Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

joi, 1 decembrie 2016

Ce-am mai putea sărbători în decembrie

  Dacă nu vă ajung 1 Decembrie, 6 decembrie (Sf.Nicolae), 25 si 26, dacă ficatul mai duce, putem să mai adăugăm o sărbătoare. Avem resurse:12 decembrie. Chiar anul acesta, ar fi un moment foarte bun pentru a inaugura o nouă zi liberă, deoarece se împlinesc fix 100 de ani de la un mare eveniment istoric. Bașca, 12 decembrie pică într-o zi de luni, măcar din motivul ăsta și tot ar merita...
  Dar despre ce eveniment istoric e vorba?
Ca să n-o mai lungim, că de lată e destul de groasă, vorbim aici despre momentul salvării Tezaurului României din mîinile cu unghii îngrijite ale nemților și austro-ungarilor, prin predarea acestuia în ghearele Marelui Urs. La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri a aprobat transferul tezaurului în Rusia. La adăpost. Un fel de depozit la termen. Acum, întrebarea e: la care termen? Ia niznaiu, spun rușii. Așa că reînnoiesc anual depozitul, și-l păzesc cu strășnicie, nu-l dau nimănui, exact cum i-am rugat. Nu ni-l dau nici măcar nouă. Poți să-i învinuiești? Poți. Și cam atît poți. Iar noi putem face o analogie în termeni bancari, deoarece o mare parte din acest tezaur a fost scos din BNR și din principalele bănci de atunci. Mă întreb cîtă dobândă s-o fi strîns într-o sută de ani. Rușii spun că s-ar fi strîns ceva, dar dacă încercăm să ne retragem banii, ne omoară. Nu, nu ei! Ne omoară comisionul de retragere. De retragere a trupelor NATO și a scutului antirachetă de pe teritoriul României.
  Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Priviți imaginea alăturată: asta face cît 3,2 miliarde de euro. Cam pe acolo este estimat azi, tezaurul. Dar ce reprezintă această imagine? Gîndul ne duce la masivele monumente rusești. Așa e, avem în imagine un monument ridicat de Mamașa Rusia, dedicat eroilor români care au încercat, încearcă sau vor încerca să recupereze Tezaurul României depus la Moscova în contextul Primului Război Mondial.
  Eu, personal, le dau dreptate: de ce să ne înapoieze tezaurul? Ca să-l fure corupții ăștia, pe care îi tot alegem și realegem, într-un joc crud, în care o istorie lipsită de scrupule își bate joc de niște niște oameni fără discernămînt și fără educație?
  Să presupunem că am recupera cele 3 miliarde de euro. Așa, și? Credeți că eu, tu, noi, oamenii de rînd, am avea ceva de cîștigat din asta? Mi-e rușine cu voi dacă vă gîndiți că da. Nu! Fals. Ar avea de cîștigat doar politicianul care ar striga mai tare că el a adus tezaurul în țară, Atît. Și poate s-ar mai duce ceva bani la Catedrala Mîntuirii Neamului, normal.
  Asta dacă n-ar veni cineva influent cu geniala idee de a strînge bani de la popor pentru a recupera tezaurul, ca în cazul Cumințeniei Pămîntului. Hai să strîngem 12 miliarde de euro ca să recuperăm cele 3 miliarde (inestimabile, dealtfel, fiind implicate și chestii istorice, antice, face toți banii), să rezolvăm naibii, odată, chestia asta cu tezaurul, ca să putem merge înainte!
  Dacă aș fi în locul rușilor, ca să scap de problema asta diplomatică- nu că m-ar durea undeva, doar așa,  dacă aș pierde un pariu, într-o seară-, aș propune României americanizate, un mic Black Friday. Un fel de buy-back. În schimbul tezaurului, le-aș oferi un studiu de fezabilitate pentru autostrada Iași-Tîrgu Mureș. Un studiu de fezabilitate, plus o mică diferență, de vreun miliard de euro. Că așa costă studiile atea pe la ei. Superofertă! Oricum, cam pe acolo se vor duce banii. Unde credeați? În spitale? În școli? Sau, culmea, în autostrăzi?!
  Le-aș oferi și un bonus: bomboane Bucuria pentru toți unioniștii care, cică Basarabia-n sus, Basarabia-n jos. Expirate. De ce? Ca să și le bage undeva. Să simtă și ei bucuria moldoveanului de-a intra în UE pe din dos, ca un cetățean de mîna a treia, cum suntem considerați, atît ei, cît și noi, românii.
  La mulți ani de 12 decembrie! Ziua în care am creat corupției din România un prejudiciu irecuperabil de 3 miliarde de euro! Să vadă și ei, măcar un pic, așa, cum e.

 
 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!