințare continuă. Între această nenorocire și acești oameni stă doar doctorul Burnei. Este singurul ortoped din România și printre cei cîțiva din lume care pot împiedica această realitate de a se produce.

   Asta nu înțeleg mulți dintre cei care îl incriminează pe dl.Burnei fără să se deranjeze măcar să se informeze de pe Google, despre domnia sa. Acele ”experimente”, prezentate de o presă fără scrupule, al cărui unic scop e ”să vîndă”, sunt, de fapt, operații de pionerat, care au dus ortopedia mondială 6 pași înainte. Ceea ce e enorm pentru o știință, din partea unui singur om. Șase operații în premieră mondială, pe care nu s-au încumetat să le facă nici un chirurg din lume! Plus 22 operații în premieră în România. Plus 15000 de operații reușite, care se adaugă carierei acestui mare chirurg. Astea sunt experimentele prof.dr. Gheorghe Burnei. Dar despre latura profesională, haideți mai bine, să lăsăm Colegiul Medicilor să se exprime, nu-i mai corect așa? Nu cred ca DNA-ul are specialiști de talia profesorului Burnei care să-i judece munca la justa valoare. Cu atît mai puțini jurnaliștii care vînd, sau facebookiștii degrabă băgători în seamă.

 A cerut bani doctorul Burnei? Nu știu. Pacienți de ai lui, pe care îi cunosc, zic că nu. Niciodată.
Ce știu, e că presupusul șpăgar, care cică ar fi cerut sume cuprinse între 1000 lei și 1000 euro, a refuzat un job în Anglia, de 65000 lire sterline pe lună! Și asta doar pentru început. Citiți aici.  
  Personal, nu cred că un om dedicat 120% meseriei sale, pasionat fără limite de aceasta, cu o reputație mondială care i-ar putea băga în buzunar, legal, plicuri serioase cu bani, mult mai groase decît ar fi în stare bieții pacienți români, să ceară mărunțiș pentru a intra în sala de operație și pentru a face adevărate miracole! Eu, personal, nu pot să cred asta.

Nu-l cunosc personal pe prof.dr.Gheorghe Burnei. Dar îl cunosc din povestirile (cîți ani să fie de la prima operație)? prietenilor mei, soț-soție, al căror băiețel a fost salvat de domnul profesor. Și cunosc și cît s-au zbătut acești oameni, au fost și în străinătate, cîte variante au căzut rînd pe rînd, pînă cînd a fost clar: Dr.Burnei e singurul om din țara asta care poate face așa ceva. Și printre puținii din lume.
  Iar băiatul lor acum, trăiește. Mai are de făcut cîteva intervenții din cauza procesului de creștere.
Dar cîte destine care așteaptă acum, pe holurile spitalului Marie Curie singura șansă la o viață normală, sau la viață pur și simplu, se vor frînge? Le vor explica domnii de la DNA cum să se ducă naibii, acasă și să moară liniștiți, că ei veghează la respectarea legii?!
 Desigur, legea trebuie respectată de toată lumea. Însă, chiar dacă Justiția trebuie să fie oarbă, nu e musai să fie și idioată, nu-i așa?
 

miercuri, 7 decembrie 2016

Mulțumiri tardive pentru urările din Facebookanci

  A sosit, în sfîrșit, și momentul de Oscar în care mulțumesc tuturor celor care mi-au decorat cronologia cu urări de fericire și viață luuungă, spre disperarea Casei de Pensii. De două zile, vorba maestrului Nichita, umblu în mîini, de teamă să nu vă strivesc urările pe care le-am găsit în ghetele virtuale, să le zicem, Facebookanci. Urări prilejuite, bineînțeles, de întîmplătoarea asemănare a prenumelui meu de tristă amintire, dar de veșnică pomenire, cu a domnului Sf.Nicolae.
Sfîntul, da? Moși sunteți voi!
  Totodată, vreau să-mi cer scuze în numele celebrului meu tiz, celor care n-au găsit în papuci mare lucru. Am primit și cîteva reclamații în sensul ăsta, cică un domn a găsit în bocanci un bilețel pe care scria doar atît: ”Nesimțitule, nuți mai lăsa cismele pe hol, că pute toată scara”. Iar un alt domn, deși-l pierduse de mult, din sufletul său, pe Moș Nicolae, l-a găsit pe Moș Gicu de la scara B, în niște cizme mai vechi, la el pe balcon. Atmosfera de basm a fost completată, brusc, de niște coarne semețe, ca ale renului Rudolf. Nevastă-sa, Carla, s-a jurat pe pata de mucegai în formă de Arsenie Boca, că ea nu e vinovată cu nimic, că da, ea s-a culcat, dar a crezut că visează. ”Da ce-i aicea frate, Carla`s Dream?!” și unde nu-mi scoate Rudolf al meu o bîtă cît piciorul de pod, cu niște cuie-n vîrf , cică ”Moșu v-o adus o nuielușă!!!”...de ți-l machiază pe moș Gicu, fix pe stilul sus-numitul Carla`s Dream, numai că mai ceva. Cu tot cu ochelari de soare. Asta e, sărbătorile sunt o perioadă de vis. Orice ar însemna asta.
  Însă nu pentru toată lumea. Unii își păstrează spiritul pragmatic chiar și în această perioadă, în ciuda tuturor lerilor, gingălbeilor și Home Alone-ilor cu care suntem greu încercați an de an.
De exemplu, Elena Udrea, întrebată ce anume i-a cerut Sfîntului Nicolae, a răspuns sec, pe sub breton, ”nimic deosebit, 10%, cum cer la toată lumea...”;
Alina Gorghiu a primit în cizme un Cioloș din ciocolată belgiană, în mărime naturală. Însă Alinuța s-a încălțat cu niște pantofi. Iar cizmele cu pricina, erau, la rîndul lor, tot în mărime naturală, cizme de alea, luuungi, pînă la genunchi. Problema e că mărimea naturală a cizmelor a depășit mărimea naturală a Cioloșului, care a rămas ascuns pînă a doua zi la prînz, așa că s-a topit. Cînd l-a găsit, într-un tîrziu, doamna Gorghiu, a suspinat greu, a pagubă: ”Na, că s-a Blăgit și ăsta”.
Gata, că mă întind prea mult, vă mai spun doar de Iohannis, că a primit cu preocupare și îngrijorare, șase sași...pardon, șase moși cu șase saci pentru fiecare casă a domniei sale. Atent, ca să nu lipsească vreunul, neamțul i-a numărat: ”O tannembaum, două tannenbaum, trei tannenbaum...”. Restul e tăcere.
Revenind la ziulica mea onomastică, chiar m-am bucurat că am așa niște prieteni minunați!
Și răbdători...acuși va trebui să-mi scrieți iarăși, cu ocazia zilei de naștere.
Apropo, nu știu la ce s-or fi gîndit ai mei cînd mi-au aranjat trei sărbători pe an, în luni consecutive!
Cred că a fost amuzant cît am fost copil...să primești cadouri 3 luni la rînd, era ceva!
Însă, după ce am mai crescut și am înțeles cît de greu le venea tuturor să-mi cumpere trilunar bumboane și giucării, mi s-a făcut milă de ei, că doar nu făcuseră nimic, săracii, să fie penalizați cu sume din salariu, un trimestru. Unica soluție, nu-i așa, a fost să fac pozne, să iau note proaste...mă uitam la alții cum luau premiul 1 în locul meu, cum mergeau la olimpiade internaționale...trimiteam anonim rezolvări la Gazeta Matematică pentru problemele cu 3 steluțe și propuneri de exerciții pentru culegerea de Gheba...toate astea doar ca să fiu pedepsit și să nu mai poată nimeni să-mi facă daruri.
Cu ochii umezi de amintiri, ca ochiul-boului de roua dimineții, acum, cînd timpul ne-a împăcat cu trecutul, îmi amintesc și anii de liceu plini de lipsuri și sacrifcii. Lipsuri de la ore și sacrificii pe altarul artei: ca să mergem la film, sacrificam două ore de mate, ca să admirăm statuile din Parcul Copou, sacrificam ore de chimie, iar ca să ascultăm muzică, renunțam la ore de cunoștințe social-politice sau chiar de atelier! Asta e. Ce-a fost, a fost.
   Acum, am primit gîndurile astea bune de la voi și vă mulțumesc încă odată, tuturor, din suflet!

joi, 1 decembrie 2016

Ce-am mai putea sărbători în decembrie

  Dacă nu vă ajung 1 Decembrie, 6 decembrie (Sf.Nicolae), 25 si 26, dacă ficatul mai duce, putem să mai adăugăm o sărbătoare. Avem resurse:12 decembrie. Chiar anul acesta, ar fi un moment foarte bun pentru a inaugura o nouă zi liberă, deoarece se împlinesc fix 100 de ani de la un mare eveniment istoric. Bașca, 12 decembrie pică într-o zi de luni, măcar din motivul ăsta și tot ar merita...
  Dar despre ce eveniment istoric e vorba?
Ca să n-o mai lungim, că de lată e destul de groasă, vorbim aici despre momentul salvării Tezaurului României din mîinile cu unghii îngrijite ale nemților și austro-ungarilor, prin predarea acestuia în ghearele Marelui Urs. La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a aprobat transferul tezaurului în Rusia. La adăpost. Un fel de depozit la termen. Acum, întrebarea e: la care termen? Ia niznaiu, spun rușii. Așa că reînnoiesc anual depozitul, și-l păzesc cu strășnicie, nu-l dau nimănui, exact cum i-am rugat. Nu ni-l dau nici măcar nouă. Poți să-i învinuiești? Poți. Și cam atît poți. Iar noi putem face o analogie în termeni bancari, deoarece o mare parte din acest tezaur a fost scos din BNR și din principalele bănci de atunci. Mă întreb cîtă dobândă s-o fi strîns într-o sută de ani. Rușii spun că s-ar fi strîns ceva, dar dacă încercăm să ne retragem banii, ne omoară. Nu, nu ei! Ne omoară comisionul de retragere. De retragere a trupelor NATO și a scutului antirachetă de pe teritoriul României.
  Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Priviți imaginea alăturată: asta face cît 3,2 miliarde de euro. Cam pe acolo este estimat azi, tezaurul. Dar ce reprezintă această imagine? Gîndul ne duce la masivele monumente rusești. Așa e, avem în imagine un monument ridicat de Mamașa Rusia, dedicat eroilor români care au încercat, încearcă sau vor încerca să recupereze Tezaurul României depus la Moscova în contextul Primului Război Mondial.
  Eu, personal, le dau dreptate: de ce să ne înapoieze tezaurul? Ca să-l fure corupții ăștia, pe care îi tot alegem și realegem, într-un joc crud, în care o istorie lipsită de scrupule își bate joc de niște niște oameni fără discernămînt și fără educație?
  Să presupunem că am recupera cele 3 miliarde de euro. Așa, și? Credeți că eu, tu, noi, oamenii de rînd, am avea ceva de cîștigat din asta? Mi-e rușine cu voi dacă vă gîndiți că da. Nu! Fals. Ar avea de cîștigat doar politicianul care ar striga mai tare că el a adus tezaurul în țară, Atît. Și poate s-ar mai duce ceva bani la Catedrala Mîntuirii Neamului, normal.
  Asta dacă n-ar veni cineva influent cu geniala idee de a strînge bani de la popor pentru a recupera tezaurul, ca în cazul Cumințeniei Pămîntului. Hai să strîngem 12 miliarde de euro ca să recuperăm cele 3 miliarde (inestimabile, dealtfel, fiind implicate și chestii istorice, antice, face toți banii), să rezolvăm naibii, odată, chestia asta cu tezaurul, ca să putem merge înainte!
  Dacă aș fi în locul rușilor, ca să scap de problema asta diplomatică- nu că m-ar durea undeva, doar așa,  dacă aș pierde un pariu, într-o seară-, aș propune României americanizate, un mic Black Friday. Un fel de buy-back. În schimbul tezaurului, le-aș oferi un studiu de fezabilitate pentru autostrada Iași-Tîrgu Mureș. Un studiu de fezabilitate, plus o mică diferență, de vreun miliard de euro. Că așa costă studiile atea pe la ei. Superofertă! Oricum, cam pe acolo se vor duce banii. Unde credeați? În spitale? În școli? Sau, culmea, în autostrăzi?!
  Le-aș oferi și un bonus: bomboane Bucuria pentru toți unioniștii care, cică Basarabia-n sus, Basarabia-n jos. Expirate. De ce? Ca să și le bage undeva. Să simtă și ei bucuria moldoveanului de-a intra în UE pe din dos, ca un cetățean de mîna a treia, cum suntem considerați, atît ei, cît și noi, românii.
  La mulți ani de 12 decembrie! Ziua în care am creat corupției din România un prejudiciu irecuperabil de 3 miliarde de euro! Să vadă și ei, măcar un pic, așa, cum e.