Mulțumiri tardive pentru urările din Facebookanci

       A sosit, în sfîrșit, și momentul de Oscar în care mulțumesc tuturor celor care mi-au decorat cronologia cu urări de fericire și viață luuungă, spre disperarea Casei de Pensii. De două zile, vorba maestrului Nichita, umblu în mîini, de teamă să nu vă strivesc urările pe care le-am găsit în ghetele virtuale, să le zicem, Facebookanci. Urări prilejuite, bineînțeles, de întîmplătoarea asemănare a prenumelui meu de tristă amintire, dar de veșnică pomenire, cu a domnului Sf.Nicolae.
Sfîntul, da? Moși sunteți voi!

      Totodată, vreau să-mi cer scuze în numele celebrului meu tiz, celor care n-au găsit în papuci mare lucru. Am primit și cîteva reclamații în sensul ăsta:

-  cică un domn a găsit în bocanci un bilețel pe care scria doar atît: ”Nesimțitule, nuți mai lăsa cismele pe hol, că pute toată scara”;

- iar un alt domn, deși-l pierduse de mult, din sufletul său, pe Moș Nicolae, l-a găsit pe Moș Gicu de la scara B, în niște cizme mai vechi, la el pe balcon. Doar în cizme. În rest, Gicu era gol-goluț ca adevărul. Atmosfera de basm a fost completată, brusc, de domnul în cauză, mai precis de niște coarne semețe, ca ale renului Rudolf. Nevastă-sa, Carla, s-a jurat pe pata de mucegai în formă de Arsenie Boca, că ea nu e vinovată cu nimic, că da, ea s-a culcat, dar a crezut că visează. ”Da ce-i aicea frate, Carla`s Dream?!” și unde nu-mi scoate Rudolf al meu o bîtă cît piciorul de pod, cu niște cuie-n vîrf , cică ”Moșu v-o adus o nuielușă!!!”...de ți-l machiază pe moș Gicu, fix pe stilul sus-numitul Carla`s Dream, numai că mai ceva. Cu tot cu ochelari de soare. Asta e, sărbătorile sunt o perioadă de vis. Orice ar însemna asta.

       Însă nu pentru toată lumea. Unii își păstrează spiritul pragmatic chiar și în această perioadă, în ciuda tuturor lerilor, gingălbeilor și Home Alone-ilor cu care suntem greu încercați an de an.
De exemplu, Elena Udrea, întrebată ce anume i-a cerut Sfîntului Nicolae, a răspuns sec, pe sub breton, ”nimic deosebit, 10%, cum cer la toată lumea...”;
        Alina Gorghiu a primit în cizme un Cioloș din ciocolată belgiană, în mărime naturală. Însă Alinuța s-a încălțat cu niște pantofi. Iar cizmele cu pricina, erau, la rîndul lor, tot în mărime naturală, cizme de alea, luuungi, pînă la genunchi. Problema e că mărimea naturală a cizmelor a depășit mărimea naturală a Cioloșului, care a rămas ascuns pînă a doua zi la prînz, așa că s-a topit. Cînd l-a găsit, într-un tîrziu, doamna Gorghiu, a suspinat greu, a pagubă: ”Na, că s-a Blăgit și ăsta”.

       Gata, că mă întind prea mult, vă mai spun doar de Iohannis, că a primit cu preocupare și îngrijorare, șase sași...pardon, șase moși cu șase saci pentru fiecare casă a domniei sale. Atent, ca să nu lipsească vreunul, neamțul i-a numărat: ”O tannembaum, două tannenbaum, trei tannenbaum...”. Restul e tăcere.

 
        Revenind la ziulica mea onomastică, chiar m-am bucurat că am așa niște prieteni minunați!
Și răbdători...acuși va trebui să-mi scrieți iarăși, cu ocazia zilei de naștere. Apropo, nu știu la ce s-or fi gîndit ai mei cînd mi-au aranjat trei sărbători pe an, în luni consecutive! Două de nume și una de naștere. Cred că a fost amuzant cît am fost copil...să primești cadouri 3 luni la rînd, era ceva! Ulterior, însă, mai prinzând eu la glagorie, mi s-a făcut milă de musafiri, că doar nu făcuseră nimic, săracii, să fie penalizați cu sume din salariu, un trimestru întreg! Mai exact, trimestrul IV, când pică și luna cadourilor. Dând dovadă de supereroism infantil, m-am gândit cum să-i salvez. M-am gândit degeaba. Supereroii nu gândesc. Ei acționează. Unica soluție, nu-i așa, a fost sacrificiul personal: să fac pozne, să iau note proaste, pe scurt să fac tot posibilul pentru a fi pedepsit și în consecință, să nu mai poată nimeni să-mi facă daruri!

 

      Mi-a plăcut să mă sacrific, de ce să nu recunosc! Durea pe undeva, nu spun pe unde, dar nimic nu se compara cu zâmbetul oamenilor fericiți, care rămâneau cu mai mulți bani, de sărbători, pentru băutură, deoarece nu mai trebuiau să cumpere prostii la copii. Mă uitam la alții cum luau premiul 1 în locul meu, cum mergeau la olimpiade internaționale și se întorceau doar cu argint și bronz pentru că aurul avea pe el numele meu, bineînțeles. Pentru că iubeam matematica și nu mă puteam abține, trimiteam anonim rezolvări la Gazeta Matematică pentru problemele cu 3 steluțe și propuneri de exerciții pentru culegerea de Gheba...parcă simt oleacă de neîncredere din partea voastră. Asta e singurătatea supereroului. Sacrificiul de sine fără nici o recompensă.

      Cu ochii umezi de amintiri, ca ochiul-boului de roua dimineții, acum, cînd timpul ne-a împăcat cu trecutul, îmi amintesc și anii de liceu plini de lipsuri și sacrifcii. Lipsuri de la ore și sacrificii pe altarul artei: ca să mergem la film, sacrificam două ore de mate, ca să admirăm statuile din Parcul Copou, sacrificam ore de chimie, iar ca să ascultăm muzică, renunțam la ore de cunoștințe social-politice sau chiar de atelier! Asta e. Ce-a fost, a fost.

      Acum, însă, costumul de supererou nu mă mai încape, așa că am primit cu mare bucurie gîndurile astea bune de la voi, oricum nu v-a costat nimic să postați pe peretele meu virtual și vă mulțumesc încă odată, tuturor, din suflet!

Ce-am mai putea sărbători în decembrie

  Dacă nu vă ajung 1 Decembrie, 6 decembrie (Sf.Nicolae), 25 si 26, dacă ficatul mai duce, putem să mai adăugăm o sărbătoare. Avem resurse:12 decembrie. Chiar anul acesta, ar fi un moment foarte bun pentru a inaugura o nouă zi liberă, deoarece se împlinesc fix 100 de ani de la un mare eveniment istoric. Bașca, 12 decembrie pică într-o zi de luni, măcar din motivul ăsta și tot ar merita...
  Dar despre ce eveniment istoric e vorba?
Ca să n-o mai lungim, că de lată e destul de groasă, vorbim aici despre momentul salvării Tezaurului României din mîinile cu unghii îngrijite ale nemților și austro-ungarilor, prin predarea acestuia în ghearele Marelui Urs. La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a aprobat transferul tezaurului în Rusia. La adăpost. Un fel de depozit la termen. Acum, întrebarea e: la care termen? Ia niznaiu, spun rușii. Așa că reînnoiesc anual depozitul, și-l păzesc cu strășnicie, nu-l dau nimănui, exact cum i-am rugat. Nu ni-l dau nici măcar nouă. Poți să-i învinuiești? Poți. Și cam atît poți. Iar noi putem face o analogie în termeni bancari, deoarece o mare parte din acest tezaur a fost scos din BNR și din principalele bănci de atunci. Mă întreb cîtă dobândă s-o fi strîns într-o sută de ani. Rușii spun că s-ar fi strîns ceva, dar dacă încercăm să ne retragem banii, ne omoară. Nu, nu ei! Ne omoară comisionul de retragere. De retragere a trupelor NATO și a scutului antirachetă de pe teritoriul României.
  Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Priviți imaginea alăturată: asta face cît 3,2 miliarde de euro. Cam pe acolo este estimat azi, tezaurul. Dar ce reprezintă această imagine? Gîndul ne duce la masivele monumente rusești. Așa e, avem în imagine un monument ridicat de Mamașa Rusia, dedicat eroilor români care au încercat, încearcă sau vor încerca să recupereze Tezaurul României depus la Moscova în contextul Primului Război Mondial.
  Eu, personal, le dau dreptate: de ce să ne înapoieze tezaurul? Ca să-l fure corupții ăștia, pe care îi tot alegem și realegem, într-un joc crud, în care o istorie lipsită de scrupule își bate joc de niște niște oameni fără discernămînt și fără educație?
  Să presupunem că am recupera cele 3 miliarde de euro. Așa, și? Credeți că eu, tu, noi, oamenii de rînd, am avea ceva de cîștigat din asta? Mi-e rușine cu voi dacă vă gîndiți că da. Nu! Fals. Ar avea de cîștigat doar politicianul care ar striga mai tare că el a adus tezaurul în țară, Atît. Și poate s-ar mai duce ceva bani la Catedrala Mîntuirii Neamului, normal.
  Asta dacă n-ar veni cineva influent cu geniala idee de a strînge bani de la popor pentru a recupera tezaurul, ca în cazul Cumințeniei Pămîntului. Hai să strîngem 12 miliarde de euro ca să recuperăm cele 3 miliarde (inestimabile, dealtfel, fiind implicate și chestii istorice, antice, face toți banii), să rezolvăm naibii, odată, chestia asta cu tezaurul, ca să putem merge înainte!
  Dacă aș fi în locul rușilor, ca să scap de problema asta diplomatică- nu că m-ar durea undeva, doar așa,  dacă aș pierde un pariu, într-o seară-, aș propune României americanizate, un mic Black Friday. Un fel de buy-back. În schimbul tezaurului, le-aș oferi un studiu de fezabilitate pentru autostrada Iași-Tîrgu Mureș. Un studiu de fezabilitate, plus o mică diferență, de vreun miliard de euro. Că așa costă studiile atea pe la ei. Superofertă! Oricum, cam pe acolo se vor duce banii. Unde credeați? În spitale? În școli? Sau, culmea, în autostrăzi?!
  Le-aș oferi și un bonus: bomboane Bucuria pentru toți unioniștii care, cică Basarabia-n sus, Basarabia-n jos. Expirate. De ce? Ca să și le bage undeva. Să simtă și ei bucuria moldoveanului de-a intra în UE pe din dos, ca un cetățean de mîna a treia, cum suntem considerați, atît ei, cît și noi, românii.
  La mulți ani de 12 decembrie! Ziua în care am creat corupției din România un prejudiciu irecuperabil de 3 miliarde de euro! Să vadă și ei, măcar un pic, așa, cum e.